Iohannis a atacat la CCR legea pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei cu Ungaria

Iohannis a atacat la CCR legea pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei cu Ungaria
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche– Kubekhaza.

Şeful statului apreciază că actul normativ contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Administraţia Prezidenţială anunță că, pe 2 iunie, Parlamentul a transmis preşedintelui, în vederea promulgării, această lege.

ADVERTISING

”Apreciem că legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, ale art. 80 referitoare la rolul Preşedintelui României, ale art. 91 alin. (1) privind atribuţiile puterii executive în domeniul politicii externe, precum şi celor ale art. 147 alin. (4) referitoare la obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale”, afirmă preşedintele în sesizarea de neconstituţionalitate.

ADVERTISING

Preşedintele se referă la faptul că ”obiectul de reglementare îl constituie deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei”.

Citește AICI motivele pentru care Iohannis consideră că legea este neconstituţională

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri