Comisia Europeană este prea prudentă diplomatic și în acest fel finanțează regimurile care încalcă regulile statului de drept în Europa, îi spune Dacian Cioloș președintei CE Ursula von der Leyen, prezentă în plenul de la Strasbourg pentru discursul privind starea Uniunii Europene.
“Nu vă văd folosind, de exemplu, mecanismul de protecție a statului de drept, cerut de Parlamentul European pentru a ne proteja bugetul și pentru a nu mai finanța derivele iliberale din Europa.
Trebuie să găsiți curajul politic de a utiliza acest mecanism. Și, dacă nu-l găsiți, vă reamintim obligația de a aplica legea europoeană în fața Curții de Justiție”, i s-a adresat Dacian Cioloș, în numele grupului Renew Europe, şefei Comisiei Europene.
“Ne apropiem de jumătatea mandatului pe care electoratul ni l-a dat în 2019 și vă mărturisesc nerăbdarea mea”, a adăugat Cioloș, amintind de focarele iliberaliste din Europa, unde este periclitată independența magistraților, jurnaliștii sunt asasinați și minoritățile discriminate.
În egală măsură, a spus Dacian Cioloș, sintagma “Comisia geopolitică” trebuie să primească un corp concret și să pună în practică autonomia strategică a Uniunii Europene, astfel încât “să nu mai fie la cheremul deciziilor luate la Washington, la Beijing sau la Moscova”.
Un instrument pentru a da substanță Comisiei geopolitice ar fi vaccinarea în țările sărace, care nu au acces la vaccin: în statele din Africa, a spus Dacian Cioloș, doar 3% din populația este vaccinată cu cel puțin o doză.
UPDATE: După sesiunea de intervenții ale eurodeputaților, Ursula von der Leyen a dat asigurări că mecanismul de condiționare a banilor europeni de respectarea statului de drept va fi implementat.
Statul de drept, temă secundară în discursul Ursulei von der Leyen
Totuși, şefa Comisiei Europene a accentuat în adresarea ei în fața deputaților europeni teme care țin mai degrabă de agenda socială decât de cea a statului de drept.
A vorbit despre reușita Uniunii Europene în ceea ce privește combaterea pandemiei prin vaccinare, despre reconstrucția socio-economică, despre un mecanism pentru protejarea jurnaliștilor și despre combaterea violenței contra femeilor, agravată în contextul restricțiilor sociale impuse de pandemie.
"Peste 70 % din adulții din UE sunt vaccinați complet. Am fost singurii care am partajat jumătate din producția noastră de vaccinuri cu restul lumii. Le-am furnizat europenilor peste 700 de milioane de doze și am trimis alte peste 700 de milioane de doze restului lumii, unui număr de peste 130 de țări. Suntem singura regiune din lume care a făcut un astfel de gest. O pandemie este un maraton, nu un sprint", a spus Ursula von der Leyen.
În ceea ce privește statul de drept, care a ocupat un loc central în discursurile de la preluarea mandatului european, ea a vorbit despre dialogul cu țările care ridică probleme.
"Rapoartele noastre privind statul de drept vor include, începând cu 2022, și mai multe recomandări concrete pentru statele membre.
Cu toate acestea, în unele state membre există evoluții îngrijorătoare. În această privință, un lucru este foarte important pentru mine: caracterul primordial al dialogului.
În același timp, însă, dialogul nu este un scop în sine, ci trebuie să conducă la rezultate concrete. De aceea, continuăm să ne bazăm atât pe dialog, cât și pe măsuri ferme. Acțiunile noastre de săptămâna trecută se înscriu în acest spirit, la fel ca tot ce vom continua să facem mai departe.
Aceasta pentru că dreptul la o justiție independentă și dreptul de a fi egal în fața legii sunt drepturi pe care oamenii trebuie să se poată baza, și asta peste tot în Europa și indiferent dacă aparțin unei majorități sau unei minorități".
Ungaria și Polonia, fără PNRR aprobate. România li se alătură în ceea ce privește sancțiuni pentru nerespectarea drepturilor LGBT
Comisia Europeană a anunțat, săptămâna trecută, că nu aprobă deocamdată planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei, pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept.
Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne iliberale criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.
Disputele celor două ţări cu Bruxelles-ul au cunoscut recent o nouă escaladare, după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, iar Tribunalul Constituţional polonez a hotărât că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de Guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, Polonia contestând astfel întâietatea dreptului UE asupra celui naţional.
Marți, Comisia Europeană a fost somată de eurodeputați să ia măsuri și împotriva României, dacă Guvernul de la București nu actualizează legislația, pentru a elimina toate obstacolele cu care se confruntă persoanele LGBTIQ pentru reîntregirea familiei. Țara noastră a fost numită, alături de Ungaria și Polonia, în topul țărilor care încalcă valorile UE.
”UE ar trebui să elimine toate obstacolele cu care se confruntă persoanele LGBTIQ atunci când își exercită drepturile fundamentale”, afirmă eurodeputații într-un comunicat transmis de Parlamentul European.