Cîţu: Poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare

Cîţu: Poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul premier Florin Cîţu este de părere că viteza cu care a dorit să facă reformă depăşeşte aşteptările societăţii şi ale economiei româneşti.

Întrebat ce învăţăminte trage din anul care se încheie, liderul PNL a vorbit despre viteza cu care a încercat să facă reformă, despre care consideră că este prea mare pentru societate şi economie în România.   

"Eu chiar cred că se poate face reformă în România. Dar în acelaşi timp trebuie să recunosc că poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu şi atunci aici trebuie ajutate lucrurile. Trebuie văzut cum facem această reformă, pentru că ea trebuie făcută... şi aici este clar că sistemul economic şi sistemul social din România doreşte reformă, doar că viteza cu care facem reforma asta este diferită, ce vrem noi faţă de sistem”, a declarat Florin Cîţu, la TVR.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte durata mandatului său în fruntea Guvernului, Cîţu a arătat că: "Este media ultimilor şapte ani mandatul de prim-ministru, ceea ce poate trebuie să spună ceva despre politica din România".

Întrebat joi seară, la TVR 1, ce mesaj are pentru cei care au fost bătuţi de jandarmi în 10 august 2018 în Piaţa Victoriei, acum, când PNL s-a aliat cu PSD, Florin Cîţu a dat asigurări că va lupta pentru drepturile lor.   

"Totdeauna mă voi lupta pentru drepturile românilor. Anul trecut, când Ministerul Justiţiei a fost la USR, soluţiile au fost cele care au fost. Nu cred că e nevoie de intervenţia politică pentru a da soluţii, dar totdeauna mă voi asigura că nu vor mai exista astfel de situaţii şi sper ca justiţia să facă dreptate şi cei vinovaţi să plătească, dar nu numai pentru 10 august, şi pentru mineriade şi pentru Revoluţie...”, a afirmat Florin Cîţu.  

ADVERTISING

În momentul în care i s-a atras atenţia că este vorba despre principiu, dincolo de dosarul penal deschis după violenţele din urmă cu trei ani, liderul PNL a spus că alianţa nu este "ceea ce şi-a dorit".  

"Nu este ceea ce mi-am dorit, dar este un compromis pe care-l facem pentru că aveam nevoie de stabilitate în acest moment în România. Aveam nevoie de un guvern stabil şi dacă ne uităm la celelalte variante – unde aveam 16 parlamentari PNL care au plecat, un USR care era şi el instabil, minorităţile care nu mai votau o astfel de alianţă – variantele sunt foarte puţine, aceasta este varianta pe care o avem acum sau alegeri anticipate. Mandatul meu este acela de a ţine Partidul Naţional Liberal la guvernare şi l-am ţinut la guvernare şi mergem înainte”, a adăugat Florin Cîţu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇