Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Ilie Bolojan. Niciunul nu a spus nimic despre mărul discordiei TVA

Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Ilie Bolojan. Niciunul nu a spus nimic despre mărul discordiei TVA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan a anunţat oficial de la Cotroceni că Ilie Bolojan este noul premier desemnat. Acesta are termen de 10 zile pentru a forma Guvernul şi a merge cu lista de miniştri şi programul de guvernare în faţa Parlamentului pentru vot.

În anunțul făcut de la Cotroceni, nici președintele și nici Ilie Bolojan nu au menționat nimic despre subiectul fierbinte al creșterii TVA.

Spotmedia.ro v-a prezentat declaraţiile celor doi în format LIVE TEXT:

Nicușor Dan: Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru.

Mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea guvernamentală pentru toate aceste săptămâni de discuții.

A fost o întrebare legitimă a societății de ce discuțiile acestea au durat o lună de zile. Pe de o parte, avem exemplul democrațiilor consolidate, unde negocierile pentru guvern durează mult mai mult de o lună. Au fost lucruri importante, măsuri dificile.

nicusor dan ilie bolojan 3 Inquam Photos George C
Foto: Inquam Photos / George Călin

Urgența pentru România este relansarea economică. Ca să ai relansarea economică, trebuie să ai bază solidă.

E nevoie să corectăm deficitul financiar pentru a pune bazele ca economia să poată să se dezvolte și să aducă prosperitate pentru români.

Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român. În pozițiile pe care le-a avut a dovedit că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile și are o viziune de dezvoltare.

nicusor dan ilie bolojan 4 Inquam Photos George C
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ilie Bolojan: Vă mulțumesc de încrederea acordată. Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum din cauza situației dificile în care se află țara noastră. Voi continua discuțiile cu partidele politice pentru asigurarea unei majorități parlamentare.

Voi urmări trei direcții - să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare și să arătăm respectul cuvenit românilor. Știu că nu va fi o întreprindere ușoară.

nicusor dan ilie bolojan 7 Inquam Photos George C
Foto: Inquam Photos / George Călin
Declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni

Ultimatumul lui Bolojan pentru Nicușor Dan

Nicușor Dan şi Ilie Bolojan nu au reușit să se pună de acord joi seara.

După consultările de dimineaţă cu partidele politice, Nicușor Dan a avut o discuție separată cu Ilie Bolojan. Întâlnirea a durat aproximativ trei ore, dar a fost un eșec total - cei doi nu s-au înțeles asupra creșterii TVA. Surse politice au declarat că liderul PNL i-a comunicat președintelui că refuză să fie premier dacă șeful statului refuză creșterea TVA la 21%.

Ilie Bolojan
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bolojan i-ar fi transmis lui Nicușor Dan că nu poți să faci reforme dacă știi că luna viitoare țara riscă să intre în incapacitate de plată.

Numai că președintele se opune acestei soluții și a spus-o și în discuțiile de miercuri seară, arătând că a făcut o promisiune în campania electorală și nu vrea să o încalce.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇