Clotilde Armand acuză că Ciolacu a pus jandarmii să ridice și să distrugă sacii cu voturi. Replica Jandarmeriei (Video)

Clotilde Armand acuză că Ciolacu a pus jandarmii să ridice și să distrugă sacii cu voturi. Replica Jandarmeriei (Video)

Actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, susţine că premierul Marcel Ciolacu ar fi dat ordin să vină Jandarmeria, să ridice şi să distrugă sacii cu voturi din Piaţa Amzei de la Biroul Electoral al Sectorului 1. Imediat a venit replica şi de la Jandarmerie.

”În loc să accepte să renumere voturile, Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi din Piaţa Amzei de la BES Sectorul 1.

Nu mai are răbdare să aştepte contestaţia de la Biroul Electoral Municipal, nu mai aşteaptă nici verdictul magistraţilor privind falsurile din procesele-verbale, să fie lămurită situaţia sutelor de voturi aruncate în plus în urne sau cum au dispărut în neant mii de buletine albe de vot.

ADVERTISING

Vrea să facă imposibilă orice renumărare”, acuză pe Facebook Clotilde Armand, care a postat şi imagini.

🔴 În loc să accepte să renumere voturile, Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice și să distrugă sacii cu voturi din Piața Amzei de la BES Sectorul 1. Nu mai are răbdare să aștepte contestația de la Biroul Electoral Municipal, nu mai așteaptă nici verdictul magistraților privind falsurile din procesele-verbale, să fie lămurită situația sutelor de voturi aruncate în plus în urne sau cum au dispărut în neant mii de buletine albe de vot. Vrea să facă imposibilă orice renumărare. Se șterg cu rapiditate urmele fraudelor electorale de la Sectorul 1. Ce face acest guvern este un atentat la democrație și la valorile statului de drept.

Publicată de Clotilde Armand pe Duminică, 16 iunie 2024

În opinia sa, ”se şterg cu rapiditate urmele fraudelor electorale de la Sectorul 1”.

”Ce face acest guvern este un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept”, conchide primarul Sectorului 1.

Reacţia Jandarmeriei

Jandarmeria a venit rapid cu o replică: Asigură doar paza pentru transportul de materiale electorale, dar nu pune mâna pe sacii cu voturi.

ADVERTISING

„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria, citată de Mediafax.

„Totodată, unitatea noastră, prin atribuțiile specifice și în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (republicată) privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare și ale HG nr. 947 din 2004 privind stabilirea duratei şi condiţiilor de păstrare a materialelor necesare votării, asigură paza transporturilor materialelor electorale, acestea fiind efectuate cu autovehicule care nu aparțin Jandarmeriei Române.

ADVERTISING

De asemenea, conform statutului său, Jandarmeria Română este o instituție apolitică și nu desfășoară activități electorale. Nu în ultimul rând, subliniem faptul că persoanele care manipulează sacii, evidențiate în filmarea efectuată în zona Biroului Electoral al Sectorului 1, nu sunt angajați ai Jandarmeriei Române”, adaugă jandarmii.

Clotilde Armand a pierdut

Biroul Electoral Central a respins sâmbătă cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 1 şi a argumentat că „sesizările petentului nu cuprind alte motive şi nu sunt însoţite de probe în dovedirea acestora”.

Liberalul George Tuţă i-a transmis lui Clotilde Armand solicitarea oficială de a demara procesul de preluare a mandatului, lucru care se va întâmpla în toamnă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇