Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a „Consiliului pentru Pace”, inițiativa diplomatică lansată de președintele american Donald Trump, programată pe 19 februarie, la Washington, însă România nu a luat încă o decizie privind prezența la eveniment.
„Am primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie. România salută eforturile Administrației SUA de promovare a păcii”, a scris șeful statului pe Facebook.
El a precizat că, de la primirea invitației de aderare luna trecută, autoritățile române au demarat consultări cu partea americană pentru a clarifica dacă prevederile Cartei Consiliului pot fi „revizuite sau interpretate” astfel încât să fie compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de România.
„Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”, a adăugat președintele.
Prima reuniune, pe 19 februarie, la Washington
Întâlnirea inaugurală a liderilor va avea loc la Institutul American pentru Pace din Washington, potrivit unei confirmări oferite de un oficial al guvernului american, citat de Reuters. Axios a relatat că reuniunea ar urma să aibă și rol de conferință de strângere de fonduri pentru reconstrucția Fâșiei Gaza.
Până acum, premierul ungar Viktor Orbán este singurul lider european care și-a anunțat public participarea.
În schimb, Italia a exclus aderarea, invocând un „obstacol constituțional insurmontabil”, iar Franța, Germania și Regatul Unit au transmis rezerve sau au anunțat că nu se vor alătura, cel puțin pentru moment.
În afara Europei, mai mulți aliați ai Washingtonului din Orientul Mijlociu și Asia s-au arătat dispuși să participe, în timp ce Rusia și China au adoptat o poziție prudentă și analizează propunerea.
Ce este „Consiliul pentru Pace”
Structura promovată de Donald Trump a fost concepută inițial pentru supravegherea unui armistițiu și a reconstrucției în Gaza, însă mandatul a fost extins ulterior la gestionarea conflictelor la nivel global.
Potrivit proiectului de statut, Consiliul ar urma să fie condus de președintele american, să funcționeze cu mandate de trei ani pentru statele membre, iar statutul de membru permanent ar presupune o contribuție financiară de 1 miliard de dolari. Documentul prevede și puteri executive extinse pentru conducere, inclusiv drept de veto.
Inițiativa este prezentată de Casa Albă ca fiind complementară mecanismelor internaționale existente, însă mai mulți diplomați și analiști au avertizat că ar putea genera tensiuni politice și instituționale.
