Ciprian Ciucu vorbește despre un "blat" refuzat și despre ruperea prieteniei cu Cătălin Drulă

Ciprian Ciucu vorbește despre un "blat" refuzat și despre ruperea prieteniei cu Cătălin Drulă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că i s-a cerut lui Ilie Bolojan un blat pentru că şi PSD şi USR doreau să candideze oricine de la PNL, dar nu Ciucu. El a precizat că Bolojan a refuzat.

„Ni s-a cerut un blat, dar am refuzat. Nu mie, lui Ilie Bolojan. Şi unii şi alţii, şi PSD şi USR, doreau să candideze oricine de la PNL, dar nu Ciucu. Şi domnul Bolojan, cu verticalitatea pe care i-o cunoaştem cu toţii, le-a zis: asta ne-a adus aici. Jocurile la masa verde şi faptul că nu intrăm în competiţie cu ce avem mai bun. Şi a refuzat”, a declarat Ciprian Ciucu, la Europa FM, potrivit News.ro.

Acuzații de blat între Fritz și Ciucu

El a mai spus că preşedintele USR, Dominic Fritz, l-a acuzat de blat cu PSD.

"Păi cum faci blat dacă mergi în alianţă electorală cu ei? Unde-i blatul? Când mergi cu ei în alianţă electorală, este asumat. Ăsta-i blat? Nu, blatul este ce a propus domnia sa, să nu candideze Ciucu. Ăla-i blatul. Eu aşa îl înţeleg în limba română, nu ştiu, poate înţelege altfel domnul Fritz", a comentat candidatul PNL.

De ce nu îndrăznește să-i spună lui Drulă să se retragă

Întrebat despre o posibilă retragere a lui Cătălin Drulă în favoarea sa, Ciucu a răspuns că nu i-a cerut, pentru că îi este jenă şi nu ştie cum să îi spună.

"Oamenii se vor uita la cine are mai multe şanse dintre noi, cel care inspiră cel mai mult şi îşi vor da vot în mod util, aşa cum s-a dat şi pentru domnul Nicuşor Dan. În această situaţie, în care suntem mai mulţi pe zona aceasta de dreapta, o să o numim dreapta civică, nu dreapta, că mai e o dreaptă pe zona aceasta, evident că m-ar onora să fie un vot direct şi nu un vot util. Dar trebuie să fiu realist, suntem mai mulţi competitori pe partea aceasta, şi atunci cred că un vot util ar ajuta să câştig", a spus candidatul PNL.

Întrebat dacă a încercat să negocieze cu Cătălin Drulă sau cu Ana Ciceală să se retragă din cursă, Ciucu a răspuns: "Nu. Mi se pare prematur. Mi-e şi jenă să le spun, nu ştiu cum să le spun. Nu-mi place să mă duc la cineva şi să-i zic hai, retrage-te în favoarea mea", a răspuns Ciucu.

El a precizat că nu se aşteaptă ca aceştia să se retragă în favoarea sa.

Ce îl deranjează la Drulă

Întrebat dacă a rupt prietenia cu Cătălin Drulă, Ciprian Ciucu a arătat că "asta se va vedea după campanie".

"Mă deranjează ce spune. Mă deranjează, că ştie că nu-i adevărat. Ştie care-i adevărul. Mă deranjează că a dat drumul la o campanie negativă, el ştiind adevărul, eu am oprit campania negativă împotriva lui. Nu o face asumat, adică nu spune el, asumat, dar se spun fel şi fel de lucruri care nu sunt adevărate. Mă deranjează, dar, în fine, sper ca împreună să trecem peste această campanie şi să ne putem privi unul pe celălalt în ochi", a mai afirmat Ciucu.

Întrebat dacă îl deranjează mai mult acuzaţiile lui Cătălin Drulă sau atacurile lui Daniel Băluţă, Ciucu a spus: "Evident că mă deranjează ce spune Cătălin Drulă, când este negativ, pentru că el ştie care este adevărul. Asta mă deranjează, da. Ce spune Daniel Băluţă… şi cu Daniel Băluţă am avut o relaţie absolut decentă".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇