Stați deoparte, nu mai uzurpați cuvinte ca „popor”, „democrație”, simțiți rușinea, renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele: după 35 de ani de la acest apel către lichelele comuniste, Gabriel Liiceanu îi îndeamnă pe oameni să voteze, pentru că e totul de făcut. Dar să nu voteze noile lichele, care s-au organizat în ultimele decenii și au căpușat trupul României.
Invitat la podcastul Punctul pe știri de la Rock Fm, filosoful Gabriel Liiceanu nu a anunțat cu cine va vota, ci cu cine nu se poate vota, dacă vrem să nu punem țara cu spatele la zid. O amânare a unei prezențe masive la alegerile prezidențiale din mai înseamnă, spune Gabriel Liiceanu, să mutăm responsabilitatea, povara pe umerii copiilor și nepoților noștri.
"Până acum se spunea că avem clasa politică pe care o merităm. Nu, nici vorbă, clasa politică pe care o avem este mult mai rea decât poporul pe care îl guvernează. (...) E totul de făcut și nu de amânat. E de ieșit la vot."
De ce nu au dispărut lichelele
"România nu a trecut după 1990 printr-o lustrație, așa încât celor care avuseseră puterea înainte și care ne predaseră comunismul și învățământul politic li s-a părut că este normal să nu-și piardă privilegiile, drept care au ocupat toate funcțiile-cheie ale instituțiilor statului.
Or, de la democrația originală a lui Ioan Iliescu și până la democrația așa cum arată ea astăzi este o continuitate, evident, atâta vreme cât instituțiile statului sunt toate afectate de o disfuncționalitate care se manifestă în primul rând prin lipsa oricărei transparențe.
Noi nu avem acces, deși noi dăm banii pentru funcționarea acestor instituții, la transparența bugetară a lor. Noi nu avem încă o cultură a cererii de socoteală pentru banii pe care îi plătim. Am fost învățați să fim ascultători, să nu punem întrebări.
Am ieșit din cei 50 de ani de comunism, în mod fatal, un popor cuminte, letargic, care continuă să primească numai ceea ce consideră instituțiile statului, începând cu președintele, cu serviciile secrete și cu toate ministerele, că trebuie să cunoaștem", spune Gabriel Liiceanu.
Poporul e mai bun decât clasa politică
"Observația pe care sunt tentat să o fac este că poporul român nu are conducătorii pe care îi merită. Până acum se spunea altfel, se spunea că avem clasa politică pe care o merităm.
Nu, nici vorbă, clasa politică pe care o avem este mult mai rea decât poporul pe care îl guvernează. Altfel spus, calitatea morală a societății române, a celor care aleg, merg la vot, este mult mai bună decât calitatea clasei politice pe care au avut-o și pe care au ajutat-o, printr-un vot needucat, să ajungă la putere", explică Gabriel Liiceanu.
Scriitorul face o trimitere la cartea lui Valeriu Nicolae, Nu tot ei, unde acesta a analizat CV-urile a peste 100 de parlamentari:
"Ceea ce poți citi acolo este înspăimântător. Acești oameni ar trebui să aibă o cultură intelectuală în care să intre cultură istorică, juridică, de filosofie politică.
Sunt oameni care au ajuns acolo prin contra-selecție, nu pe merite, ci pe interese de grup. Asta înseamnă clasa politică din România, este mafiotizată. Problema e în ce măsură noi putem să punem capăt acestei povești".
Patriotismul nu înseamnă ie și nici să-ți împingi în față, la putere, rude
În noiembrie anul trecut, a fost reacția unei populații care a marșat, a acceptat să fie indusă în eroare pe căi emoționale și să își imagineze că reparația privind felul în care funcționează clasa politică poate fi făcută în acest fel, prin emoții, prin stârnirea protestelor, prin capacitatea de a primi mesaje care n-au nimic de-a face cu bunăstarea unui popor și cu guvernarea lui, spune Liiceanu:
"Or, asta nu se face atâțând oamenii în spiritul superstițiilor, al aberațiilor de tot soiul și stricând astfel mai departe mentalul colectiv care oricum a fost avariat grav de lanțuri de televiziune de-a lungul acestor 35 de ani.
De fapt, la noi este vorba de o recuperare a noțiunii de patriotism și de patriot. A fi patriot și a crede în patriotism înseamnă a-ți păsa de țara în care trăiești, a nu-ți fi indiferent cum arată. Or, meseria de cetățean asta presupune.
Eu mi-o fac, de pildă, venind în emisiunea dumneavoastră, mi-o fac scriind texte ca cel pe care l-am scris, Eu cu cine (nu) votez, și așa mai departe.
Nu e obligatoriu ca toți intelectualii să ajungă la putere. E obligatoriu ca cei care ajung la putere să fie intelectuali. Nu poți conduce o țară de la decât de la nivelul unei anumite culturi, educații politice, economice, juridice și istorice. Câți dintre oamenii care ocupă funcțiile principale în România au această cultură? Deci nu au ce căuta în clasa politică, pentru ca România se redreseze , oameni cu un CV atât de jalnic, de precar, care nu-i recomandă pentru funcțiile cu pricina.
Aceștia sunt lipsiți de patriotism, în măsura în care împing în față rude, prieteni, găști și așa mai departe, și nu interesele României.
Dacă vrem să vedem cum arată un model dezirabil de om politic este Ilie Bolojan. Ce a făcut omul ăsta în câteva luni de zile și ce a făcut înainte în Oradea și în județul Bihor arată un tip de politician pe care noi nu l-am avut până acum.
Un om care inspiră încredere, care are un capital de credibilitate care nu se poate măcina ușor, cum s-a măcinat în cazul tuturor celor care au ocupat funcțiile de președinte în România.
Un om a cărui onestitate pare garantată, un om care crede în transparență și în rostirea adevărului cu orice preț și așa mai departe. Astfel de oameni politici ar trebui, dar el e în poziția în care acum n-are un culoar de intrare în structurile puterii".
Cu cine nu e de votat
În jurul meu sunt o grămadă de oameni care ar putea să ocupe funcții pe care să le acopere cu cea mai mare onestitate și competență. Dar, cum să vă spun, carapacea clasei politice s-a închis asupra noastră, sunt ca niște căpușe care nu mai pot fi scoase din trupul social, spune Gabriel Liiceanu.
"De asta lehamitea care s-a manifestat în cea mai proastă formă, în varianta acelui personaj sinistru care ne-a cutremurat viața socială și politică.
Oamenii ar trebui să fie atenți, electorii, votanții, la ce anume au făcut pentru România cei care acum se propun drept candidați la președinție.
Și sunt trei feluri de candidați care se propun. Unii nu au ce propune, pentru că nu au niciun proiect și pentru că au avut și au făcut lucruri pentru România groaznice, catastrofale. Faptul de a avea impudoarea să se prezinte din nou să-și ofere serviciile acestei țări pe care au avariat-o la vremea în care au avut puterea politică e o formă de cinism și de impudoare.
Nu poți, așa cum au făcut Crin Antonescu și Ponta, după ce au omorât polii politici ai societății și au făcut o monstruoasă coaliție de tipul PSD-PNL, nu poți ca după ce ai construit acest model politic complet negativ pentru România, să te prezinți zglobiu la rampă.
Ai făcut lucruri teribile, negative, care te scot din discuție total. Cum să vă spun? Îmi place să folosesc această metaforă. România are nevoie acuma de mâncare proaspătă politică, nu de conserve.
Or, Ponta și Antonescu sunt conserve politice. Ei ne oferă o mâncare care a stat acolo 10-20 de ani, în conserva lor politică și ne-o scot acuma să ne ospătăm cu ea.
Deci ar fi o calamitate ca acești oameni să reapară cu capitalul lor negativ pe scena politică.
A doua categorie este cea a oamenilor care n-au nimic de oferit, pentru că n-au făcut nimic pentru România niciodată.
Nu are ce oferi României un candidat ca președintele AUR, pentru că experiența lui de viață se reduce la forme de hobby violent, de genul galeriilor de fotbal, la un CV extrem de neclar, de dubios, mergând până la acuzații documentate, prin pierderea proceselor și întâlniri cu agenți ruși.
Zilele trecute a început și povestea cu America, bani care au apărut de la frații Tate și alte grozăvii, aceștia sunt oameni care vor să ne ofere un patriotism în forma costumelor cu ii populare.
Dacă-ți pui ia pe tine nu înseamnă că ești patriot. Patriotismul n-are nimic comun cu gesticulația, ci cu faptul că trebuie să-ți pese de țara asta.
Mă gândeam dacă doamna Oana Gheorghiu și doamna Carmen Uscatu, care au pus pe picioare un spital pentru copii pe care statul nu l-a construit, care au strâns, prin tenacitatea lor, prin dăruirea lor, 100 de milioane de euro ca să pună pe picioare ceva formidabil, dacă una dintre ele ar fi candidat, aș fi ales-o cu o mie de mâini.
Dar altminteri, ce să aleg? Un om care a dovedit că a făcut ceva pentru România ca primar al unui orășel și care crede că poate înlocui prin entuziasm totul și printr-un comportament kitsch, nu mă convinge chestia asta.
Celălalt candidat, primarul unui oraș mult mai mare, al Capitalei, sigur, poate să fie o speranță că ar putea să își extindă competențele de la nivelul Capitalei la nivelul unei țări, dacă știe să-și aleagă cu adevărat consilierii.
Deci, iată, aici ne aflăm și atunci mă puteți întreba bine și așa stau lucrurile, cum o să votați sau pe cine vreți votați?
Problema nu este pe cine votez eu acum. Problema este că suntem într-un punct în care ne aflăm cu spatele la zid. E totul de făcut și nu de amânat. E de ieșit la vot. E totul de făcut.
Ieșitul la vot e de făcut, pentru că în felul ăsta crește masa care poate să dea o imagine mult mai elocventă despre comunitatea care își alege viitorii conducători.
Dacă aleg o mână de oameni, 30% e una. Dacă aleg 80%, e cu totul altceva.
Și trebuie să spui că îți pasă, că nu îți e indiferent ce se întâmplă cu tine în continuare, pentru că așa vom amâna la nesfârșit. În felul ăsta vom tăvăli, vom rostogoli problema așezării noastre pe un drum convenabil și nu pe ultimul din UE. Lăsăm povara și speranța pe umerii nepoților noștri".
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech