Premierul Marcel Ciolacu susţine că a fost o glumă schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion.
Preşedintele PSD a fost întrebat despre postarea de pe Tik Tok în care preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, îi mărturiseşte lui Marcel Ciolacu că au fost social-democraţi care i-au dat voturi lui George Simion.
”Cred că a fost o glumă. Pe TikTok, de obicei, îţi permit să mai faci şi glumă”, a spus Ciolacu, după şedinţa conducerii PSD.
La observaţiile presei că nimeni nu a luat această mărturisire ca pe o glumă, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Atunci, îmi cer scuze, a fost o glumă proastă”.
Despre voturi care au plecat spre Călin Georgescu din partea electoratului PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că nu este ferm convins de nimic.
”Eu v-am zis că pe TikTok, cu domnul Simonis, a fost o glumă. Pe TikTok, îţi mai permiţi să faci şi glume. Sunt om, chiar dacă sunt persoană publică, mai putem face şi o glumă. Deci a fost o glumă”, a completat preşedintele PSD.
La începutul lunii, pe cea mai la modă reţea pentru politicieni, Alfred Simonis (PSD) afirmă, într-un dialog cu Marcel Ciolacu, că ”toţi” i-au dat voturi candidatului AUR la prezidenţiale George Simion, deşi premierul (fost şi actual) le ceruse colegilor social-democraţi să nu facă acest lucru.
„Îţi aminteşti când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul doi? Să ştii că toţi i-am dat”, i-a mărturisit Simonis liderului său de partid, dialogul fiind postat pe contul de TikTok al lui Marcel Ciolacu.
„Ascultăm şi nu judecăm!”, a continuat el, referindu-se la provocarea de pe TikTok cu această titulatură.
George Simion a reacţionat postând imagini din şedinţa de plen în care a avut o dispută verbală dură cu Simonis, alături de comentariul: ”Singurul lucru pe care a vrut să mi-l dea Simonis mie şi românilor”.