Verzii din Austria au anunțat că nu susțin veto-ul împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.
„Austria încă susține oficial aderarea Croației la Schengen, dar și a României și Bulgariei”, a declarat vicecancelarul Werner Kogler, liderul Verzilor, pentru Tiroler Tageszeitung, citată de Kurier.
El l-a anunțat și pe ministrul de Interne, Gerhard Karner, că partenerii mai mici din coaliție nu-i susțin retorica legată de Schengen, care ar avea probleme cu controalele la granițe.
Însă opoziția nu a fost exprimată doar de Karner, ci și de cancelarul austriac Karl Nehammer, care miercuri, de la Zagreb, a asigurat că va susține aderarea Croației, însă va fi critic la adresa României și Bulgariei, pentru că nu fac suficiente eforturi pentru a opri migranţii ilegali.
Joi, același Nahammer anunța, alături de premierul croat Andrej Plenkovic şi premierul landului german Bavaria, Markus Soede, o iniţiativă de cooperare energetică ce are ca obiectiv transportul gazului natural de la terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk spre Austria şi Germania, printr-un gazoduct co-finanţat din fonduri europene.
Jurnaliștii austrieci amintesc că ministrul român de Interne, Lucian Bode, a fost în urmă cu două zile la Viena, unde i-a explicat omologului său că România e o țară sigură și că doar un număr mic de migranți au trecut pe la noi în drum spre Austria.
Nu este o surpriză însă poziția Verzilor din guvernul austriac. Amintim că Guvernul Austriei e condus de coaliția formată din OVP, cu ideologie de dreapta, și ecologiști, aceștia din urmă fiind partidul minoritar. Nehammer și Karner sunt ambii lideri ai OVP.