Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus miercuri, în plenul Senatului, unde a fost chemat de USR să dea explicaţii privind declaraţiile sale recente despre un verdict din justiţie, că a luat şi ia ca martor întreg sistemul judiciar, pe fiecare magistrat şi grefier, în sensul că niciodată, în niciun context, nu a iniţiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară sau de altă natură.
”În data de 18 ianuarie 2023 am afirmat că un anumit acuzat a fost achitat. În realitate, informaţia pe care o aveam era greşită, procesul fiind încă pe rol, fapt pe care nu îl cunoşteam, nefiind la curent cu mersul proceselor penale, nu aceasta este activitatea de care mă ocup la minister”, a precizat Predoiu.
”Din păcate, ignorându-se textul ad literam al declaraţiei mele, s-a speculat timp de două săptămâni, aşa cum s-a speculat şi astăzi, într-o veritabile mini-campanie politică, în sensul că aş fi anunţat deja un verdict viitor în respectivul caz, ba chiar şi cum s-a spus şi astăzi, că sunt în general la curent cu ceea ce se întâmplă în astfel de cazuri.
În realitate şi în concret, spusele mele au fost ”şi ulterior achitat”, sintagma fiind fără îndoială, pentru un interpret de bună credinţă, una care se referă la un eveniment trecut, consumat şi nu la unul viitor, care urmează să se întâmple”, a mai spus Predoiu.
Ministrul Justiţiei a arătat că la fel de superficial a fost speculată şi precizarea că nu a avut informaţia din surse oficiale, adică din partea unui oficial sau a unei instituţii de stat.
”În absenţa unui proces de intenţie, se poate lesne observa faptul că în concret a fost vorba, pur şi simplu, exclusiv de o informare eronată, în ceea ce mă priveşte, pe care o regret, departe de orice intenţie şi cu atât mai puţin acţionând în afara limitelor competenţelor mele legale, a normelor legale şi morale”, a explicat Predoiu.
Ministrul susţine că întreaga sa activitate a rezultat în "acte, măsuri şi proiecte devenite ulterior legi, care toate au consolidat statutul de independenţă a Justiţiei şi principiul autoguvernării sale”.
USR îi cere demisia
Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, i-a cerut demisia ministrului, ”pentru binele justiţiei din România”. În replică, Predoiu a declarat că depinde şi cine îţi cere demisia.
”Astăzi, cetăţenii României sărăcite de guvernul PSD PNL au ocazia să înţeleagă cât de independentă este cu adevărat Justiţia din România, cât de liberi sunt magistraţii din Romania”, a spus liderul senatorilor USR, Radu Mihail, în plen.
Senatorul USR i-a adresat ministrului Justiţiei mai multe întrebări: ”Într-un interviu aţi spus cu subiect şi predicat că o persoană care primise în primă instanţă o condamnare de 3 ani cu suspendare a fost achitată de instanţa de apel, deşi decizia nu fusese încă luată. Sau cel puţin nu fusese luată oficial. Pronunţarea era peste 3 săptămâni.
Aţi declarat public că persoana a fost, vă citez: ulterior achitat. Aţi insistat apoi precizând că acea condamnare pe care o primise a fost de fapt, citez din nou, o ipoteză care nu s-a realizat în final, am încheiat citatul. E clar ca bună ziua: Dvs ştiaţi ce decizie urma să fie oficializată în acest caz, achitarea pe care aţi anunţat-o, şi este doar ultima din seria ingerinţelor dvs in mersul Justiţiei.
Când presa v-a atras atenţia asupra enormităţii, aţi încropit o justificare, vă citez din nou: A fost convingerea mea din discuţii din afara cadrului statal, din afara cadrului oficial, de aceea, am şi precizat că e vorba de surse neoficiale”, a spus senatorul.
Radu Mihail a transmis şi câteva întrebări punctuale la care aşteaptă răspunsuri clare şi precise din partea ministrului Predoiu:
- ”Când şi unde au avut loc întâlnirile cu sursele neoficiale?
- Au fost chemate la minister?
- Cât de des chemaţi magistraţi să vă dea raportul şi pentru câte alte dosare aţi mai obţinut informaţii despre dosare pe rol?
- Vă rugam sa ne indicaţi numele persoanelor pe care le numiţi surse neoficiale pentru că în mod evident acestea ştiau hotărârea instanţei - ceea ce nu trebuiau să ştie.
- Când vă scuzaţi, de fapt, vă îngropaţi şi mai rău... Citez: nu am verificat în prealabil informaţia pe care o aveam din surse neoficiale". Cu cine verificaţi, domnule Predoiu, informaţiile privind sentinţele din dosare aflate pe rolul instanţelor? Cine sunt aceşti “neoficiali” cu care verificaţi sentinţele?
- Şi un răspuns cu da sau nu: ministrul Justiţiei are voie sa cerceteze cum se pronunţă o instanţă?
- Aţi mai spus, domnule ministru, citez: A fost o eroare de judecată bazată pe o festă de memorie. Corect, a fost o eroare de judecată. Aţi judecat greşit rolul ministrului de Justiţie într-un stat de drept. Domnule Predoiu, consideraţi că un ministru de Justiţie in Guvernul României poate rămâne în funcţie când face astfel de erori de judecată?”, mai spune senatorul.
”Aveţi posibilitatea să vă daţi demisia, pentru binele Justiţiei din România, vă cerem să o faceţi imediat”, a spus Mihail în final.
Replica lui Predoiu
Ministrul Cătălin Predoiu a revenit la tribună şi a răspuns acuzaţiilor USR.
”Depinde şi cine îţi cere demisia, e foarte important acest lucru şi pentru ce anume. Demisia poate să fie un act de responsabilitate, dar poate să fie şi un act de iresponsabilitate, iar în ceea ce priveşte dreptatea (..) socotiţi dvs ce e drept în a acuza un om pentru ceva ce nu a făcut”, a spus Predoiu.
Şi senatorul PNL, Daniel Fenechiu, a spus în plen că ”ministrul Predoiu a ajuns o obsesie pentru USR”, iar ”campania declanşată împotriva lui nu mai are limite”.