DNA cere acordul Camerei Deputaților pentru a face percheziții la liderul PNL Argeș, urmărit penal pentru corupție

DNA cere acordul Camerei Deputaților pentru a face percheziții la liderul PNL Argeș, urmărit penal pentru corupție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) solicită Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru efectuarea unei percheziţii informatice în dosarul în care este vizat deputatul PNL Gheorghe Adrian Miuţescu.

„Procurorul şef al DNA a transmis procurorului general al PICCJ referatul şi dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Piteşti, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor (…) încuviinţarea percheziţiei informatice”, informează un comunicat de presă al DNA.

ADVERTISING

Percheziţia informatică este o activitate prevăzută de Codul de Procedură Penală, necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activităţi este condiţionată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv, precizează sursa citată.

Miuțescu e urmărit penal pentru corupție

Pe 12 noiembrie, DNA Piteşti a anunţat că preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie.

ADVERTISING

Acesta e suspect de opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, precizau procurorii anticorupţie.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi preşedintele PNL Piteşti, viceprimarul Gelu Tofan, şi directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, Cristian Mitrofan, precum şi Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş.

ADVERTISING

"În perioada aprilie - iulie 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar şi a unei alte persoane în funcţii de conducere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş. Aceasta, în condiţiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană", se menţionează într-un comunicat al DNA Piteşti.

Procurorii susţin că, procedând în aceeaşi manieră, Miuţescu ar fi intervenit pentru numirea unei persoane într-o funcţie de conducere la Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia şi pentru mutarea sediului instituţiei de la Ploieşti la Piteşti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇