Europarlamentarul german care a spus că suntem „Vestul Sălbatic al UE” a venit în România

Europarlamentarul german care a spus că suntem „Vestul Sălbatic al UE” a venit în România

Europarlamentarul german Guido Reil efectuează o vizită în judeţul Hunedoara, deputatul fiind primit, vineri, de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care i-a prezentat proiectele de dezvoltare derulate în zonă.

„Am dorit această întrevedere pentru a-i prezenta europarlamentarului german realităţile cu care se confruntă judeţul Hunedoara, dar şi proiectele pe care le derulăm în baza strategiei de dezvoltare. Am vorbit despre atragerea de fonduri europene nerambursabile, despre eforturile şi reuşitele noastre de a atrage finanţări de aproape un miliard de euro pentru tot ce înseamnă proiecte de dezvoltare, de la sănătate, infrastructură, reţele de alimentare cu apă, până la patrimoniu cultural.

ADVERTISING

Pentru a cunoaşte cu adevărat România, cei care vorbesc despre ţara noastră trebuie să o şi viziteze. Să descopere singuri care sunt problemele cu care ne confruntăm, dar şi potenţialul pe care îl avem", a declarat preşedintele CJ Hunedoara, citat pe pagina sa de socializare.

Guido Reil a făcut declarații controversate în Parlamentul European, comparând România cu “Vestul Sălbatic“, stârnind indignarea europarlamentarilor români prezenți.

Citește articolul integral pe ŞtirileProTV.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇