Mai mulţi parlamentari PSD au depus un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan

Mai mulţi parlamentari PSD au depus un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentarii PSD Petre-Florin Manole, Aida-Cristina Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor, Şerban Nicolae au depus un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan cu privire la săvârşirea faptelor de: şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi solicită începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a acestuia.

„În fapt, domnul Nicuşor Dan este deputat şi membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Totodată, este vicepreşedinte şi fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul în care a deţinut funcţia de preşedinte în trecut.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în care a fost membru, este iniţiatoare a numeroase demersuri în instanţă îndreptate împotriva autorităţilor statului, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a unor dezvoltatori imobiliari. În spatele acestor iniţiative aparent dezinteresate se află în realitate interesele financiare ale deputatului Nicuşor Dan, care blochează proiectele imobiliare ale mai multor investitori pentru ca ulterior să-şi retragă acţiunile, în schimbul unor sume de bani care intră în patrimoniul acestuia cu titlu de donaţie.

ADVERTISING

Presiunile puse asupra investitorilor prin folosirea acestui mecanism pot fi dovedite prin urmărirea cererilor de renunţare la judecată sau la anumite capete de cerere şi a sumelor primite cu titlu de donaţie. Chiar din declaraţiile de avere ale acestuia reiese că a primit sume importante cu titlu de donaţie (ex. 100.000 lei; 76.000 lei) de la persoane fizice şi juridice”, arată denunţul făcut de parlamentarii PSD la DNA, potrivit documentului obţinut de News.ro.

Sursa citată menţionează şi de înregistrarea audio între Nicuşor Dan şi Cristian Zărescu consilier primarului Sectorului 4 despre ordinul de demolare a unei clădiri din „Orăşelul Copiilor”  aparţinând omului de afaceri Mihai Mitrache, zis şi „Câine”.

„Mai mult, în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care făptuitorul intervine în favoarea unui anume Mihai Mitrache, astfel încât să nu fie demolată clădirea construită ilegal de acesta pe spaţiul verde al unui parc.

În mod bizar, în acelaşi parc deţine un restaurant, preşedintele Asociaţiei Eco Civica, o asociaţie care susţine demersurile efectuate de Nicuşor Dan prin intermediul Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul împotriva dezvoltatorilor imobiliari (informaţii care au apărut în presă).

ADVERTISING

Din înregistrarea audio reiese intenţia făptuitorului Nicuşor Dan de a determina reprezentanţii instituţiei publice să îndeplinească anumite acte care intră în îndatoririle lor de serviciu «pe speţa asta cu clădirea», în interesul direct şi imediat al lui Mihai Mitrache.

Încercările acestuia de a influenţa decizia reprezentanţilor primăriei reiese în mod evident din exprimarea acestuia: «eu cred că el are dreptate», respectiv «v-am şi dat un răspuns scris, tocmai de asta am şi întârziat, ca să citesc din nou toate legile şi astea şi eu sunt convins că el are dreptate»”, mai precizează documentul. 

De asemenea, sursa menţionată precizează că interlocutorul şi anume conslierul primarului Sectorului 4 confirmă traficul de influenţă comis de Nicuşor Dan.

„Interlocutorul acestuia confirmă traficul de influenţă comis de făptuitorul Nicuşor Dan. Astfe, din înregistrarea audio reiese cum interlocutorul confirmă că însăşi continuarea dialogului şi a corespondenţei scrise este urmarea directă a acestei împrejurări de fapt, respectiv a faptului că făptuitorul Nicuşor Dan «ocupă o funcţie importantă şi s-ar putea să ocupaţi o funcţie şi mai importantă», precum şi pentru că acesta a «garantat»şi a «intervenit» pentru numitul Mihai Mitrache”, potrivit denunţului făcut la DNA.

ADVERTISING

Totodată, parlamentarii PSD precizează că deputatul Nicuşor Dan nu neagă relaţia apropiată pe care o are cu afaceristul Mihai Mitrache.

„Mai mult, în mod deloc suprinzător, deputatul nu neagă relaţia extrem de apropiată cu afaceristul Mihai Mitrache în momentul în care interlocutorul său face vorbire despre apropierea dintre acesta şi Mihai Mitrache, apropiere care reie din declaraţia afaceristului cum că «vin cu fratele meu Nicuşor, că vă fac eu cu Nicuşor, că vă pune Nicuşor cu botul pe labe, că am aranjat cu Nicuşor să nu se atingă nimeni de mine de la Sectorul 4».

Fără niciun dubiu, această înregistrare audio relevă o conduită infracţională, împotriva principiilor ce stau la baza exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice cu integritate. Înregistrarea audio nu este singura dovadă a intervenţiilor făcute de domnul deputat în beneficiul numitului Mihai Mitrache.

În presă au apărut dovezi ale existenţei unei cereri de inttervenţie accesorie formulată de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în dosarul lui Mitrache. În plus, Cristian Zărescu, interlocutorul făptuitorului, confirmă în cadrul unui talk-show că această intervenţie nu este izolată, în realitate existând cinci astfel de convorbiri, de cele mai multe ori iniţiate de făptuitorul Nicuşor Dan”, mai indică documentul.

Social-democraţii amintesc de o decizie a CCR din anul 2018 potrivită căreia deputaţii şi senatorii nu au dreptul să intermedieze sau să mijlocească între relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei centrale şi locale.

Prin urmare, „din această perspectivă, faptele denunţate se încadrează la art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG 43/2002, competenţa de soluţionare aparţinând Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cauză faptele fiind comise de un deputat”, conchid parlamentarii PSD în denunţ.

Nicuşor Dan a declarat, referitor la acuzaţiile potrivit cărora l-a ajutat pe controversatul om de afaceri MIhai Mitrache poreclit „Câine”, că atât el, cât şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul nu au investigat niciodată cine erau oamenii care veneau să le ceară ajutorul, pentru că nu acesta era obiectul de activitate al asociaţiei.

„Sunt acuzat că am apărat un interlop. Vreau să vă spun că niciodată, la miile de oameni, care au venit la noi pentru a-i apăra, nu am făcut investigaţii să ştim cine sunt oamenii care vin să ne ceară ajutorul, pentru că nu este obiectul de activitate al asociaţiei pe care am înfiinţat-o.

Ne-am uitat doar dacă oamenii au dreptate sau nu au dreptate şi dacă aveau dreptate am încercat şi de multe ori am reuşit. Ştiţi că avem 175 de procese câştigate la «Salvaţi Bucureştiul» şi am reuşit să-i ajutăm. Se spune că acea clădire era oricum ilegală. Aşa cum am spus, clădirea în cauză avea o autorizaţie emisă de Primăria Sectorului 4 , în anul 2013 şi în orice sistem de drept din lumea civilizată, o autorizaţie de construire naşte un drept de proprietate.

Doar sistemul comunist nu a respectat dreptul de proprietate şi, în acest caz, Primăria Sectorului 4 s-a comportat exact ca statul comunist”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi într-o conferinţă de presă.

Nicușor Dan a anunțat că o dă în judecată pe Gabriela Firea pentru acuzațiile pe care i le-a adus.

Firea și Pandele, criticați după ce s-au pozat cu copiii în școala: Doi ciocoi care cred că regulile nu sunt pentru ei

Firea vine cu o nouă explicație pentru poza făcută în școală, care se bate cap în cap cu prima


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇