Când un primar se perpetuează în funcție la nesfârșit, este evident că el o folosește și se agață de ea tocmai pentru a a-și exersa mai departe interesele și pentru a forma în jurul lui o rețea întreagă de oameni care știu cum se fură. Aici suntem, remarcă scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu.
Într-un interviu acordat Spotmedia, Gabriel Liiceanu analizează fenomenul corupției generalizate care ține România în sărăcie.
„Democrația în care am intrat noi după 1990 e o democrație timidă, slabă. Exact din cauza asta, persoanele care sunt alese în punctele cheie ale guvernării societății uită de acest jurământ. De fapt, nu uită, știau de la început, când jurau pe Biblie, că interesul lor prevalează în fața interesului poporului care i-a ales.
De partea cealaltă, a noastră, a cetățenilor, apare pericolul desprinderii de controlul puterii. În orice societate democratică avansată, puterea e controlată. Societatea civilă reacționează în clipa în care își vede drepturile călcate în picioare.
Zilele trecute îmi povestea unul dintre prietenii mei mai tineri că s-a dus la Cotroceni să manifesteze pentru faptul că președintele țării a promulgat legea pentru clasarea unor dosare, care reprezintă scăparea de pedeapsă a unor oameni care furaseră din buzunarele noastre câteva sute de milioane de euro, dintr-o simplă semnătură. Acești tipi au rămas cu banii noștri în buzunar și își văd de treabă mai departe.
Asta e slăbiciunea democraților incipiente, mai ales.
În țările care au o tradiție democratică veche, reglajele de control din partea societății civile sunt puse la punct, iar din partea instanțelor chemate să administreze s-au creat deja modele de responsabilitate, de onestitate. A fura din banii a milioane de oameni este o supremă crimă, pentru că îți duci de râpă un stat. Deci aici suntem.
Peste tot, în orice democrație, există un personaj care, având acces la putere, va abuza de ea, dar sunt fenomene marginale. Și în Olanda, și în Danemarca, și în Suedia, și în Norvegia și în Finlanda. În schimb, la noi aceste fenomene sunt regula. Colegii dumneavoastră de la Recorder au prezentat cazul primarului din Sinaia.
Când un primar se perpetuează în funcție la nesfârșit, este evident că el o folosește și se agață de ea tocmai pentru a a-și exersa mai departe interesele și pentru a forma în jurul lui o rețea întreagă de oameni care știu cum se fură. Aici suntem", spune Gabriel Liiceanu.
Efectele corupției generalizate se văd în cifre, în analize internaționale, dar mai ales în viața oamenilor. Poate cel mai dramatic e să constați ce ar fi putut România să fie, dacă nu era privată de 36 de miliarde de euro anual.
"În clipa de față, de 30 de ani încoace, corupția și furturile au atins aceste cote fabuloase, de 18 miliarde de euro pe an, cât se fură în România, cărora li se adaugă încă pe atât din incapacitatea instituțiilor de a strânge taxele. România e văduvită de 36 miliarde de euro anual. Dacă noi am fi avut acești bani, am fi arătat astăzi ca Austria sau chiar ca țări din topul reușitelor din nordul Europei. Am fi putut fi acolo. Asta e categoric.
Dar pierzând zeci de miliarde pe an, România nu este o țară săracă, ci sărăcită de comportamentul clasei politice.
Progresele care s-au făcut în productivitate, în creșterea PIB-ului și în celelalte sunt lucruri reale. Ele sunt însă anulate în reușita lor tocmai de această capacitate de a fura extrem de profesionistă.
În clipa în care avem personaje care au delapidat avuția poporului, care e o expresie corectă în cazul democrației, treaba asta ne năruiește. Ne năruiește, dacă nu se petrece ceva, dacă nu are loc o schimbare și ea nu poate avea loc decât dacă societatea civilă reacționează, decât dacă primarii care se eternizează în cinci mandate nu mai reușesc să își facă acest joc. Acolo suntem", conchide Gabriel Liiceanu, în interviul prilejuit de cea de-a șaptea ediție a Conferințelor Humanitas de la Ateneu, reunite sub titlul Despre lumea în care trăim.