Cum își sacrifică premierul Ciucă partidul

Cum își sacrifică premierul Ciucă partidul

E Marcel Ciolacu cu adevărat nerăbdător să ajungă în fotoliul de premier în plină criză economică, cu un an înaintea alegerilor din 2024, când marea notă de plată ar ajunge pe biroul lui?

Sau amenințarea cu alegeri anticipate ascunde o strategie pe care PSD o pregătește de mai multă vreme pentru a intra în campania electorală dintr-o poziție mai bună? Și în acest caz, cum se pot apăra liberalii de jocul la ofsaid pe care social-democrații îl stăpânesc mai bine decât oricine?

Premierul Nicolae Ciucă încearcă să țină în echilibru barca guvernării fără să facă niciun fel de mișcări bruște, refuzând în primă instanță inclusiv eliminarea UDMR de la guvernare, așa cum sugera președintele Klaus Iohannis după momentul Tușnad. Există însă presiuni importante de jos în sus, mai ales în rândul liberalilor, pentru dislocarea ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, pe care, în spatele ușilor închise, îl acuză de birocratizare și lentoare. Pâinea și cuțitul de care au nevoie primarii se află în mâinile ministrului Dezvoltării, care a ajuns la UDMR prin jocul de putere făcut de fostul lider PNL, Ludovic Orban. 

ADVERTISING

Remanierea se amână însă, cu toate că fruntașii coaliției doar despre asta vorbesc. Kelemen Hunor, liderul UDMR, rămâne vicepremier după ce l-a înfruntat pe șeful statului, explicând că nu are de ce să dea socoteală în privința aplauzelor de la Tușnad, unde premierul ungar a făcut declarații rasiste și admirativ pro-ruse

Dar, în vreme ce Klaus Iohannis a văzut în atașamentul UDMR față de Budapesta o breșă pe care politicienii maghiari o fac în defavoarea României, generalul Ciucă vede în UDMR un aliat de conjunctură, care îl poate ajuta să-și păstreze poziția. În această ecuație, premierul pare mai pragmatic decât președintele, care judecă de pe poziția loialității față de România aplauzele dilematice ale maghiarilor.

ADVERTISING

Strategiile pentru următorii doi ani sunt greu de planificat, atât din cauza crizei economice și a războiului din Ucraina, cât mai cu seamă din pricina reacției electoratului pe termen mediu și lung față de scumpiri și față de conflictul din apropierea graniței.

PSD conduce în topul partidelor cu aproape 40%, urmat de PNL, care nu atinge nici 25%. În bazinul votanților social-democrați există însă o volatilitate mai mare, așa că obiectivul PSD este să-și conserve simpatiile, fără să piardă banii distribuiți de guvern în mod preferențial primarilor. Ceea ce înseamnă că PSD își dorește să rămână la putere cât mai mult posibil și, eventual, să provoace o criză cât mai aproape de alegerile locale din 2024, dar la o distanță suficient de mare de timp, pentru a putea da vina pe liberali pentru toate inconvenientele economice și politice. 

ADVERTISING

Fiindcă s-a vorbit despre un scenariu în care PSD ar putea refuza postul de premier, care îi revine, prin protocol, în primăvara anului viitor, Marcel Ciolacu a bătut demonstrativ cu pumnul în masă și a declarat că partidul său va declanșa anticipate, dacă nu e respectat protocolul. Totul după ce Alexandru Muraru, şeful PNL Iaşi şi consilier onorific al premierului, a tatonat varianta rămânerii generalului Ciucă la cârma guvernului: „A schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că ar fi un semnal bun”.

PNL este deocamdată captiv în mâinile generalului cu ambiții prezidențiale, dar fără aptitudini de candidat. Nicolae Ciucă poate rezista doar cu un guvern stabil, așa că sacrifică totul în această direcție, adoptând mijloace iliberale și acceptând populismele social-democraților, fără ca PNL să miște prea mult în front. Nu e imposibil însă ca, pe fondul acestei stabilități artificiale, PNL să-și piardă și bruma de încredere de care se mai bucură.

Autor: Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇