Iohannis refuză să comenteze despre pensiile speciale: Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea

Iohannis refuză să comenteze despre pensiile speciale: Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Întrebat despre modificările aduse în Senat la proiectul pensiilor speciale, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că nu comentează „legi care sunt pe parcurs parlamentar”.

„Nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar, acolo lucrurile sunt discutate, sunt analizate.

Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea, dar pot să vă confirm ce am spus și ultima dată când am avut o întrebare pe această temă, la Bruxelles. Pensiile sunt o temă foarte foarte serioasă și nu numai pentru pensionari, ci și pentru politicieni”, spune Klaus Iohannis, marţi, de la Cotroceni, în conferinţa comună cu premierul Poloniei.

ADVERTISING

El crede că politicienii trebuie să reformeze sistemul de pensii, în așa fel încât să fie echitabil și sustenabil.

„Adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viață de muncă, dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid și că aceste pensii pot fi plătite și peste 10, 20, peste 30 de ani. Despre asta vorbim. Restul sunt discuții pe detalii de care se ocupă Parlamentul și când ajunge legea la mine o să spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, a mai declarat șeful statului, citat de News.ro.

ADVERTISING

Raport favorabil în Senat, cu amendamente

Comisiile Juridică, de Apărare și Muncă din Senat au adoptat, marți, raport de admitere cu amendamente admise și respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale.

Printre modificările admise se numără:

  • nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii,
  • se interzice cumulul pensiilor speciale,
  • se introduce un impozit de 15%
  • se prevede că pensiile speciale vor fi indexate anual cu rata inflaţiei.

Câţi speciali are România

Întrebat câți pensionari speciali are România, ministrul Muncii, Marius Budăi, a răspuns:

ADVERTISING

„Aproximativ 200.000. Sunt 190.000 în apărare şi ordine publică şi 10.000 în cele două legi de magistratură, navigatorii, MAE, Curtea de Conturi şi funcţionari publici parlamentari”.

Potrivit ministrului, efortul financiar pentru aceste pensii speciale este de „0,72% din PIB pentru pensiile militare și 0,1% din PIB pentru cele şase legi”, iar cea mai mare pensie specială din România este de 40.000 - 50.000 de lei pe lună.

PNRR bate la uşă

România beneficiază de posibilitatea de a atrage 30 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, prin granturi, adică plăți directe, fără obligația restituirii, dar și împrumuturi cu o dobândă preferențială, în urma unui Plan Național de Reziliență și Redresare (PNRR), negociat cu executivul european.

În documentul semnat de ambele părți, țara noastră își ia angajamentul să rezolve problema pensiilor speciale, aceasta fiind una dintre condițiile principale pentru a avea acces la fonduri.

Săptămâna aceasta, o delegație a Comisiei Europene este în România unde se va întâlni cu oficialii Guvernului pentru „etapa implementării planurilor naționale de redresare și reziliență (PNRR)”, a declarat pentru spotmedia.ro Anca Păduraru, purtător de cuvânt al Reprezentanței Comisiei Europene din România.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇