Ludovic Orban a fost ales președinte al Forța Dreptei, la primul Congres al formațiunii

Ludovic Orban a fost ales președinte al Forța Dreptei, la primul Congres al formațiunii

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. El a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat.

În discursul de prezentare a candidaturii pentru această funcţie, Ludovic Orban a afirmat că propune mai multe reforme, începând cu cea a serviciilor secrete.

"Astăzi România este într-un mare pericol. La putere se află două partide care s-au obişnuit să ocupe instituţiile statului, să ocupe administraţia, să ocupe companiile de stat, să dirijeze toate contractele profitabile către clientela economică, două partide care fac un rău imens României, pentru că vor să ţină România prizonieră", a afirmat Orban.

ADVERTISING

El a mai spus că "cele două partide stat şi-au dat mâna şi au inventat o opoziţie tocmai ca să le justifice actul profund imoral de a amesteca liberalismul cu socialismul", menţionând că singura alternativă viabilă la actualul mod de conducere al României este Forţa Dreptei şi Alianţa Dreapta Unită.

Orban a susţinut că ideile Forţei Drepte nu au fost văzute încă pe televiziuni şi pe media naţională din cauza "cenzurii ca pe vremea lui Ceauşescu".

Potrivit comunicatului, la congres s-au reunit peste 1.200 de delegaţi. Au fost prezenţi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, vicepreşedintele USR, Dan Barna, şi preşedintele PMP, Eugen Tomac.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇