Începe înscrierea candidaturilor pentru locale: Alianțele electorale pot susține candidați independenți

Începe înscrierea candidaturilor pentru locale: Alianțele electorale pot susține candidați independenți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie.

De asemenea, marţi începe perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile locale.

Potrivit unei hotărâri a BEC, în vederea înregistrării propunerilor de candidaţi pentru primar, consiliu local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al consiliului judeţean, consiliu judeţean, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale vor depune la biroul electoral de circumscripţie competent, până cel târziu în data de 30 aprilie 2024, ora 23:59, dosarele care cuprind:

ADVERTISING
  • lista de candidaţi;
  • lista de susţinători pentru fiecare candidat;
  • copie după actul de identitate;
  • declaraţie de acceptare a candidaturii;
  • declaraţie de avere şi de interese;
  • declaraţie pe proprie răspundere că nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Candidaţii vor putea renunţa la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor.

Conform unei alte hotărâri a Biroul Electoral Central, alianţele electorale vor putea susţine candidaţi independenţi la primării, consiliile locale şi cele judeţene.

ADVERTISING

De asemenea, potrivit hotărârilor BEC, la alegerile locale din 9 iunie alianţele electorale care se constituie la nivelul tuturor circumscripţiilor electorale comunale, orăşeneşti, municipale dintr-un judeţ sau sector/Bucureşti sau doar la nivelul unora se vor înregistra la biroul electoral de circumscripţie competent, urmând ca protocolul să fie semnat de conducerile organizaţiilor judeţene ale formaţiunilor politice care intră în alcătuirea alianţei electorale şi contrasemnat de conducerile organizaţiilor respectivelor formaţiuni politice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇