Felul în care prim-ministrul Florin Cîțu a ales să îl schimbe pe Vlad Voiculescu a fost un exercițiu de dominație, adică de subordonare a unui partener care era incomod. Dar ce poate face acum USR PLUS, pentru a nu pierde credibilitatea?
Ieșirea de la guvernare e o opțiune bună pe termen lung, consideră politologul Cristian Pîrvulescu, dar USR PLUS nu va rezista presiunii și ar putea accepta o reparație simbolică. Cert e că democrația din România iese iarăși în pierdere, câtă vreme politicienii concep puterea ca raport de forțe și sunt incapabili să reformeze instituțiile.
Ce trebuie să pună fiecare pe masă, pentru ca guvernarea să fie funcțională?
Guvernul este funcțional. Relațiile din Guvernul de coaliție sunt deteriorate și nu se vor îmbunătăți, oricare va fi ieșirea, și asta pentru că alegerea prim-ministrului, în primul rând, a fost aceea de a-l demite pe Vlad Voiculescu și de a provoca totodată această criză.
Era evidentă o asemenea criză, probabil că liberalii sau în orice caz echipa lui Florin Cîțu nu se aștepta la o reacție atât de virulentă din partea USR PLUS și atât de îndelungată. Însă o criză de coaliție este o criză de lungă durată.
În contextul actual și în lipsa unei culturi de coaliție, în România va fi mai scurtă, dar cu cât va fi mai scurtă, cu atât USR va avea mai mult de pierdut, pentru că o rezolvare rapidă nu se va putea face în favoarea USR PLUS, pentru că nu are în momentul de față suficient de multe argumente pentru a schimba raporturile de forțe.
Aici vorbim despre raporturi de forțe. Însuși faptul că recurgem la ideea de raporturi de forțe într-o coaliție este dovada absenței spiritului democratic în coalițiile din România. Adevărata putere într-o coaliție este o putere dialogală, o putere care pleacă de la construirea împreună a unui spațiu al dialogului și guvernării, nu un raport de dominație.
Pentru PNL, puterea este dominație. A fost un exercițiu de dominație, adică de subordonare a unui partener care era incomod. Sunt convins, de altfel, că Vlad Voiculescu, prin acțiunile pe care le-a făcut, a vrut să pună la încercare coaliția, capacitatea de rezistență și a reușit. A dovedit că PNL nu este dispus să accepte o coaliție.
Ce a declanșat reacția atât de puternică a USR PLUS?
Din punctul meu de vedere, era singura reacție posibilă, pentru că aici discutăm despre un joc de negociere.
În condițiile în care a fost pus în situația de a constata că un ministru este înlocuit fără a fi consultat, nu avea altă posibilitate. Din informațiile pe surse din USR, înțeleg că Florin Cîțu i-a explicat lui Dan Barna că nu au cum să iasă din coaliție, ceea ce i-a întărâtat și mai mult pe cei care au mers pe contestarea poziției lui Cîțu.
Fiecare dintre cele două partide are și propriile sale argumente interne. Pentru PNL, conflictul Cîțu – Orban e din ce în ce mai clar și eu cred că această decizie a demiterii este legată de candidatura lui Cîțu. Am văzut că aceia care i-au luat imediat partea au fost cei din Transilvania, foștii pedeliști care nu-l susțin pe Orban.
Dincolo, la USR PLUS, Dacian Cioloș a văzut în această criză o oportunitate pentru a-și întări poziția față de Dan Barna, pentru că la alegerile interne din USR PLUS va conta foarte mult votul militanților, iar aceștia sunt foarte sensibili la problemele politice și sunt nemulțumiți de alianța cu PNL.
Pentru moment, Cîțu a punctat, iar Orban este obligat să îl susțină, nu are alternativă.
Nu putea accepta oferta de a reveni el în fotoliul de premier, deși condiția USR PLUS la intrarea la guvernarea a fost tocmai să nu fie Orban premier.
USR PLUS a făcut o eroare de negociere de la început, s-a concentrat pe șeful Guvernului și nu au discutat regulile de funcționare ale Guvernului de coaliție.
Au crezut că este suficient să îl înlocuiască pe Orban cu Cîțu, pentru a avea un prim-ministru mult mai maleabil, mai dispus să accepte pozițiile USR PLUS. S-a dovedit că s-au înșelat și nu pentru că e vorba de o problemă de personalitate, este pur și simplu o problemă de instituție.
Instituția prim-ministrului este atât de puternică în România, încât oricine ajunge în această poziție devine mai devreme sau mai târziu conștient de puterea pe care o are.
Am remarcat absența președintelui Klaus Iohannis. Putea să fie mai prezent sau e o strategie bună acum, până când se așază la masă cei doi parteneri?
Eu cred că și după ce se așază, câtă vreme discuțiile nu privesc instituțional președintele, acesta trebuie să-și conserve poziția de arbitru.
A propos de instituție, recursul la Constituție, la norme, este o dovadă a incapacității politice. Dacă puterea este relația care se stabilește între parteneri, atunci în absența puterii apelezi la formele de dominație juridică, cum e Constituția.
Cred că suntem într-un blocaj mult mai serios decât tensiunile din coaliție, care ne arată care sunt problemele structurale ale politicii românești, și anume în primul rând modul în care este înțeles exercițiul puterii.
Faptul că Poliția, în România, este atât de brutală cu cetățenii și îi ucide este, de fapt, modul în care se reflectă această viziune politică asupra puterii. Li se pare absolut normal să pună în aplicare viziunea weberiană asupra puterii, conform căreia guvernul este instituția violenței legitime.
Or, violența care duce la moarte este ilegitimă și violența, de fapt, nu e o formă de putere, ci de absență a puterii, pentru că puterea înseamnă superioritatea celui care reusește să se înfrâneze.
Și în politică e la fel, și acum vedem cum în negocierile pe care le poartă, PNL (nu doar PNL, dar acum e PNL) încearcă să demonstreze că are forță și că poate să domine.
Suntem într-un deficit de cultură a puterii, care a făcut ca orice coaliție să ajungă la un moment dat aici.
Eu cred că nu am avut decât două coaliții reale în România, CDR și aceasta, celelalte au fost fictive. Alianța D.A. a fost una politică și nu a funcționat ca o coaliție. USL a fost iarăși o alianță politică și nu a funcționat, obiectivul acolo era politicianist, era doar să învingă în alegeri, nu aveau proiecte de guvernare.
Asta e prima coaliție, după CDR, pe care o construim în mod real, dar, din păcate, între timp nu am construit și cultura de coaliție.
USR PLUS are avantajul de a nu fi un partid sistem, are ceva mai multă flexibilitate, dar nu are bază în teritoriu.
E o opțiune reală pentru USR PLUS ieșirea de la guvernare?
În realitate, da, dar nu au curajul să o facă. Ei au potențial de negociere, dar nu pe termen scurt. Pe termen scurt, pentru ca USR PLUS să aibă un avantaj față de PNL, ar trebui să aștepte până trece perioada de interimat a lui Cîțu.
Abia atunci e o criză guvernamentală, pentru că nu vom avea alternativă. Până atunci, Guvernul poate funcționa. Problema este însă că, fiind pandemie, USR PLUS va fi supus unei asemenea presiuni, încât nu cred că va rezista atât de multă vreme.
Va trebui să găsească un compromis, care să le ofere ceva. Dacă nu pot schimba prim-ministrul, atunci trebuie să obțină nu neapărat un nou acord de coaliție, ci o reformă substanțială. L-am auzit pe Rareș Bogdan oferind legea alegerilor primarilor în două tururi de scrutin. Pare vrabia de pe gard, pentru că niciodată UDMR nu va vota.
Credibilitatea partenerilor din coaliție este în momentul de față grav afectată. USR PLUS ar putea să își joace bine potențialul de șantaj pe care îl are, dar contextul intern se pare că îl obligă să facă un compromis, care riscă să îl delegitimeze politic.
Și am văzut mesajele dinspre PNL – miniștrii care își critică premierul vor fi revocați.
Elementul de bază al oricărei democrații este libertatea cuvântului, de critică. Aud obsesiv că vor fi examinați miniștri pe baza realizărilor. Îmi pare rău, miniștrii sunt politici, ei trebuie să dea o direcție politică. Această obsesie corporatistă mi se pare foarte periculoasă pentru funcționarea unui guvern. E iarăși o neînțelegere suplimentară a modului în care funcționează guvernul.
Constituția nu este decât un cadru care să asigure buna funcționare a instituțiilor, în rest, oamenii au libertatea de a interpreta.
Ar fi o reparație pentru USR PLUS capul unui ministru PNL?
Nu, e prea puțin și nu cred că în sensul ăsta se pune problema. Se exagerează foarte mult chestiunea personală, nu este vorba despre Vlad Voiculescu, ci despre relațiile din coaliție. Vlad Voiculescu putea să fie schimbat și cred că la un moment dat se putea negocia lucrul acesta.
Florin Cîțu a vrut să demonstreze că are putere. Demonstrația era pentru partid. Mie mi se pare o slăbiciune, pentru că, fără să fie o criză de guvern, e doar una de coaliție, e o dovadă de slăbiciune faptul că trebuie să recurgi la astfel de gesturi, pentru a transmite semnale către propriii susținători.
Cine pierde?
Pierde democrația românească, în primul rând. Electorii anti-sistem, care nu sunt mulțumiți de USR PLUS, se pot îndrepta către o zonă gri a nemulțimiților și protestatarilor, PSD, care pare o insulă de liniște, poate să privească cu superioritate viața politică românească.
Citește pe același subiect și:
