Avizul pozitiv al CSM pentru Legile Justiției a fost o formalitate. Ministrul Predoiu îl avea probabil în buzunar din momentul în care, în schimbul lui, a capitulat în fața majorității din Consiliu, condusă informal de judecătoarea Lia Savonea, și a masacrat cu mâna domniei sale proiectele pe care le lansase în iunie.
De ce era avizul atât de important? Pentru că fără el, PSD și UDMR nu ar fi votat legile justiției, nu din principiu, desigur (legile Dragnea au avut aviz negativ CSM), ci pentru că actualul CSM reflectă fidel viziunea pesedistă și udemeristă asupra justiției.
Iar fără adoptarea lor nu există chiar nicio șansă de ridicare a MCV, obiectivul pe care „secretarul general NATO wanna be” Klaus Iohannis ține să-l bifeze indiferent de condiții și cost.
În ce măsură legile, măcar în forma de acum, dacă nu chiar una mai rea după trecerea prin Parlament, vor putea fi argument credibil pentru ridicarea MCV este o discuție care depinde mult de contextul geopolitic.
Războiul din Serbia ne-a băgat în NATO, cel din Ucraina ne-ar putea scăpa de MCV și ne-ar putea baga apoi în Schengen.
Iar dl Predoiu lucrează intens la credibilizarea demersului, ar putea fi numită și aburire, după cum s-a văzut în lungul expozeu de la ședința CSM de vineri, expozeu de avocat abil, adresat nu atât membrilor Consiliului, acolo treaba era deja foarte clară, cât audienței externe.
De ce spun că ministrul a capitulat? Pentru că proiectele puse în dezbatere publică în iunie erau incomparabil mai bune decât forma rezultată din așa zisa dezbatere publică.
Ce a ieșit nu e mai rău decât legile lui Dragnea, dar nici substanțial mai bun. Sunt legile pesediste mai sistematizate din care au fost eliminate chirurgical 90% din prevederile reformiste, după cum arătam într-o analiză anterioară (citește aici). Este posibil ca pe restul să le elimine CCR.
Dl ministru nu a găsit cu cale să răspundă întrebărilor publice pe care i le-am adresat pe 1 august privind persoanele/organizațiile/instituțiile care au propus anularea intențiilor bune din proiectul inițial.
M-am referit mai ales la eliminarea modificării care prevedea că promovarea la ÎCCJ, respectiv desemnarea șefului Inspecției Judiciare se fac prin concursuri organizate de CSM prin intermediul Institutului Național al Magistraturii.
Introducerea în procedură a INM, ca arbitru imparțial de competență, era esențială pentru recredibilizarea și reprofesionalizarea unei ÎCCJ devenită tot mai mult în ultimii 6 ani feuda majorității din secția de judecători a CSM, stăpână absolută pe promovări pe criteriul evident al obedienței.
Cum justitifica la CSM dl Predoiu eliminarea INM din procedură? „CSM, nu INM, este împuternicit constituțional cu garantarea independenței justiției. Și ce garanție mai bună și solidă ar fi pentru independență decât competența și profesionalismul ?! CSM, nu INM, este ales de judecători și procurori, exceptând membrii de drept și pe cei ai societății civile. Deci, CSM este și constituțional, și democratic îndrituit cu responsabilitățile respective.”
Dl ministru ori trăiește într-o realitate paralelă, ceea ce nu cred, ori încearcă să ne trimită cu cercul în direcția aceea.
Dacă CSM este garantul și îndrituitul, de ce a trecut peste avizul lui în cazul numirii procurorului general și a procurorului șef DIICOT?
I se pare dlui ministru că litera Constituției, la care face trimitere, mai are vreo legătură cu realitatea din CSM pe care o cunoaște atât de bine, nu mă îndoiesc?
CSM este ales de judecători și procurori, da, însă când rezultatul nu e cel dorit de majoritatea din CSM, se inventează noi reguli impuse de un complet ÎCCJ din care, întâmplător, desigur, au făcut parte doi judecători numiți la instanța supremă de actuala secție de judecători pe bază de interviu, fără INM evident. Așa cum va fi și de acum încolo.
În plus, să nu știe dl ministru cum decurg alegerile pentru CSM, ce condiționări de susținere în schimbul obedienței totale au loc chiar și în perspectiva celui de-al doilea tur inventat pentru 7 septembrie? A mai auzit dl ministru de un scrutin pentru care campania e interzisă, așa cum a interzis-o CSM pentru turul al doilea?
Dacă legea 317 prevedea și o reformare radicală a CSM care să dreneze toxicitatea extremă și șobolăneala de acolo, da, mesajul dlui ministru era corect. Însă dl Predoiu nu numai că nu a purces la așa ceva, ceea ce era de așteptat cu actuala majoritate, dar a eliminat minimele reforme din proiectul său inițial.
Și în aceste condiții „Honi soit qui mal y pense” (rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta) că a vândut tot pentru aviz, după cum acuză dl Predoiu în discursul de la CSM?
Dl ministru se laudă cu mici reforme care țin mai mult de funcționalitatea tehnică a sistemului, de tip promovare pe loc vs promovarea efectivă și, da, un câștig, eliminarea posibilității de a intra în magistratură fără concurs.
Dar ele sunt minimale, o picătură în oceanul sistemului prăbușit și mai ales al încrederii în sistem prăbușite. Sau, dacă vreți, praf în ochi.
Cea mai importantă modificare ar fi eliminarea, ca urmare a deciziilor CJUE, a abaterii disciplinare pentru nerespectarea deciziilor CCR ori a deciziilor pronunţate de ÎCCJ în soluţionarea recursurilor în interesul legii.
Dar va trece ea oare de CCR? Știe dl Predoiu că majoritatea dlui Iohannis din CCR va accepta prevederea sau așteaptă comod ca ea să fie eliminată de CCR și să se spele astfel pe mâini? Vom vedea.
Fapt este că dl ministru face niște șurubăreli tehnice prin locurile unde există riscul să crape de tot, dar asta nu înseamnă sub nicio formă „un punct de start în modernizarea din mers a Justiției, a consolidării independenței sale (…) un alt nivel de eficiență a Justiției și prin aceasta de garantare a drepturilor și libertăților cetățenești”, despre care vorbește.
Beneficiarul legilor justiției și al independenței ei nu este magistratul. El este doar un instrument prin care sistemul înfăptuiește justiția.
Beneficiarul este cetățeanul. Și primul beneficiu la care are dreptul, indiferent dacă e sau nu parte în vreun proces, este încrederea în actul de justiție, în magistrați, în filtrele sistemului, în modul de promovare. Dacă ele nu sunt, beneficiarul este păgubit din start.
E firesc că dl ministru dorește pacificarea sistemului judiciar și, da, „reconcilierea și modernizarea nu se pot face ’bătând din palme’, după cum, firește, trebuie făcut pe acest drum un prim pas.” Doar că primul pas spre reconciliere și modernizare ar fi presupus un meci nul între tabere.
Este foarte adevărat că și asociațiile de magistrați, toate, absolut toate, au ieșit demult din zona strict profesională și joaca politic, începând, cronologic, cu AMR și UNJR. Apoi conducerile asociațiilor reformiste s-au îmbătat de gustul expunerii publice, al puterii și au călcat dincolo de obiectivele lor legitime, mai ales după ce au fost căpușate de ciudați și nefrecventabili cu care magistrați onești au refuzat să se mai asocieze.
Tocmai de aceea, primul pas era atingerea punctului de echilibru, în care toți să fie relativ mulțumiți și toți relativ nemulțumiți. Nu s-a întâmplat așa. Victoria uneia dintre tabere este zdrobitoare, exact tabăra care a schingiuit în ultimii 6 ani sistemul judiciar.
Unul dintre cei mai slabi comunicatori din politica românească, dl Predoiu a făcut în mandatele sale mai mult decât a reușit să explice. De exemplu, fără „mica reformă” din 2010, Adrian Năstase și mulți alții scăpau prin prescripție.
Formula pe care a propus-o în 2020 pentru eliminarea SIIJ, cu revenirea dosarelor la DNA, DIICOT, dar cu un aviz CSM pentru urmărirea penală/trimiterea în judecată, a fost cea mai realistă și puțin problematică. A distrus-o apoi Stelian Ion în mandatul sau de vedetă publică pe mize mici.
La desemnarea din decembrie a dlui Predoiu, unul dintre cei care îl cunosc foarte bine îmi spunea că va avea ocazia să facă istorie. Putea, dacă își folosea experiența instituțională fără precedent printre miniștri pentru a realiza cu adevărat echilibrul, adică primul pas spre limanul sistemului.
Sigur că nu era ușor să atingă punctul de echilibru în condițiile date. Dacă era ușor reușea și Stelian Ion. Dar nici imposibil.
Ministrul Predoiu este pe cale să rateze șansa primului pas real pentru sistemul judiciar.