Mesajul lui Nicușor Dan la finalul consultărilor cu suveraniștii

Mesajul lui Nicușor Dan la finalul consultărilor cu suveraniștii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan nu a ieșit la declarații nici joi, după consultările cu suveraniștii fugiți din AUR, SOS ori POT.

La fel ca după consultările de luni cu partidele parlamentare, șeful statului a ales să transmită un scurt comunicat de presă. În care, nici de această dată, nu a spus nimic concret.

ADVERTISING

A afirmat doar că discuțiile au vizat în principal criza politică actuală și posibile soluții pentru asigurarea stabilității guvernamentale.

”În cadrul întâlnirilor, au fost abordate cu prioritate subiecte care vizează criza politică actuală și identificarea unor potențiale soluții pentru asigurarea stabilității guvernamentale.

Pe agenda discuțiilor s-au regăsit și teme referitoare la situația economică a țării, cu accent pe măsurile necesare pentru gestionarea provocărilor, dar și o analiză cu privire la activitatea parlamentară și proiectele de lege inițiate recent de către deputații și senatorii prezenți astăzi la Palatul Cotroceni”, se arată în comunicatul transmis de Nicușor Dan, potrivit Administrației Prezidențiale.

ADVERTISING

La final, președintele a transmis că a apreciat deschiderea spre dialog a parlamentarilor și a subliniat necesitatea unei bune colaborări interinstituționale, mai ales într-un context complicat pentru țară.

Preşedintele Nicuşor Dan i-a primit, joi dimineaţă, la Cotroceni, pe suveraniștii fugiți din AUR, SOS ori POT.

E vorba despre parlamentarii din grupul Uniţi pentru România, grupul PACE – Întâi România şi neafiliaţii.

ADVERTISING

După consultări, grupul Uniți pentru România a anunțat că va susține orice formulă de guvernare propusă de președintele Nicușor Dan, inclusiv un eventual guvern AUR, dacă viitorul program de guvernare va include măsurile susținute de parlamentarii formațiunii.

Iar reprezentanții PACE susțin formarea unui guvern alături de AUR și PSD sau a unei formule PACE–AUR. Mai mult, Cosmina Cerva susţine că Nicușor Dan nu se opune unui guvern votat de AUR: "Este doar problema cu exteriorul, care va trebui gestionată".

În total, sunt vreo 60 de parlamentari care acţionează ca "electroni liberi", fără constrângerea de partid. De altfel, ieri, atât Sorin Grindeanu, cât şi llie Bolojan au vorbit despre ei ca fiind "oameni de ispravă" cu care s-ar putea colabora.

Marea diferenţă faţă de consultările de luni a fost liniştea deplină de la Cotroceni. Luni, fiecare intrare a delegaţiilor parlamentare putea fi urmărită LIVE pe conturile de socializare ale Administraţiei Prezidenţiale. Azi nu a fost prezentată video nicio întâlnire. La începutul discuției, au fost prezenţi doar fotograful și cameramanul Palatului Cotroceni.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google