Bucureștiul se teme de o Europă cu mai multe viteze, de o criză economică adăugată la cea sanitară și de complicațiile pe care le poate produce Rusia la periferia estică a UE.
România și Germania nu au un parteneriat strategic, ci doar un tratat politic de bază, ușor depășit, semnat în 1992, de cei doi miniștri de Externe din epocă, Adrian Năstase și Hans-Dietrich Genscher.
Documentul definește încă din titlu „cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, dar e surprinzător că la aproape 15 ani de la aderarea României la UE, nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis nu au reușit să o convingă pe Angela Merkel să aducă la zi din punct de vedere juridic relațiile dintre cele două state.
Nu e vorba despre transformarea tratatului „pentru Europa” într-unul neapărat strategic, fiindcă o astfel de idee ar putea sugera, poate, pentru unii o întoarcere într-un trecut întunecat pe care ambele părți îl regretă.
Totuși, România, care de 30 de ani trăiește o istorie a oscilațiilor scurte, rapide și nervoase, are nevoie nu doar de o axă cu Washingtonul, în care și-a investit deja toate nostalgiile și năzuințele militare, ci și de o axă cu Berlinul, care să-i asigure o integrare definitivă în Europa, o repoziționare, care să-i garanteze cumva fuga din Balcani și plasarea într-o nouă geografie.
În România, deocamdată, doar liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat pe social-democrații germani (SPD) pentru victoria în alegerile de duminică.
SPD a obținut o victorie pe muchie de cuțit, cu 25,7% din sufragii, în timp ce conservatorii cancelarului Angela Merkel au înregistrat 24,1% din voturi, după patru mandate consecutive la conducerea Executivului - potrivit rezultatelor de la această oră.
Ciolacu l-a felicitat cu entuziasm pe Olaf Scholz, care s-a declarat șeful viitorul guvern de la Berlin.
Social-democratul Scholz este vicecancelar și ministru de Finanțe în actualul guvern condus de Angela Merkel și a fost co-artizan al programului de mutualizare a datoriilor şi de relansare europeană post-Covid, este omul pe care a pariat și Parisul, în speranța că nu va ține permanent piciorul pe frâna cheltuielilor și datoriilor.
Liderul social-democraților români a ținut să sublinieze că stânga are nu doar șansa „de a conduce destinele Germaniei”, ci și de a reda Europei „o dimensiune socială și umană”.
Deocamdată, însă, Comisia Europeană e condusă de Ursula von der Leyen, din partea creștin-democraților germani (CDU) și ea se află azi la București pentru a da greutate și credibilitate premierului Florin Cîțu, câștigătorul controversatului congres liberal de la sfârșitul săptămânii trecute.
Von der Leyen a venit în România pe linie de partid, în fond CDU și PNL fac parte din marele Partid Popular European, care domină viața politică a UE de mai bine de un deceniu.
După ce au aruncat țara într-o criză politică inutilă, demonstrând că au valori nesigure, liberalii români caută sprijin și protecție în afară, crezând că în acest fel își pot legitima gesturile abuzive.
Viitorul cabinet de la Berlin nu va avea timp să se uite spre România, iar viitorul cancelar social-democrat nu va avea motive să sprijine precarul cabinet liberal de la București.
Germania se va întoarce spre sine, în perioada următoare, pentru a-și pune în ordine noul cabinet, noile tactici și noile strategii de politică externă.
Între timp, Bucureștiul va avea timp să-și reconfigureze prioritățile în raport cu Berlinul, pornind de la câteva realități importante:
1) în România mai sunt în jur de 30.000 de etnici germani;
2) pe piața muncii din Germania se află peste un milion de români, care au nevoie, poate, de un nou cadru legal în care să fie mai protejați;
3) Germania este principalul partener comercial al României, iar volumul schimburilor a crescut în primele șase luni ale acestui an cu 20,5% faţă de perioada similară din 2020;
4) Germania se află în topul investitorilor străini din România și, potrivit datelor oficiale, peste 8.000 de firme cu capital majoritar german funcționează pe teritoriul țării, dublu față de 2018, ceea ce indică o dinamică de care Bucureștiul ar trebui să țină cont și să o încurajeze.
În orice caz, o coaliție condusă de social-democrații germani pare mai dispusă să respingă o UE cu mai multe viteze, în care România ar rămâne pe termen lung la periferie, fără șanse să sară în barca euro și fără să fie primită cu arme și bagaje în Schengen.
În același timp, Bucureștiul trebuie să știe cum să-și urmărească propriile interese, cum să atragă mai multe investiții germane și ce să facă pentru a primi susținerea Berlinului la Bruxelles.
Sabina Fati
Citeşte şi analiza lui Valentin Naumescu despre alegerile din Germania: După Merkel. Schimbarea de care Europa (nu) avea nevoie
Află mai multe despre alegerile din Germania:
