China își consolidează poziția de superputere mondială datorită crizei de reputație a Americii. Până la urmă, firul roșu care-i unește pe toți este teama acestor lideri de haosul creat de Trump.
Am asistat în direct la un upgrade al obiectivelor strategice ale Chinei. Dacă până acum câteva săptămâni, credeam că principalul obiectiv de politică externă și securitate este ocuparea Taiwan-ului și dominarea sud-estului Asiei, această paradă anunță ambiții mai mari, China formează și consolidează în jurul ei o mare coaliție care se opune SUA, Occidentului în general, explică istoricul Armand Goșu, în dialogul cu spotmedia.ro.
Principalele idei din interviu:
- China își consolidează poziția de superputere mondială datorită crizei de reputație a Americii. Firul roșu care-i unește pe toți e teama acestor lideri de haosul creat de Trump.
- Slăbiciunea acestei demonstrații de forță este că nimic din tehnica militară arătată la paradă n-a primit botezul focului, n-a fost utilizată pe câmpul de luptă. Nu există nici o garanție că armele fluturate în fața camerelor de luat vederi în Piața Tiananmen chiar funcționează.
- Obiectivul de etapă pentru Putin este să câștige timp, să-l țină pe Trump de partea sa, să semene discordie între statele occidentale, să continue ofensiva în speranța că Ucraina se va prăbuși.
- Kim Jong-un are cel mai mult de câștigat de pe urma acestei participări. Liderul unei țări cvasi izolate internațional, până nu demult tratat ca un paria și chiar ridiculizat, acum este acceptat ca partener cu drepturi egale de China și Rusia.
- Zona cenușie, tulbure, este opțiunea adevărată a Bucureștiului. Elita românească nu vrea cu Vestul, de care este dezamăgită din cauza „pretențiilor” lui de stat de drept și democratizare reală, și nici cu Rusia sau China, pentru că preferă să facă cumpărături la Milano, Roma sau Londra, nu la Rostov pe Don.
Care au fost obiectivele Chinei la ceremoniile pe care le-a organizat, devenind astfel și polul familiei autocrate? În ce măsură le-a atins?
Au fost două evenimente importante. Duminică a fost summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, care s-a desfășurat la Tianjin. Iar miercuri, în capitala Beijing, s-a desfășurat ceremonia care a marcat aniversarea a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu capitularea Japoniei (2 septembrie 1945).
A fost un public, cel puțin parțial, diferit. Organizația de la Shanghai reunește 10 membri și 17 țări partenere. În vreme ce la ceremonia din capitală, care a culminat cu parada militară, au asistat 26 de lideri străini.
Parada din Piața Tiananmen a avut în centru o troikă, formată din liderii Chinei, Rusiei și Coreei de Nord. Fiecare dintre ei a încercat să utileze prezența la Beijing în interes propriu. Exista o bază comună, pe care se consolidează această prietenie, e vorba de antipatia față de SUA, respingerea valorilor occidentale, statul de drept, democrația, libertățile fundamentale. Dar mai sunt și interese specifice.
Pentru Xi Jinping, parada a fost o clară revendicare a poziției de lider al taberei anti-occidentale. Aceasta se bazează pe puterea militară pe care China a exhibat-o cu această ocazie. Nimic n-a mai amintit miercuri de vechea Armată de Eliberare a Poporului, care până acum 20 de ani era înarmată preponderent cu tehnică sovietică, apoi rusească, deci depindea de vecinul de la nord. Tot ce a defilat acum este produs în China, după cele mai noi tehnologii.
Deci China este capabilă să se înarmeze singură. Parada militară menită să consacre China drept o putere militară de prim rang, capabilă să concureze cu SUA, a impresionat pe toată lumea. De la Donald Trump și până la ziariștii străini sau analiștii militari, toți s-au arătat impresionați de ce au văzut. Peste 10.000 militari chinezi au participat la această paradă, unde au arătat sute de echipamente militare, avioane de vânătoare, bombardiere, elicoptere de asalt.
Bugetul Chinei pentru apărare aproape s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la 250 de miliarde de dolari. Unii analiști militari afirmă că stocul de arme nucleare s-ar fi dublat, iar China a construit cea mai mare flotă navală ca număr de vase. E încă departe de capacitatea SUA de a proiecta putere pe mările și oceanele lumii, portavioanele sunt model sovietic (unele chiar sovietice, cumpărate din Rusia și Ucraina și recondiționate), menite să apere țărmurile, într-o logică de putere regională.
Ce ar merita reținut, din ce s-a văzut la paradă?
Înainte de toate, rachetele strategice, purtătoare de focoase nucleare. E vorba de DF 61, rachetă balistică ușoară, intercontinentală, care se lansează de pe dispozitive auto. Și mai ales racheta strategică intercontinentală grea, DF – 5 C, care poate purta până la 12 focoase. Această rachetă impresionantă care – spun oficialii chinezi – atinge orice punct de pe planetă, se lansează din silozuri.
Printre senzațiile tari ale paradei s-a numărat drona marină cu indicativul AJX 002, lungă de 20 de metri și care ar putea avea propulsor bazat pe energie atomică, deci o autonomie foarte mare. Asta ar fi noutatea zilei, sau una dintre ele.
O altă noutate spectaculoasă ar fi laserul mobil, LY 1, care ar putea rezolva problema apărării antiaeriene, care se dovedește în războiul din Ucraina a fi una dintre cele mai scumpe componente. O rachetă de interceptare costă de câteva ori mai mult decât racheta care vine spre țintă. Adevărul este că nu e foarte clar ce poate face concret în război acest laser. Doar se speculează că ar putea revoluționa apărarea antiaeriană.
În lista cu noutățile spectaculoase se află și roboții de luptă care pot avea diverse utilizări, precum și dronele din noua generație. În comparație cu toate astea, noile tancuri de luptă, foarte ușoare, doar 40t comparativ cu peste 66t cât cântărește ultimul Abrams, sau ultima generație de avioane, nu mai impresionează prea tare.
Am asistat în direct la un upgrade al obiectivelor strategice ale Chinei. Dacă până acum câteva săptămâni credeam că principalul obiectiv de politică externă și securitate este ocuparea Taiwan-ului și dominarea sud-estului Asiei, această paradă anunță ambiții mai mari, China formează și consolidează în jurul ei o mare coaliție care se opune SUA, Occidentului în general.
Slăbiciunea acestei demonstrații de forță este că nimic din tehnica militară arătată la paradă n-a primit botezul focului, n-a fost utilizată pe câmpul de luptă. Ultimul război la care a participat armata chineză datează din 1979.
Nu există nici o garanție că armele fluturate în fața camerelor de luat vederi în Piața Tiananmen chiar funcționează, că ele pot fi integrate și operate în mod eficient, că militarii sunt instruiți să le folosească, dacă ofițerii sunt capabili să se adapteze la haosul și complexitatea războiului modern.
Tehnica militară nu se verifică la paradă, ci pe câmpul de luptă. Amintiți-vă de frumoasele parade sovietice, apoi rusești, unde totul era făcut ca să impresioneze publicul intern și să-i sperie pe occidentali. Atunci când a fost deplasată în teatrele de război s-a dovedit că tehnica militară nu funcționa.
Care au fost obiectivele lui Kim Jong-un și Vladimir Putin? Ce au urmărit ei prin prezența la paradă?
Toți au avut o componentă internă. De pildă, Xi Jinping a avut un discurs mobilizator, poporul chinez stă de partea dreaptă a istoriei, dacă va fi nevoie va lupta și se va sacrifica pentru a proteja renașterea Chinei.
Spre deosebire de alte aniversări, acum Xi a modificat narațiunea despre victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial. Poate că sub influența propagandei rusești. Este o victorie a Uniunii Sovietice și a Chinei comuniste, împotriva fascismului.
Președintele Xi a celebrat rolul comuniștilor chinezi în înfrângerea Japoniei. Partidul Naționalist, Kuomintang-ul, al cărui lider Ciang Kai-șek a condus guvernul chinez în perioada războiului, până în 1949, când au pus comuniștii mâna pe putere, a fost evacuat din istoria oficială, iar victoria a fost trecută exclusiv în contul comuniștilor.
Seriale TV, noile cărți de istorie, romane, toată propaganda s-a pus la treabă, scopul acestei mobilizări fiind delegitimarea Taiwan-ului, unde s-a retras liderul naționalist Ciang Kai-șek, fondatorul republicii democratice, pe care China comunistă n-o recunoaște. Și pe care amenință s-o ocupe.
Dar are și o componentă externă, să-i arate lui Trump că Beijing poate mobiliza un sprijin internațional consistent pentru eforturile Chinei de a contesta supremația SUA înaintea unor negocieri importante pe tema tarifelor vamale.
Lista invitaților prezenți la Beijing este lungă, de la liderii Armeniei și Azerbaidjanului, la Vietnam și Indonezia, Singapore, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârgâzstan, Pakistan, Iran, Egipt, iar din Europa, Serbia, Slovacia.
Ce-i unește pe aceștia? Nu sunt toți dictatori sângeroși, nu sunt toți anti-americani isterici, de asta concluziile grăbite și stridente ale unor comentatori sau politicieni greșesc prin faptul că nu surprind complexitatea situației.
Acești lideri văd în China o alternativă la hegemonia americană, deși mulți dintre ei se tem mai mult de o ordine globală dominată de Beijing, decât de una influențată de la Washington. China își consolidează poziția de superputere mondială datorită crizei de reputație a Americii. Până la urmă, firul roșu care-i unește pe toți cred că e teama acestor lideri de haosul creat de Trump.
Ei vor stabilitate, vor – așa cum Putin părea interesat într-o conversație cu Xi – să trăiască 150 de ani – acești lideri se tem de forțele, energiile pe care imprevizibilul președinte american le-ar putea elibera și care ar putea schimba dramatic această lume.
Ei găsesc în China un fel de garant al actualei ordini mondiale, pe care au impus-o occidentalii, dar pe care liderul „lumii libere”, președintele SUA, o zgâlțâie astăzi cu putere. Și pe care au ajuns s-o apere tocmai cei care în trecut păreau s-o amenințe.
Dacă vă uitați pe indicatorii de reputație/favorabilitate ai țărilor, o să observați că atitudinea pozitivă față de China a crescut în 2025 (în cele 25 de țări în care s-au făcut sondajele) la 36%, față de 31% anul trecut.
Interesant este că în rândul generației tinere din Europa, China este tot mai pozitiv percepută. De exemplu în Polonia, 54% dintre cei cuprinși între 18 și 34 de ani evaluează pozitiv China. La fel și în Marea Britanie (56%) sau Spania (53%).
În același timp, încrederea în Trump are o tendință inversă, media fiind de 34%. În 2025, încrederea în Trump din aceste 25 de țări unde s-au făcut sondaje a scăzut cu 13% comparat cu încrederea în Biden, cu un înainte.
Deci Xi Jinping are un context internațional extrem de favorabil pentru a reseta ordinea mondială, de care nu China este responsabilă, ci America președintelui Trump.
Și pentru Putin, care a fost miza, ce a vrut să obțină?
Vizita lui Putin în China a avut o importantă componentă de propagandă internă. A fost cea mai lungă vizită în afara Rusiei, nu mai puțin de patru zile. Practic, propagandiștii ruși (pentru că nu-i poți numi ziariști), prezenți în număr mare, au relatat desfășurarea vizitei la minut, creând iluzia că acolo s-au luat decizii covârșitoare pentru destinul lumii.
Entuziasmul lui Putin pentru diplomație este rezultatul dificultăților economice cu care se confruntă regimul. Rusia se îndreaptă către recesiune, deficitul bugetar a depășit deja limita pe anul 2025. Bugetul federal gâfâie sub apăsarea celor 5% reprezentate de costurile unei armate contractuale care luptă în Ucraina.
Obiectivul de etapă pentru Putin este să câștige timp, să-l țină pe Trump de partea sa, să semene discordie între statele occidentale, să continue ofensiva, în speranța că Ucraina se va prăbuși.
Pentru a ține economia de război în stare de funcționare, Rusia are nevoie de China. Prin această vizită de patru zile, Putin face o reverență spre Xi Jinping.
De la începutul războiului din Ucraina, a crescut dependența Moscovei față de Beijing. China a devenit principala sursă de susținere a mașinii de război rusești, fără de care Putin n-ar putea continua agresiunea. Economia rusească rezistă grație ajutorului chinez.
Creșterea dependenței de vecinul de la Răsărit privit mereu cu suspiciune îngrijorează multă lume la Moscova. Elita rusească speră ca după război, să reducă dependența de China printr-o împăcare cu Occidentul. Ceea ce este puțin probabil să se întâmplă curând, oricum nu în condițiile lui Putin.
Deocamdată, Putin nu are alternativă la China. De aici și frecvența vizitelor (în mai Xi la Moscova, la paradă în Piața Roșie, acum Putin la Beijing, la paradă în Piața Tiananmen), zecile de acorduri și memorandumuri semnate, fluturarea perspectivei contractelor cu Gazprom despre care doar se vorbește, dar asupra cărora nu se înțeleg, cooperarea tot mai strânsă a industriilor de apărare.
Cu timpul însă, Moscova va descoperi că dependența față de Beijing este chiar mai dură decât cea față de Occidentul acum detestat.
Multă lume a fost mirată de prezența liderului nord-coreean alături de președinții Xi și Putin. Cred că Kim Jong-un are cel mai mult de câștigat de pe urma acestei participări. Este o lovitură diplomatică, fără îndoială.
Liderul unei țări cvasi izolate internațional, până nu demult, tratat ca un paria și chiar ridiculizat, acum este acceptat ca partener cu drepturi egale de China și Rusia.
Este prima dată când participă la o astfel de reuniune internațională. Acesta e rezultatul apropierii de Rusia, faptului că a trimis mii de soldați nord-coreeni să lupte în regiunea Kursk.
Acum, Kim așteaptă susținere de la Putin, dorește să echilibreze dependența Coreii de Nord față de China, vrea să se dezvolte economic (în 2024 a avut cea mai mare creștere economică din ultimul deceniu, 3,7%), militar (tehnologie rusească pentru rachete etc), să crească exporturile (peste 11% creștere anul trecut), dorește mai multă diversitate.
Greu de crezut că asta nu-i îngrijorează pe chinezi, care nu doresc ca Phenian să se apropie prea mult de Moscova.
Au fost negocierile pentru Power of Siberia o miză acum?
Presa a exagerat mult importanța acestor negocieri. S-a semnat un memorandum, nu un acord. E vorba de un memorandum încheiat de Gazprom cu CNPC, compania chineză de gaz cu două componente: construirea conductei Power of Siberia 2 și a unei conducte de tranzit prin Mongolia, Soyuz Vostok.
Șeful Gazprom a declarat că Rusia va furniza timp de 30 de ani Chinei gaz în volum de 50 miliarde m3 pe an. Piața n-a reacționat prea bine, acțiunile Gazprom și-au pierdut din valoare.
Despre acest gazoduct se discută de cinci ani. China vrea ca Gazprom să suporte costurile de construcție ale gazoductului, care sunt uriașe. De fapt, nici măcar nu se știe traseul, pentru că nu există nici un plan de construcție aprobat.
Dramatic din perspectiva gigantului energetic rusesc este faptul că China vrea să plătească mia de metri cubi la prețul pe care-l plătesc consumatorii ruși, adică prețul de pe piața internă, care e foarte scăzut. Ceea ce este inadmisibil pentru Gazprom.
În plus, China era dispusă să negocieze pentru o cantitate mică de gaz, nicidecum 50 miliarde m3. Lucrurile s-au schimbat odată cu agravarea crizei din Orientul Mijlociu. O treime din gazul natural lichefiat vine din Qatar și Emiratele Arabe Unite prin strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul amenință s-o blocheze.
Gazprom nu și-a mai revenit după retragerea de pe piața europeană, a înregistrat pierderi uriașe, singura divizie care-i aduce ceva profit este Gazprom Nefti.
Am văzut strania fotografie cu Putin ținut de mână de Narendra Modi, premierul Indiei. Care este mesajul transmis și ce semnificație are, iată, o asumare fățișă a Indiei a unei legături mai strânse cu Rusia?
Nu întâlnirea lui Modi cu Putin a fost senzația zilei, ci chiar vizita lui Modi în China. Trump a reușit să apropie China de India, ceea ce nimeni nu și-ar fi închipuit posibil, fie și cu doar câteva luni în urmă.
Performanța lui Trump – pentru care ar merita un Nobel – se explică prin impunerea de tarife extrem de ridicate mărfurilor indiene și susținerea Pakistanului, inamicul tradițional al Indiei (alături de China, până de curând).
Această repoziționare a Indiei, în tabăra anti-occidentală, poate că nu va fi de durată, iar deocamdată sunt dificil de trasat perspective, din cauza uraganului Trump. Oricum ar fi, imaginea cu cei trei lideri, chinez, indian, rus sunt convins că le-a dat frisoane americanilor, care încep să culeagă roadele inițiativelor haotice ale administrației republicane.
Care sunt consecințele asupra războiului din Ucraina și asupra procesului de pace pe care Donald Trump pare că-l scapă printre degete, deși l-a anunțat cu multă ardoare?
După summitul din Alaska cu Trump, vizita lui Putin de patru zile la Xi Jinping nu face decât să întărească percepția că Rusia a revenit pe scena internațională în forță, că Putin este parte a unei largi coaliții anti-occidentale, că are în China, Coreea de Nord, Iran etc prieteni foarte puternici, care vor să schimbe ordinea internațională, să reducă influența Americii, a Occidentului în general, iar războiul Rusiei împotriva Ucrainei este primul pas în această direcție.
Faptul că Occidentul este incapabil să-l constrângă pe Putin să oprească agresiunea nu face decât să confirme slăbiciunea Vestului și faptul că a sosit momentul detronării Americii și al unei modificări a paradigmei de securitate internațională de după cel de-Al Doilea Război Mondial și încheierea Războiului Rece.
S-a discutat prezența celor doi foști premieri români la Beijing. Sigur, nu au reprezentat oficial România, asta am înțeles cu toții. Totuși, de ce a fost relevant pentru organizatori să fie și cei doi în fotografie?
Nu e nici un secret că partidul pe care cei doi l-au condus, PSD, și multe dintre instituțiile româneștii au un filon pro-China, deci faptul că doamna Dăncilă și domnul Năstase au fost prezenți la Beijing este în logica de funcționare a României în ultimii 35 de ani.
În cadrul elitei românești, care n-a fost reformate (cum s-a întâmplat în celelalte țări foste comuniste și chiar în Rusia), domină ideea că România este „punte”, este „țară de tranzit” între Vest și Est.
De aici și opțiunea pentru o lume multipolară, în care elita de la București, coruptă, securistă, anti-democratică, s-ar simți în largul ei în zona aceasta mâloasă, pentru că ar fi ferită de orice fel de constrângeri.
Zona cenușie, tulbure este opțiunea adevărată a Bucureștiului. Elita românească nu vrea cu Vestul, de care este dezamăgită din cauza „pretențiilor” lui de stat de drept și democratizare reală, și nici cu Rusia sau China pentru că preferă să facă cumpărături la Milano, Roma sau Londra, nu la Moscova, Rostov pe Don sau Beijing.