Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că, în eventualitatea în care va pierde alegerile interne din partid, va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Acesta consideră că, dacă Florin Cîţu va fi cel care va pierde, va trebui să renunţe la funcţia de premier, deoarece nu ar mai avea legitimitate şi autoritate pentru a exercita această funcţie.
"Aici este o chestiune de onoare. Eu, dacă pierd alegerile, îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Asta este o chestiune de legitimitate democratică.
Dacă un premier care candidează la funcţia de preşedinte al PNL, ce autoritate şi ce legitimitate mai are să exercite funcţia respectivă în condiţiile în care partidul nu-l mai sprijină? Cine îl mai ascultă?
Acum, vă spun sincer că asta e o chestiune de legitimitate într-o democraţie: un om, ca să poată să exercite o funcţie de o asemenea importanţă în stat, trebuie să aibă legitimitate, trebuie să aibă o autoritate, care este construită.
Păi tu, dacă pierzi în interiorul propriului partid care te-a susţinut pentru poziţia de prim-ministru...", a spus Ludovic Orban la Digi24.
Orban a invocat şi faptul că Florin Cîţu şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PNL la aproximativ două luni după el.
"Ca să nu mai spun de context.
Florin Cîţu a luat decizia să candideze la funcţia de preşedinte al PNL ştiind foarte bine că va fi în competiţie cu mine, pentru că eu îmi anunţasem intenţia de a candida pentru un nou mandat cu cel puţin două luni de zile înainte ca premierul să îşi anunţe candidatura, cu celebra poză. Aici, decizia de a candida şi de a intra în competiţie cu mine este o decizie apres.
Dacă eu nu mi-aş fi anunţat candidatura şi premierul îşi anunţa intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al PNL, era cu totul şi cu totul altceva. Era o oarecare diferenţă dacă eu nu mi-aş fi anunţat intenţia de a candida. Dar eu, preşedintele în funcţie, preşedintele care a condus partidul şi care a condus negocierile şi care practic a fost factorul determinat care a dus la instalarea domnului Florin Cîţu în funcţia de premier...", a declarat liderul PNL.
În ceea ce priveşte susţinerea filialelor pentru cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, Orban a spus că premierul este susţinut de 25 de preşedinţi de organizaţii judeţene, dar că voturile delegaţilor nu vor fi influenţate neapărat de opţiunile liderilor locali, ci de analiza competenţelor fiecărui candidat.
Citește și: