Comisia Europeană va prezenta pe 23 septembrie primele rapoarte anuale pentru fiecare stat UE în baza mecanismului privind statul de drept (Jourova)

Comisia Europeană va prezenta pe 23 septembrie primele rapoarte anuale pentru fiecare stat UE în baza mecanismului privind statul de drept (Jourova)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova a declarat joi că executivul comunitar va prezenta primele sale rapoarte anuale în baza mecanismului privind respectarea statului de drept pentru fiecare ţară membră UE pe 23 septembrie.

Ea a făcut această afirmaţie în cadrul unei dezbateri din Comisia Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, care a avut ca temă Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria, relatează BTA.

Iohannis: Din fericire, în România problema statului de drept a fost rezolvată (Video)

ADVERTISING

Iohannis, criticat dur de asociațiile de magistrați pentru declarațiile privind statul de drept: Ignoră total realitățile. Referendumul pentru Justiție este absolut irelevant juridic!

Vera Jourova a subliniat că respectarea statului de drept are un impact major asupra activităţii investitorilor şi a stării economiei şi că se aşteaptă ca acest criteriu să fie legat de finanţarea prin Fondul UE pentru relansare.

Totodată, vicepreședintele a afirmat că în cadrul Comisiei Europene s-a urmărit cu atenţie situaţia politică şi protestele din Bulgaria şi că ea a considerat mereu că demonstraţiile paşnice sunt un drept fundamental în toate ţările democratice.

ADVERTISING

Proteste de amploare în Bulgaria: Manifestanții care cer demisia Guvernului au blocat centrul Capitalei și autostrada spre Grecia

Vera Jourova a subliniat că reacţia organismelor de aplicare a legii la aceste proteste ar trebuie să fie proporţionată.

"Protestele paşnice arată cât de multă importanţă ataşează cetăţenii unei justiţii independente şi eficiente şi bunei guvernări", a mai spus Jourova.

Bulgaria: Lustrația, securitatea și statul mafiot

În ceea ce priveşte libertatea presei şi libertatea de expresie, Jourova a spus că raportul privind Bulgaria nu este pozitiv şi că a observat un trend negativ în multe alte state membre.

ADVERTISING

Răspunzând unor apeluri ale eurodeputaţilor ca executivul comunitar să ia o poziţie faţă de situaţia curentă din Bulgaria, Vera Jourova a spus că CE nu este un arbitru al situaţiei politice din Bulgaria şi că există o linie subţire între rolul unui stat şi cel al Comisiei, care trebuie respectată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇