Președintele României, Nicușor Dan, a respins duminică informațiile apărute în spațiul public privind posibilele nominalizări pentru conducerea Serviciul Român de Informații (SRI) și a Serviciul de Informații Externe (SIE), afirmând că niciunul dintre numele vehiculate până acum nu corespunde realității.
„Tot ce vreau să vă spun, toate numele pe care le-am văzut cu toții în presă nu au vreo legătură cu realitatea sau cu creierul meu. O să vedeți după ce discuțiile se vor termina”, a declarat șeful statului, întrebat despre negocierile pentru numirea noilor directori ai celor două servicii de informații.
Președintele a precizat că numele viitorilor șefi ai SRI și SIE vor fi făcute publice abia după finalizarea discuțiilor politice aflate în desfășurare.
Chestionat dacă ia în calcul ca la conducerea celor două servicii să fie numiți oameni din zona politică, Nicușor Dan a răspuns scurt: „E posibil”, fără a oferi alte detalii sau criterii suplimentare.
Anterior, președintele declarase că există șanse ca numirile la conducerea SRI și SIE să fie făcute în următoarele săptămâni, după consultarea majorității parlamentare.
Negocieri tensionate și nume vehiculate
Declarațiile vin pe fondul unor negocieri politice intense în coaliție, în condițiile în care funcția de director al SRI este vacantă de peste doi ani și jumătate, de la plecarea lui Eduard Hellvig.
În spațiul public au fost vehiculate mai multe nume, în funcție de poziționările partidelor.
Pentru SRI, au fost menționați candidați susținuți de PNL, precum ministrul de Interne Cătălin Predoiu sau președintele Senatului, Mircea Abrudean, iar pentru SIE, au circulat nume asociate PSD precum Vasile Dâncu, Claudiu Manda sau europarlamentarul Andi Cristea.
De asemenea, printre variantele venite dinspre președinție s-au aflat între care consilierul lui Nicușor Dan Marius Lazurcă, dar și avocatul Gabriel Zbârcea, variantă care ar fi fost respinsă în urma discuțiilor din coaliție, potrivit surselor politice, pe fondul unor poziționări publice considerate controversate.
Procesul de desemnare a noilor șefi ai SRI și SIE face parte dintr-un pachet mai larg de negocieri politice, care include și viitoare numiri la conducerea parchetelor. În acest context, PSD are un rol decisiv în conturarea unei majorități de susținere.
