Ciolacu susține că vor crește veniturile pentru „bugetari, privaţi, pensionari şi toată lumea”

Ciolacu susține că vor crește veniturile pentru „bugetari, privaţi, pensionari şi toată lumea”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, că anul acesta este posibil să avem o majorare la toate veniturile, ţinând cont de impactul inflaţiei, atât la bugetari, cât şi la privaţi şi la pensionari. El a precizat că este posibilă şi o scădere a CAS şi a TVA-ului.

”Este posibil să avem o majorare la toate veniturile, ţinând cont de impactul inflaţiei. Când spun toate veniturile, înseamnă şi bugetari, şi privaţi şi pensionari şi toată lumea”, a declarat Marcel Ciolacu, arătând că ”s-au angajat cu toţii în acest act de guvernare pentru ca oamenii să o ducă mai bine”. 

ADVERTISING

”Toate aceste lucruri sunt în discuţie, în acest moment, sunt într-o coordonare economică, vedem ce măsuri se iau pentru scăderea inflaţiei. Toate aceste discuţii pleacă în primul şi în primul rând de la cauză”, a mai spus Ciolacu.

”Să venim cu o decizie, în primul rând să vină prim-ministrul, în ceea ce priveşte cauza şi apoi sunt ferm convins că va fi un pachet întreg pentru a reglementa efectele”, a mai spus el. 

Despre reducerea CAS-ului, propusă de Florin Cîţu, Marcel Ciolacu a spus: ”E una dintre măsuri care se iau pe o perioadă determinată, pentru a combate inflaţia”. 

ADVERTISING

Întrebat dacă este posibil să vedem o reducere a CAS şi a TVA, anul acesta, preşedintele PSD a spus: ”Este posibil, este una dintre măsuri prin care te lupţi să menţii... aţi văzut şi reducerea TVA-ului la gigacalorie”. 

Despre discuţiile din coaliţie privind majorarea pensiilor, Marcel Ciolacu a spus că îl bucură foarte mult decizia premierului Nicolae Ciucă de a merge cu ministrul Marius Budăi la Comisia Europeană să discute. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇