Violeta Alexandru a acuzat PSD că a luat o decizie populistă şi a modificat în Parlament o ordonanţă a Guvernului prin care nu doar medicii din prima linie care luptă cu COVID-19 beneficiază de 2.500 lei pe o perioadă de două luni, ci şi angajaţii din sistemul de asistenţă socială, indiferent dacă sunt sau nu implicaţi în lupta împotriva coronavirusului.
Ministrul Muncii a adăugat că social-democraţii nu au făcut nicio estimare bugetară înainte să modifice actul normativ în Legislativ.
„Acum două luni, în plină perioadă de criză, din grijă pentru beneficiari: bătrâni, persoane adulte sau copii aflaţi în sistemul rezidenţial, am cerut angajaţilor acestor centre să rămână în izolare preventivă la locul de muncă timp de 14 zile. Considerând că au făcut un efort suplimentar, am cerut, ulterior, în guvern şi am primit susţinere pentru acordarea unui stimulent de 1.150 lei.
Doar pentru zilele în care au existat măsurile de «carantină instituţionalizată», cum am numit-o. Când Ordonanţa cu această măsură ajungea în Parlament, mă străduiam să organizez resursele financiare identificate pentru acoperirea acestui stimulent.
Aici Ministerul Fondurilor Europene mi-a acordat tot sprijinul. Adoptată în Parlament, urma punerea în practică pentru aceşti salariaţi care traversaseră o perioadă cu mai multe responsabilităţi decât într-una normală. PSD m-a blocat!”, a scris Violeta Alexandru miercuri pe Facebook.
Consecințele
Ministrul Muncii prezintă şi consecinţele modificărilor făcute de PSD la ordonanţa Guvernului prin care primesc bani nu doar medicii care luptă cu noul coronavirus.
„În paralel, o altă Ordonanţă de guvern prin care Ministerul Sănătăţii acorda un alt tip de stimulent pe lună pentru personalul medical aflat în prima linie în lupta împotriva coronavirus era modificată de PSD în Parlament în sensul că au introdus, populist (cum fac!) un paragraf la această Ordonanţă prin care nu numai personalul medical ci şi toţi angajaţii din sistemul de asistenţă socială urmau să beneficieze de câte 2.500 lei pe perioadă de două luni. Toţi! Indiferent dacă au avut sau nu de-a face cu lupta împotriva COVID-19. Fără nicio estimare bugetară, fără să-şi asume consecinţele unui asemenea mod falimentar de a lua decizii, pe spatele bugetului public.
Schimbarea făcută de PSD are urmatoarele consecinţe concrete:
- Nu sunt identificate fonduri pentru o plată sigură tuturor angajaţilor din asistenţă socială. Este din seria: noi v-am dat, chiar dacă ştiu că aruncă bugetul în aer dublând, triplând cheltuieli publice într-o perioadă grea, din punct de vedere economic.
- Nu există nicio metodologie prin care să se poată identifica categoriile de angajaţi, altele decât cele aflate în izolare preventivă la locul de muncă (cu privire la care avem, totuşi, o evidenţă şi care au acţionat în prima linie pentru combaterea COVID-19). Se deschide calea către plata din bani publici către oricine pretinde că a avut legătură cu lupta anticovid.
- PSD aruncă autorităţile locale în faliment. Prin amendamentul PSD, autorităţile publice locale sunt puse în situaţia de a plăti acest stimulent tuturor angajaţilor din sistemul public de asistenţă socială, MMPS trebuie să îi plătească pe cei din sistemul privat”, arată Violeta Alexandru.
”Bugetul public nu e nelimitat”
Ea a mai cerut sprijinul primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi oamenilor responsabili pentru a găsi soluţii, pentru că „bugetul public nu este nelimitat”.
„Pentru că sunt un om corect care ştie că bugetul public nu este nelimitat şi că banii publici se cheltuie pe principii corecte, nu se aruncă în aer, insist că plata trebuie făcută doar celor care au fost implicaţi în lupta COVID-19 şi care au primit sarcini suplimentare. Nici nu le-a păsat de corectitudine. Am făcut tot posibilul, alături de colegii mei parlamentari PNL, să convingem Parlamentul de absurdul acestei situaţii.
Am nevoie de sprijinul primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, al oamenilor responsabili să înţeleagă că acolo unde nu există corectitudine, ci doar populism, lucrurile degenerează. Caut soluţii pentru a reveni la normalitate şi în această problemă. De la buna mea intenţie, să apreciez munca unor persoane care au făcut un efort suplimentar, s-a ajuns la un blocaj marca PSD”, a conchis Alexandru.