Dacă Israelul va ataca facilitățile nucleare ale Iranului și va incapacita într-o măsură mai mare sau mai mică armata iraniană și producția de arme iraniane, Netanyahu va putea spune: uite, noi contribuim prin acest lucru la efortul de război al Occidentului împotriva Rusiei, pentru că împiedicăm producția de drone și de rachete iraniene, care apoi sunt folosite de Rusia pe frontul din Ucraina.
Ar fi o mișcare foarte abilă și foarte în caracter pentru Netanyahu, n-ar fi prima dată când ar folosi o astfel de justificare, consideră Raluca Moldovan, conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, aria ei de expertiză acoperind tematici ale Orientului Mijlociu. Raluca Moldovan este și membră a Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).
Noul guvern Netanyahu a împărțit Israelul în două, după ce a anunțat reforma sistemului juridic, care ar plasa practic judiciarul sub control politic, așa cum denunță protestatarii ieșiți în număr mare pe străzile orașelor din țară. Va reuși Netanyahu să le propună israelienilor alegerea securității, chiar și în detrimentul democrației? Care sunt implicațiile, dincolo de granițele Israelului și cum arată, în tot acest context, cauza palestiniană, între cel mai de dreapta guvern israelian, pe de o parte, și un lidership delegitimat al lui Abbas și instrumentele teroriste ale Hamas, pe de altă parte?
Israelul a trecut prin a cincea rundă de alegeri, are un guvern, o coaliție care este etichetată ca fiind cea mai de dreapta și cea mai religioasă coaliție de până acum din Israel și cu toate acestea, lucrurile nu par acolo foarte liniștite. Nu e stabilitatea politică la care la care ne așteptam. Ce puteți spune despre acest guvern?
Apele în Israel actualmente sunt destul de tulburi. Am asistat în weekendul trecut la proteste masive, zeci de mii de protestatari în Tel Aviv, în Ierusalim, în Haifa, care se opun proiectului legislativ inițiat de noul guvern al premierului Netanyahu, prin care se dorește știrbirea și limitarea autorității Curții Supreme israeliene.
De ce această decizie? Din mai multe motive.
În primul rând, pentru că Netanyahu, sigur, vizează în viitorul nu foarte îndepărtat o anexare formală a teritoriilor palestiniene din Cisiordania și nu dorește, în cazul în care această decizie trece într-un Knesset în care coaliția sa are o majoritate confortabilă, ca această decizie să fie anulată de Curtea Supremă israeliană.
În al doilea rând, și-ar dori, sigur, având problemele cu justiția pe care le are, fiind sub acuzație de corupție, de evaziune fiscală, să găsească o portiță prin care să scape de spectrul acesta al unei posibile condamnări. Iar acesta este un alt motiv pentru care încearcă limitarea independenței ramurii judiciare.
Sigur, aceste încercări sunt extrem de dăunătoare unei democrații funcționale, în care cele trei ramuri ale statului - executivă, legislativă, judiciară trebuie să existe independent una de cealaltă și să fie organizate de așa manieră încât să poată efectiv să implementeze acel sistem de check-and-balances pe care tendințele autoritare ale lui Netaniahu încearcă să îl, dacă nu să-l demonteze de tot, măcar să îi facă importanța mult mai puțin relevantă.
În plus, Curtea Supremă israeliană a emis joi o decizie în cazul unui membru cheie al coaliției de guvernare a premierului Netanyahu, propus pentru două posturi extrem de importante - pentru ministrul afacerilor interne și ministrul sănătății, este vorba de liderul partidului ultra-ortodox religios Shas. Acesta are un trecut cel puțin colorat, să îi spunem.
A fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru corupție în 1999, a fost eliberat după 22 de luni, a candidat din nou, iar anul trecut a fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală. Guvernul a dat la începutul anului o lege prin care permitea celor care au avut condamnări cu suspendare să aibă posibilitatea de a fi membri în guvern și membri ai parlamentului. Or, decizia de joi a Curții Supreme, prin vocea președintei, a spus clar că o prezență a unui astfel de personaj în guvern este extrem de nerezonabilă și subminează foarte mult credibilitatea și legitimitatea guvernului.
Poate afecta asta coaliția?
Nu cred că va putea afecta coaliția la modul în care să ducă la o disensiune majoră în această coaliție.
Sigur, membrii partidului și reprezentații în Knesset au spus că nu este în regulă ca ei să vină și să ia loc la ședință, fără președintele partidului. Dar dacă decizia Curții Supreme rămâne în picioare și cred că deocamdată va rămâne, partidul Shas are sigur posibilitatea de a propune pe altcineva pentru funcțiile respective.
În esență, această propunere legislativă formulată de guvernul israelian săptămâna trecută permite, dacă va deveni lege, ca parlamentul, cu o majoritate simplă, să anuleze decizii ale Curții Supreme. De asemenea, dă posibilitatea guvernului să aibă un control și o imersiune mult mai mare în procesul de alegere a judecătorilor.
Un control politic al judiciarului. Ne-ați spus deja o primă consecință, să spun așa, dincolo de Israel, și anume această posibilă decizie a lui Netanyahu de a anexa chiar și formal. Cum altfel e afectată lumea dincolo de granițele Israelului de politicile acestui nou guvern? Mă uit și la războiul din Ucraina și înspre Iran și înspre Siria.
Da, acest guvern va merge foarte mult pe opoziția extrem de fermă în relația cu Iranul. Există un raport al Mossadului de la finalul anului trecut, care spune că se află foarte aproape de îndeplinirea acelui procent de îmbogățire a uraniului care să îi permită să fabrice o bombă nucleară. Or Israelul, știm și în trecut, a avut o contribuție foarte mare la limitarea ambițiilor nucleare ale Iranulu,i prin atacarea facilităților, prin asasinarea șefului programului nuclear iranian.
Deci, da, mă aștept ca Netanyahu să nu stea deoparte și să-i permită Iranului să continue cu acest proces de îmbogățire a uraniului, în condițiile în care acordul nuclear cu Iranul deja nu mai este o prioritate, nici măcar pentru Statele Unite. A fost anunțată la începutul mandatului lui Biden ca singura prioritate pentru Orientul Mijlociu, iar acum câteva zile secretarul de stat american Antony Blinken a spus fără echivoc că acordul nuclear cu Iranul nu mai este o prioritate pentru Statele Unite.
Politica față de Iran, pe de altă parte, este sau ar putea fi folosită de Netanyahu într-un mod destul de abil pentru a se poziționa mai bine în relația cu Occidentul, în speță cu Statele Unite. Deocamdată, Biden și Netanyahu nu au o o relație foarte apropiată, n-au avut-o nici în trecut. În ce sens spun acest lucru? Dacă Israelul va ataca facilitățile nucleare ale Iranului și va incapacita într-o măsură mai mare sau mai mică armata iraniană și producția de arme iraniane, Netanyahu va putea spune: uite, noi contribuim prin acest lucru la efortul de război al Occidentului împotriva Rusiei, pentru că împiedicăm producția de drone și de rachete iraniene, care apoi sunt folosite de Rusia pe frontul din Ucraina. Deci ar fi o mișcare foarte abilă și foarte în caracter pentru Netanyahu, n-ar fi prima dată când ar folosi o astfel de justificare.
Cât privește implicațiile regionale ale unei posibile decizii de anexare formală a Cisiordaniei, aici, în mod normal ne-am putea aștepta la o opoziție destul de vocală a statelor arabe din regiune, dar cred că Netanyahu mizează că acest lucru nu se va întâmpla.
Are deja acorduri formale de pace cu două dintre state - acordurile Abraham, cu Emiratele Arabe și cu Bahrainul. Are o relație informală destul de bună cu Arabia Saudită, care este liderul monarhiilor din Golf. Sigur, relația deocamdată nu e suficient de apropiată încât să ducă la un tratat formal de pace, dar nu cred că Arabia Saudită, care până acum s-a limitat doar la a face niște condamnări din acestea, așa mai cu jumătate de gură cu privire la politica israeliană, să ia o atitudine fermă de condamnare a Israelului. Pe ei îi interesează mai degrabă să aibă o relație economică bună cu Israelul, dat fiind că au rezervat deja vreo 2 miliarde de dolari pentru investiții în start-up-uri israeliene în 2023. Deci cauza palestiniană nu este, din păcate, pe agenda fermă a monarhiilor din Golf. Posibil Regatul Iordaniei să aibă o poziție mai dură, dar ar fi o voce cumva singulară.
Nu prea am avut reacții puternice nici după vizita ministrului Apărării pe Esplanada Moscheilor. Deși ne așteptam să fi fost o reacție, se aștepta și opoziția din Israel. Chiar și Statele Unite au criticat decizia ministrului și cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic. N-a fost o reacție, n-a fost a treia Intifadă, să spun așa.
Încă nu a fost în principal, aș spune eu, pentru că lidershipul palestinian este slab, ineficient și divizat. Autoritatea Palestiniană din Cisiordania și Hamas, care guvernează Gaza, sunt într-o relație extrem de de dificilă. Palestinienii, în general, sunt deziluzionați cu privire la liderii lor politici. Cel mai mare lider politic este Mahmud Abbas, care a fost ultima oară ales în mod legitim în 2006 și anul acesta va împlini 88 de ani.
Și cu alegeri amânate și amânate.
Da, și-a păstrat poziția de lider al Autorității Palestiniene prin prelungirea mandatului, ceea ce nu este tocmai în regulă din punct de vedere al legitimității democratice.
Deci, cu greu ne putem imagina că un lider precum Abbas ar fi capabil să unifice din nou lumea arabă în sprijinul cauzei palestiniene.
Mai ales că Hamas pune probleme destul de mari. Chiar dacă este o aripă politică, nu se poate negocia practic cu organizație teroristă. Dincolo de asta, cum arată lucrurile pentru societatea israeliană? La prima vedere, cel puțin, avem o polarizare perfectă, pe care am mai văzut în ultima vreme și în alte țări. Avem această parte ultraortodoxă sau, cum îmi spunea într-un interviu Fania Oz, jumătate din Israel ar merge cu Netanyahu, indiferent ce ar face, cealaltă jumătate l-ar blama, indiferent ce ar face? Cum ese Israelul din această ecuație?
Greu de găsit o o soluție rezonabilă, pentru că o astfel de diviziune, care este vizibilă și puternică, inflamează foarte mult spiritele. Iar când spiritele sunt atât de inflamate, moderația, raționalitatea nu prea își mai găsesc locul. Am citit câteva reacții ale participanților la protestul din weekend - sigur, vasta majoritate a celor care au participat erau din tabăra anti-Netanyahu -, au numit acest guvern un guvern al rușinii, nu se simt reprezentați de o astfel de coaliție politică. Printre ei se găseau chiar și a doua, a treia generație de supraviețuitori ai Holocastului, care spuneau chiar: părinții și bunicii mei au plecat dintr-un regim dictatorial, au dorit să scape de un astfel de regim și acum noi am ajuns aici și trăim sub amenințarea unei autocrații, poate la fel de periculoasă ca și cea de care încercau să scape părinții sau bunicii noștri. Deci e o reacție din aceasta aproape viscerală la adresa măsurilor propuse de Netanyahu.
Cum explicăm totuși popularitatea sa și puterea aceasta de anduranță pe care o are? Este lider de 12-13 ani, dacă nu mă înșeală memoria, o longevitate politică remarcabilă. Netanyahu s-a poziționat întotdeauna ca un lider puternic, care nu ezită să asigure securitatea poporului său, chiar prin mijloace, să le spunem nepopulare. Deci, într-un fel, a explicat această opțiune el însuși pentru viziunea sa politică, printr-un soi de alegere din aceasta implicită între mai multă democrație și mai multă securitate.
În condițiile în care Israelul trăiește totuși într-un mediu regional ostil- Iran, Hamas, Hezbollah, Siria, tot felul de de amenințări, sigur că alegătorul se gândește de două ori când merge să pună ștampila și probabil în mintea sa, această alegere între democrație și securitate uneori înclină mai degrabă în favoarea securității. Deci, aici cred că este marele avantaj al a lui Netanyahu, cu această poziționare ca un lider extrem de puternic, capabil să asigure securitatea Israelului.
Dar da, această diviziune este periculoasă pentru societate, o diviziune pe criterii ideologice, care poate fi, după cum spuneam, greu împăcată sau greu atenuată de moderație.