Liderii PNL, USR și UDMR discută joi la Palatul Victoria despre formarea viitorului executiv. Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor s-au întâlnit și miercuri seara.
Tot azi, separat, s-au reunit și social democrații în biroul lui Sorin Grindeanu, la Camera Deputaților, potrivit Digi24.
Urmează apoi ca liderii celor patru formațiuni să se întâlnească pentru a ajunge la un acord privind noul guvern.
Nicușor Dan a anunțat miercuri seara că îi așteaptă vineri la el pe Grindeanu, Bolojan, Kelemen și Fritz „cu concluziile”.
„Legat de desemnarea premierului, am avut, după cum ştiţi, o rundă de discuţii, s-a concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară, şi acum partidele sunt în perioada în care şi-au asumat că vin cu condiţiile pentru a susţine, fără a face parte din guvern, a susţine guvernul minoritar”, a declarat, miercuri seară, la Cluj-Napoca, preşedintele Nicuşor Dan, citat de News.ro.
Acesta a adăugat că speră că partidele vor face ceea ce şi-au asumat: "Cam aici suntem şi sper să fie serioşi să închidem cât de curând".
"Ar trebui ca mâine (joi - n.r.) să discute ei între ei şi vineri să vină la mine cu concluzia", a explicat şeful statului.
Așadar, rămâne de văzut dacă cele patru partide politice vor reuși să ajungă la un acord.
PSD a decis unanim ca Grindeanu să fie propus premier
PSD a decis, miercuri, în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, să-şi asume răspunderea guvernării, iar preşedintele partidului să fie propunerea de premier, a anunţat, miercuri, Sorin Grindeanu.
"Le-am cerut colegilor mei un vot pentru a avea libertate totală în alegerea echipei de miniștri, dacă PSD va primi mandat de la președintele României pentru formarea Guvernului", a adaugat liderul social-democrat.
"PSD își poate asuma guvernarea doar în condiții clare și transparente", a subliniat Grindeanu.
Condițiile lui Bolojan pentru Guvernul Grindeanu
Pentru a susţine un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu, PNL a anunțat că va impune nişte condiţii PSD.
Vicepreședintele PNL Gabriela Horga a prezentat care ar fi cerinţele partidului condus de Ilie Bolojan.
- Îndeplinirea celor opt jaloane restante din PNRR.
- Asumarea reformelor prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament sau prin emiterea de ordonanțe de urgență.
- Respectarea țintelor de deficit bugetar și evitarea unor noi derapaje fiscale
- .Menținerea măsurilor de reducere a cheltuielilor statului.
- Garanții clare că nu vor crește cheltuielile bugetare, inclusiv prin limitarea angajărilor în sectorul public.
- Semnarea unui acord politic valabil șase luni, care să stabilească obligațiile asumate de Guvern.
- Posibilitatea ca PNL, USR și UDMR să depună moțiune de cenzură dacă PSD încalcă prevederile acordului.
USR vrea rotație la guvernare
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat după întâlnirea de asearaă hotărârea de a asuma un guvern minoritar în formula PNL - USR - UDMR, el menţionând că România are nevoie de un guvern serios care continuă reformele şi livrează pentru oameni.
La rândul său, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, a anunțat că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.
