Ludovic Orban vede trei soluții pentru criza politică

Ludovic Orban vede trei soluții pentru criza politică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, consideră că sunt trei variante de soluţionare a crizei politice: premierul Florin Cîţu să rămână “agăţat în cuiul de la sediul PSD”, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

“Există câteva soluţii: să rămână agăţat de sprijinul PSD, agăţat în cuiul de la sediul PSD, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernul Cîţu. Astea sunt cele trei variante mari de soluţionare a crizei politice şi guvernamentale cu care se confruntă România astăzi, care o să aibă efect şi asupra aprobării PNRR, din păcate”, a declarat joi, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.   

ADVERTISING

El s-a referit şi la decizia miniştrilor USR PLUS de a demisiona, menţionând că aceştia au fost puşi la zid şi dacă nu aveau nicio reacţie înseamna că ei accepta orice fel de decizie a premierului.   

“Este o poziţie politică determinată de decizii care au fost luate de premier care pur şi simplu au încălcat acordul de coaliţie, mai ales actul adiţional pe care l-am semnat după prima demitere şi care a prevăzut o procedură foarte uşoară de revocare a miniştrilor şi care în mod evident a pus USR PLUS la zid în situaţia în care dacă nu avea nicio reacţie înseamna că ei acceptă orice fel de decizie a premierului chiar dacă decizia premierului este în afara acordului de coaliţie”, a explicat Ludovic Orban.

ADVERTISING

Ludovic Orban, deși este seful Camerei Deputaților, a absentat astăzi la citirea moțiunii de cenzură, deși ieri spunea că cine absentează încalcă legea. Motivul pe care l-a oferit: e în urmă cu campania pentru șefia PNL.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇