Primele mistificări ale comunismului „bun” au fost făcute în laboratoarele Securității târzii și trecute în postcomunism, încât vedem astăzi că putem avea la Pitești o troiță făcută de o asociație a rezerviștilor din SRI care omagiază eroii căzuți pe frontul nevăzut, adică „marii spioni care au apărat, pe de o parte, secretele României, dar care, pe de altă parte, au acționat în Occident, au păstrat unitatea”.
Mitoligizări pe care le decontăm astăzi, după un an electoral care ne putea trage înapoi în istorie și în geografie, și glonțul cel mare, de fapt un obuz, încă e aici. Avem forțe retrograde interne, Rusia capitaliează și folosește aceste vulnerabilități culturale și de democrație în războiul hibrid, în vreme ce partidele mainstream cochetează cu calea ușoară: copierea rețelelor populiste.
Politicienii ar trebui să fie foarte îngrijorați. Mai îngrijorați decât mine sau dumneavoastră, pentru că ei vor fi primele ținte atunci când democrația va cădea. Politicienii democrați, desigur, este avertismentul directorului executiv al IICCMER (Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc), Daniel Șandru, invitat la podcastul Punctul pe știri, de la Rock FM.
Cine a fabricat "comunismul bun"
"Securiștii post-comuniști, care s-au transformat ulterior în ofițeri de intelligence imediat după 1990, spun că sigur, comunismul a fost rău, dar exclusiv în perioada lui Dej, când, prin urmare, a existat o Securitate rea, care a comis crime, abuzuri, au fost torționari sub directa coordonare a comisarilor sovietici. Dar a existat un comunism bun, patriotic al lui Nicolae Ceaușescu, care a fost susținut de o Securitate bună, care apărea țărișoara și neamul românesc.
Iar legenda Securității a prins încet-încet, încât vedem astăzi că putem avea la Pitești o troiță făcută de o asociație a rezerviștilor din SRI care omagiază eroii căzuți pe frontul nevăzut, adică marii spioni care au apărat, pe de o parte, secretele României, dar care, pe de altă parte, au acționat în Occident, au păstrat unitatea.
Exact asta se întâmplă deci acum și am și primit reacții după evenimentul public la care am avut onoarea să vă avem invitată din zona asta a nostalgiei pentru Nicolae Ceaușescu într-o manieră absolut incredibilă și de neînțeles pentru mine. Adică e o schizofrenie morală în mințile acestor oameni pe care sigur că pot să o înțeleg, dacă mă raportez la modul în care s-au format, la modul în care s-au educat și așa mai departe. Dar nu mai pot înțelege când văd că ea exprimă prin toți porii o frustrare care s-a transformat în ură. Și mă tem că aici au reușit.
Adică au reușit nu doar să capitalizeze electoral, ci și să inducă adepților lor fanatici ideea că pot spune absolut orice, că pot urî fără nicio problemă și fără nicio responsabilitate. Iar modul în care a scăzut efectiv moralmente discursiv acest limbaj pe rețelele sociale pentru mine este absolut înspăimântător", explică politologul Daniel Șandru.
De la neolegionari la nostalgia comunistă: care e legătura
Întrebat dacă există o legătură între revenirea în forță a curentelor neolegionare, care păreau a fi marginale până la fenomenul Călin Georgescu și această nostalgie după comunism, relevată de sondajul INSCOP, Daniel Șandru a analizat contextul istoric și traseul unor straturi succesive de mitologizare și manipulare naționalistă:
"Există un mix ideologic care a fost prezent în spațiu public, discursiv, în societatea românească în toți acești 35 de ani. Știm că, odată cu preluarea ideilor naționaliste în perioada lui Nicolae Ceaușescu, mai ales după apariția unor curente precum protocronism și dacism și transformarea, urmare a Declarației de independență din 68, a comunismului din România într-un comunism național, practic, aici s-au aglutinat și ideile fascismului interbelic, venite pe o linie a naționalismului construit în perioada în care statul român se afirma identitar din a doua jumătate a secului al al 19-a, le-a și combinat cu sfera religiei confesiunii ortodoxe, care s-a compactat, să spunem așa, imediat după anii 90, atât în sfera intelectuală, dar și în zona unor opțiuni politice asumate ca atare de la Vatra Românească, trecând prin Partidul România Mare și ajungând prin multe alte forme de manifestare politică, inclusiv până astăzi, la ceea ce avem drept partide extremiste.
Acolo, în mixaj ideologic, avem acel național-comunism care are în bună măsură elemente ale ceaușismului, combinate cu elemente ale legionarismului, și care, după 90, au fost întărite și cu revenirea în scenă a elementului religios".
Ceaușismul, o formă de izolaționism
Ceaușismul era o formă de izolaționism, bazată și pe un excepționalism românesc care a existat întotdeauna în cultura noastră, afirmă Daniel Șandru:
"Paradoxul e că o cultură mică întotdeauna creează un astfel de excepționalism. E o formă a provincialismului pe care l-am manifestat mereu în raport cu moștenirea culturală europeană. Era ideea pe care Ceaușescu o anunțase și chiar a încercat să o pun în practică, a faptului că noi, românii, nu depindem de nimeni și că putem fabrica absolut orice, în total independență pe o piață globală.
De fapt, toate producțiile românești aveau mereu probleme când erau trimise la export. Ele erau considerate produse proaste și se fereau ca de naiba de tot ceea ce venea din România. E un alt mit pe care, iată, îl vedem astăzi prezent.
Nu mai puțin de ieri, am putut urmări un așa numit podcast, o conversație între domnul Marius Lulea, prim vicepreședinte AUR, și domnul Mihail Neamțu, care admirau un ARO, o mașină ARO, spunând cât de excepțional a fost acel model. Dar nu numai atât, ci și eleganța celor doi ingineri sau muncitori, nu știm ce erau, care stăteau lângă acea mașină și care erau îmbrăcați în halate albastre.
Deci, oamenii ăștia mint cu nerușinare, sunt perfect conștienți de ceea ce fac, apasă pe aceste butoane ale mitologizării și idealizării fantasmatice a unui regim căruia evită în permanență să-i arate partea criminală și în felul ăsta capitalizează politic.
De fapt, aici e pericolul, că mizează pe capital electoral, prin construirea, întreținerea și diseminarea publică a acestui tip de de discurs, prin care subminezi practic fundamentele democrației. Pentru că aici e e marele pericol. Încercând să răspundem la întrebarea cât de tolerantă poate fi democrația, mai ales o democrație fragilă, cum e cea românească, o societate care nu a avut niciodată tradiția democratică până prin 96, odată cu prima alternativă la guvernare.
Cât de toleranți putem fi, așadar, cu intoleranții la adresa democrației? Pentru că populiștii și acești izolaționiști suveraniști asta sunt, nu fac decât, utilizând procedurile democratice, să spere că vor ajunge într-un moment în care vor putea elimina democrația, cu tot ce înseamnă ea.
Și avem antiparlamentarism clar al acestui curent, populism. Avem antiintelectualism, care este iar o formulă a populismului, deși, culmea, populism întreținut de multe ori de intelectuali, care înlătură orice formă de dezbatere critică și de asumare onestă a trecutului recent.
Nu pot fi responsabilizați doar populiștii pentru asta, pentru că, din păcate, întreaga societate românească a refuzat cu obstinație în 35 de ani, plecând de la palierul guvernamental, politic, să-i spunem în general, trecând prin palierul academic și mă refer clar la Academia Română, la o parte din Academia Română și coborând până la nivelul culturii pop, să își asume, privindu-se în oglindă, privind-ne în oglindă trecutul nostru recent, fie că vorbim de fascismul din idealizatul paradis interbelic, fie că vorbim de regimul ilegitim și criminal comunist, care, așa cum arată și raportul final apărut sub coordonarea profesorului Tismăneanu, pe toată durata existenței sale, între 48 și 89, acest regim a avut această calitate de a fi ilegitim și criminal".
Nostalgia manipulată și devenită nostalgie restaurativă
Pe mine m-a preocupat profesional, ca politolog, problema asta a populismului începând cu 2010-2011 și împreună cu mai mulți colegi din mediul academic, am elaborat și studii, am scris chiar și o carte care abordează această problemă și am coordonat și alte volume colective.
Aveam intuiția că cineva va reuși să capitalizeze la un moment dat, din punct de vedere politic, și această nostalgie, care sigur are o reflexie psihologică până la un punct de înțeles, dar să o instrumentalizeze și să capitalizeze electoral, să o transforme practic dintr-o nostalgie reflexivă într-o nostalgie restaurativă, explică Daniel Șandru:
"Nu aveam date în 2010, nu am avut nici după aceea, încât să pot lega sistemic mai multe elemente din societatea românească și din spațiul său discursiv, încât să pot spune că a fost o chestiune coordonată și intenționat, poate la nivelul laboratorului Securității, așa cum l-ați numit.
Intenția asta a existat, adică sunt aproape convins că a existat. Trebuie s-o și dovedim, e drept, dincolo de ceea ce discutăm aici, dar nu pot să nu observ că aceleași tipuri de elemente discursive s-au regăsit și într-o anumită zonă a discursului pe care l-a promovat în anii din urmă Academia Română și într-o anumită zonă neoficială din zona Bisericii Ortodoxe românești, poate și altor culte, și într-o anumită zonă, să spunem, a discursului media.
Mai mult decât atât, și la nivelul culturii pop, să ne gândim cum a fost reînviat Cenaclul Flacăra, care se desfășoară și azi, bine mersi, pe bani publici la Craiova. Să ne gândim ce promovează, să spunem, prin albumul său intitulat Degeaba domnul Tudor Gheorghe în casele de cultură ale țării, mai ales în orașele mici și mijlocii. Are un succes fulminant.
Haideți să ne gândim la succesul conferințelor lui Dan Puric de asemenea din orașele medii și mici. La aceste spectacole nu s-au dus oameni fără educație, s-au dus notabilitățile locale, or, pe oamenii ăștia îi regăsesc azi în acest sector al adepților fanatici pentru extremism. Deci, acolo nu avem de-a face doar oameni lipsiți de educație. Și asta e îngrijorarea mea.
Sigur că putem avea o dezbatere, putem avea o discuție, dar ceea ce face, inclusiv până astăzi, editura Humanitas, cu privire la publicarea unor cărți fără aparat critic ale lui Noica, Cioran, Eliade nu este în regulă. Cărțile nu ar trebui interzise, cărțile acestea ar trebui citite, dar o notă de subsol ar trebui să vorbească măcar despre apartenența lor legionară. Atât și nimic mai mult.
Problema fundamentală e că la noi construcția statului național a fost o construcție de sus în jos. Dacă în Europa Occidentală, așa cum arată Benedict Anderson, națiunile s-au construit prin voința unor comunități care își doreau formarea unui stat, gândiți-vă că noi am intrat în acest proces târziu, foarte târziu.
În 1918 a fost un efort colosal să reunești administrativ, politic, cultural niște provincii care erau și multiculturale, care aveau probleme și specificitățile lor și care a impus cumva conducătorilor din epocă să construiască un discurs identitar care a fost mai curând impus decât asumat în manieră naturală.
Suntem și azi victimele acestui tip de construcție națională a statului national. De aceea naționalismul este pregnant și alunecă într-un naționalist, nu civic, ci naționalist-etnic. Adică se merge în continuare pe distincția făcută de Nae Ionescu: un catolic poate fi bun român cel mult, dar niciodată român adevărat.
Și tipul ăsta de discurs a fost asumat inclusiv de unii dintre intelectuali foarte vizibili din spațiul public de după 90. Îmi pare rău, trebuie spus lucrul ăsta, întreținând tipul ăsta ca reper intelectual, ce pretenții putem avea de la acești oameni care ne înjură pe rețelele sociale?
România, țintă în războiul hibrid
Noi suntem deja clar parte a unui război hibrid. Lucrurile acestea au fost instrumentalizate inclusiv în exterior. Rămâne ca instituțiile abilitate să vină și cu dovezi în acest sens. Dar iarăși intuiția îmi spune că lucrurile acestea sunt clare, spune Șandru, care avertizează că lucrurile erau cunoscute:
"Am în față un document, o rezoluție a Parlamentului European din 2019, al cărui punct 16 spune așa:
“Parlamentul este profund îngrijorat de eforturile depuse de actuala conducere a Rusiei pentru a distorsiona faptele istorice și a încercat să ascundă crimele comise de regimul totalitar sovietic și consideră că acestea reprezintă o componentă periculoasă a războiului informațional purtat împotriva Europei democratice, care își propune să dezbine Europa și, prin urmare, solicită Comisiei să contracareze în mod decisiv aceste eforturi.
Parlamentul își exprimă îngrijorarea privind utilizarea în continuare a simbolurilor regimurilor totalitare în sfera publică și în scopuri comerciale și reamintește că o serie de țări europene au interzis utilizarea atât a simbolurilor naziste, cât și a celor comuniste”.
Deci, din 2019, inclusiv decidenții noștri știau despre această situație. Știau că vom deveni ținta unui război informațional. Suntem azi în mod clar ținta unui război care va fi care va fi purtat inclusiv prin utilizarea unor astfel de simboluri.
Și asta pentru că ce nu înțeleg, mă tem, decidenții noștri nici la ora asta, când vorbim noi, este că problema nu e doar despre economie.
Reformele anunțate de guvernul Bologan sunt necesare. E o altă discuție cum se fac, dar e necesar să înțelegem că aspectele simbolice produc efecte mai grave decât problemele de natură economică. Și cum ați spus dumneavoastră, s-a tot repetat în anii din în zilele din urmă, în lunile din urmă, ne-a trecut glonțul pe la ureche.
Problema e că nu e glonț, nici n-a ajuns la noi. Ce un ditai obuzul care vine poate mai repede de următorii trei ani, până când vom avea alegeri parlamentare. Asta e temerea mea.
Suntem integrați din 2007, aveam acest această rezoluție a Parlamentului European din 2019 și nu s-a aplicat în niciun fel, cu excepția faptului că Ziua Europeană a Victimelor Nazismului și Comunismului este celebrată pe 23 august. La festivisme suntem cei mai buni.
Dar a considera că memoria istorică și o asumare onestă a trecutului nostru recent înseamnă doar festivism pe sub steaguri este profund greșit. Pentru că vedem ce se întâmplă astăzi. Politicienii ar trebui să fie foarte îngrijorați. Mai îngrijorați decât mine sau dumneavoastră, pentru că ei vor fi primele ținte atunci când democrația va cădea. Politicienii democrați, desigur".
Ce fac partidele: copierea populismului, un dezastru pentru democrație
Am analizat populismul începând din 2010 și am constatat că în contactul cu partidele nedemocrate populiste, partidele mainstream sau democrate pot avea două tipuri de atitudini sau asupra lor se produc două tipuri de efect, explică Șandru.
"Un efect de recalibrare, adică își reconsideră discursul încercând să răspundă punctual problemelor ridicate de populiști, mai ales cele de natură economică, fiindcă aici se duce într-adevăr o bătălie prin soluții. Și atunci dacă ești un partid guvernamental democratic, preiei din acel discurs problemele și încerc să găsești soluții punctuale.
Dar un al doilea efect, care, din păcate, e calea ușoară, e ceea ce am numit efectul de imitație, adică încerc să capitalizez electoral, preluând tipul de discurs populist.
Și aici e o problemă pe care o văd și la cele două mari partide românești, pe baza declarațiilor din zile din urmă. Partidul Social Democrat, care trebuie să se gândească până în toamnă la congres, dacă nu cumva ar fi bine să preia tema națională, în condițiile în care eu zic că ar avea o problemă mai urgentă, date fiind inclusiv datele sondajului, și anume aceea de a rupe printr-o declarație oficială cu dreptul comunist.
Și trebuie să o spun în calitate de intelectual public, această opțiune pentru un liberalist conservator, anunțată deja acum, dacă prin conservatorism înțelegem preluarea discursului naționalist etnic este un mare pericol, inclusiv pentru Partidul Național Liberal. Și eu sunt foarte curios de modul în care se va construi discursul politic al PNL".
Istoricii și-au făcut datoria, a concluzionat politologul.
"O vor face în continuare, dar trebuie să ieșim din biblioteci, trebuie să mergem spre orașele mici și mijlocii, spre mediul rural, cu acțiuni, caravane cinematografice, workshop-uri, dezbateri. Sigur, și pentru partea digitală.
Problema e că dacă acest plan de acțiune din punct de vedere bugetar va fi restrâns prin obligativitatea ca instituțiile implicate să facă toate lucrurile astea din bugetul deja alocat, avem o mare problemă. IICMER, ca să vă dau un exemplu concret, are anul acesta un buget de 1.600.000 de mii de lei pentru proiecte. Aș da și jumătate din acest buget ca să facem măcar o parte dintre acțiunile prevăzute în acel plan".