Ciolacu l-a demis pe Ponta din funcția de consilier onorific

Ciolacu l-a demis pe Ponta din funcția de consilier onorific
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Victor Ponta a fost eliberat din funcţia de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, el precizând că a înţeles motivele strict politice pentru care şeful Executivului a trebuit să ia decizia.

Eliberarea din funcţie vine după ce, în weekend, Victor Ponta a anunţat că nu îl va vota pe Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei, validat de Congresul PSD, la prezidenţiale şi să ia în calcul o candidatură.

Victor Ponta a scris pe Facebook că a discutat cu premierul Ciolacu despre eliberarea sa din funcţia de consilier onorific.

”Am avut o discuţie cu premierul Ciolacu şi am înţeles motivele strict politice pentru care a trebuit să ia decizia. Sunt convins şi onorat că, în perioada în care am fost consilier onorific pentru relaţii economice internaţionale, l-am sprijinit în toate proiectele benefice pentru Romania.

Sunt de asemenea convins că politicile economice ale ţării noastre trebuie să stimuleze investiţiile private şi producţia naţională în interesul nostru suveran - adică să punem România pe primul loc, mai ales în noul context internaţional promovat de Administraţia Trump. Îi mulţumesc pentru oportunitate şi colaborare! Voi continua să promovez interesele economice ale României din orice poziţie publică şi privată!”, a scris Ponta.

Deputatul PSD Victor Ponta a afirmat, duminică, după Congresul extraordinar al PSD, la care nu a putut să ţină un discurs, că actuala coaliţie nu îi ascultă pe români şi că un singur candidat dintre cei anunţaţi, Călin Georgescu, vorbeşte despre ”schimbare radicală”, în timp ce ”ceilalţi sunt oamenii sistemului”.

”Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulţi lideri curajoşi care să propună o schimbare radicală. (…) Ştiu cum trebuie să duc această bătălie, o să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală şi o să mă lupt pentru acesta”, a arătat el.

Ponta a adăugat că este hotărât să intre în competiţia electorală.

”Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulţi lideri curajoşi care să propună o schimbare radicală aşa cum aşteaptă ei, nu să lase să se perpetueze sistemul lui Iohannis încă cinci ani cu un preşedinte la fel ca Iohannis. Ştiu cum trebuie să duc această bătălie, o să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală şi o să mă lupt pentru acesta, alături de toţi românii care vor schimbare. Trebuie neapărat să punem România pe primul loc”, a susţinut Victor Ponta, menţionând că a vrut să spună aceste lucruri la Congresul PSD, dar nu a fost lăsat să intervină.

Ciolacu: Are o activitate politică mai intensă în ultimul timp

La rândul său, premierul Marcel Ciolacua declarat că Victor Ponta are o activitate politică mai intensă în ultimul timp şi drumurile lor, în ceea ce priveşte consilier onorific, s-au despărţit.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, la Parlament, de ce a decis să îl elibereze din funcţie pe Victor Ponta din funcţia de consilier onorific la Guvern.

”Pentru că are o activitate politică mai intensă în ultimul timp şi drumurile noastre în ceea ce priveşte consilier onorific s-au despărţit”, a spus Ciolacu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇