Proiectul legii pensiilor, care a provocat controverse în coaliţie, a fost aprobat de Guvern și urmează să fie trimis Parlamentului.
„Legea pensiilor a fost adoptată! Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există „nu vreau” sau „nu pot” atunci când vine vorba de pensionari. Acest Guvern le va face dreptate!”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat că proiectul legii pensiilor are la bază patru principii agreate în coaliţie.
”Partidul Naţional Liberal este cel care a susţinut întotdeauna creşterea pensiilor în condiţii sustenabile. Legea, care a fost astăzi aprobată în şedinţa de Guvern, are la bază patru principii pe care le-am agreat în coaliţie: contributivitate, stabilitate, solidaritate şi egalitate.
Întotdeauna, noi, liberalii, am fost susţinătorii majorărilor oneste, cu adevărat sustenabile şi am demonstrat acest lucru şi în ultimii ani. Din 2020 şi până astăzi, PNL a majorat pensiile cu aproximativ 40% şi de fiecare dată am făcut-o pe baza unor calcule solide şi bine fundamentate”, a scris Nicolae Ciucă, joi pe Facebook.
Ședință de guvern suspendată
Liberalii au reclamat „inadvertențe” pe cifre, iar ministrul Finanțelor, Marcel Boloș (PNL), ar fi refuzat iniţial să avizeze proiectul. Şedința de guvern a început cu o întârziere de peste două ore.
Dar până la urmă Ministerul Finanțelor a dat avizul, iar premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul adoptă proiectul și i-a dat ministrului Boloș sarcina să prezinte un plan concret pentru creșterea încasărilor la buget și pentru digitalizarea ANAF.
Ulterior, însă, şedința de guvern a fost suspendată, pe fondul neînţelegerilor privind noua lege a pensiilor. Ministerul Finanţelor a dat avizul cu observaţii pe proiectul de lege şi a fost așteptat şi avizul Consiliului Economic şi Social (CES).
În aviz, ministrul Marcel Boloș a avertizat că, dacă proiectul de lege intră în vigoare, deficitul bugetar va crește în 2024 la 5,5% din PIB, iar în 2025 va ajunge la 6,1% din PIB, potrivit G4Media.
Discuţiile vizează impactul bugetar al legii pensiilor, după recalcularea lor, potrivit unor surse guvernamentale.
Liberalii nelămuriţi
De dimineaţă a avut loc o şedinţă a coaliţiei, pe tema legii pensiilor, după ce liberalii şi-au exprimat nemulţumirea privind impactul bugetar al acestui act normativ, anunţat de Ministerul Muncii, care nu coincidea cu cel al Ministerului de Finanţe.
PSD şi PNL s-au reunit într-o şedinţă a coaliţiei, înainte de şedinţa de guvern.
Liberalii s-au arătat nemulţumiţi într-o şedinţă a conducerii PNL, privind impactul bugetar al acestei legi, anunţat de ministrul Muncii, respectiv de 55,6 miliarde de lei, în condiţiile în care, spuneau ei, impactul calculat de Ministerul de Finanţe era diferit.
Din cauza acestor discuţii, şedinţa de guvern care trebuia să înceapă la ora 12:00 s-a amânat.
Ciucă cere lămuriri
După şedinţa liberalilor, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că situația trebuie lămurită. ”Este nevoie de o clarificare, pentru că aseară au apărut informaţii în spaţiul public de la doamna ministru Bucura că impactul ar fi de 55,6 miliarde de lei, iar din calculele de la Ministerul de Finanţe suma este diferită, motiv pentru care am solicitat să ne clarificăm care este suma reală, pentru că este un impact mare pe care trebuie să ni-l asumăm cu date concrete şi să avem sustenabilitate pentru această decizie”, a spus Nicolae Ciucă, la sediul PNL.
”Asta vrem să clarificăm, dacă a înţeles toată lumea că vorbim de cifre diferite şi dacă într-adevăr în baza de fundamentare a legii la nivelul Ministerului Muncii este cuprinsă această realitate a cifrelor”, a continuat Ciucă.
”Categoric că vom da un aviz, cu toţii ne dorim ca aşa cum ne-am asumat prin această nouă lege să eliminăm disparităţile, inechităţile şi în felul acesta să echilibrăm sistemul de pensii din ţara noastră, sunt foarte mulţi pensionari care aşteaptă de foarte mulţi ani această decizie, ca atare vom clarifica şi legea va fi adoptată.
Categoric, la cifrele anunţate aseară de 55,6 miliarde, impactul este de aproximativ 3% din PIB, ceea ce este enorm de mult şi trebuie să identificăm sursele de finanţare, nu putem să venim să promitem oamenilor ceva şi să nu avem sustenabilitate”, a completat Ciucă.
Liderul PNL a vorbit și despre promisiunea ministrului Muncii privind o majorare totală după recalculare cu 40% a pensiilor: ”Tocmai de aceea dorim ca în faţa electoratului să nu venim cu promisiuni nesusţinute financiar şi oamenii într-adevăr să poată să resimtă această decizie, într-un buget care să aibă colectarea necesară pentru a putea să finanţeze anvelopa de la Ministerul Muncii", a precizat el.
Întrebat dacă sunt bani pentru această majorare de pensii, Ciucă a răspuns: ”Pe suma de 55,6 miliarde este imposibil.”
Explicaţii de la ministrul Muncii
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu (PSD), a avut o reacţie la nemulţumirile venite dinspre PNL.
Ea a precizat că ceea ce circulă nu are legătură cu realitatea.
”Luni am fost în Comisia pentru Muncă din Camera Deputaţilor, puteţi să luaţi înregistrarea, şi în Comisia pentru Muncă, pe datele pe care noi le aveam, am explicat care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, absolut corect, aproximativ 55 de miliarde lei noi”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a precizat ministrul Muncii.
Ea a precizat că ministerul va da toate cifrele, pentru impactul bugetar.
”Vă dau fişa financiară a proiectului, astfel încât dvs să vedeţi exact care este impactul. Faţă de majorarea cu 13,8%, care majorare oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde”, a explicat ministrul Muncii.
Ciolacu, promisiuni măreţe în şedinţa amânată
Cu mai mult de două ore întârziere, şedinţa de guvern a început cu declaraţii de la Marcel Ciolacu.
Premierul a spus că pe masa Guvernului se află proiectul noii legi a pensiilor prin care vor fi eliminate toate inechităţile din sistem, atât cele dintre femei şi bărbaţi, dar şi cele dintre persoanele pensionate în baza unor legi diferite.
”Este una dintre cele mai importante legi din acest mandat, care aduce două majorări de pensii în 2024. Prima va fi la 1 ianuarie, când va fi indexat punctul de pensie, cum prevede legea. A doua va veni la 1 septembrie, când majoritatea pensiilor vor creşte prin recalculare, reparând nedreptăţi majore”, a promis premierul.
”Mai mult, prin adoptarea acestei legi vom elimina pragul de 9,4% din PIB, introdus de cei care doreau blocarea creşterii pensiilor până în 2070”, a acuzat premierul Ciolacu, făcând referire la pragul impus după negocierile pentru PNRR.
Premierul a menţionat că legea are acum şi avizul Ministerului de Finanţe.
În plus, Ciolacu a declarat că aşteaptă de la ministrul Finanţelor un plan de măsuri, asumat, atât în ceea ce priveşte colectarea la bugetul de stat, cât şi digitalizarea ANAF şi a sistemului vamal, cu termene clare de implementare a sistemului de e-facturare, sigiliul electronic, împreună cu radarul mărfurilor, facturi electronice pentru toate achiziţiile din sistemul public, facturi electronice pentru toate produsele accizabile sau cu risc mare de evaziune.
El a precizat că, în mod categoric, în anul 2024, nu va fi nicio mărire de impozite în România.