Fratele lui Orban pleacă de la Cotroceni. Iohannis l-a decorat şi l-a eliberat din funcţie

Fratele lui Orban pleacă de la Cotroceni. Iohannis l-a decorat şi l-a eliberat din funcţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Leonard Orban.

Decizia de eliberare din funcţie a lui Leonard Orban este de la data de 1 noiembrie, în vederea pensionării, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Totodată, ”în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala carieră profesională, pentru contribuţia avută la susţinerea proiectului european al României şi pentru implicarea în modernizarea şi eficientizarea Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României a decis conferirea Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler lui Leonard Orban”, transmite Președinția.

ADVERTISING

Leonard Orban a fost numit consilier prezidențial la data de 14 ianuarie 2015.

Cine e Leonard Orban

Leonard Orban are 61 de ani și este fratele fostului lider PNL, Ludovic Orban.

Tot azi Ludovic Orban s-a retras din grupul parlamentar PNL: Numai lobotomizat aş putea sta pasiv la acest atentat. Partidul să se întoarcă cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni

Leonard Orban este absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii din Braşov şi al Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

ADVERTISING

Între mai 2001 şi aprilie 2005, Leonard Orban a fost negociator adjunct şi, ulterior, negociator şef cu Uniunea Europeană. Este semnatar al Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană (25 aprilie 2005, Luxemburg). A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006.

În ianuarie 2007, Leonard Orban a devenit primul comisar european al României. Între ianuarie 2007 şi februarie 2010 a îndeplinit funcţia de membru al Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul multilingvismului. În perioada 2010 - septembrie 2011, Leonard Orban a fost consilier prezidenţial pentru Afaceri europene în cadrul Administraţiei Prezidenţiale (în mandatul Traian Băsescu).

ADVERTISING

Între septembrie 2011 şi decembrie 2012, a fost ministrul Afacerilor europene, responsabil cu domeniul afacerilor europene şi al fondurilor europene. Este autor de numeroase articole şi studii publicate atât în presa românească, cât şi în cea internaţională, privind afacerile europene şi domeniul multilingvismului. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇