Ciolacu a anunțat la România Tv calendarul complet al alegerilor. Parlamentarele, după Moș Nicolae (Video)

Ciolacu a anunțat la România Tv calendarul complet al alegerilor. Parlamentarele, după Moș Nicolae (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri seara calendarul complet al alegerilor din acest an. Șeful Executivului a ales să facă acest anunț la postul de televiziune România TV.

Ciolacu a fost întrebat de moderatorul Victor Ciutacu dacă sunt bătute în cuie datele alegerilor din acest an.

„În acest moment în coaliţie am stabilit foarte clar, sunt alegeri comasate locale cu europarlamentare pe data de 9 iunie, pe data de 15 septembrie şi 29 septembrie alegerile prezidenţiale, turul 1 şi turul 2, şi pe 8 decembrie avem alegerile generale. În coaliţie aşa am stabilit, urmează ca şi PNL să treacă aceste date, cred că duminică, prin votul din interiorul partidului”, a afirmat Marcel Ciolacu, la România Tv.

El a precizat că apoi va fi dată o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea alegerilor.

„Vom da ordonanţă de urgenţă care va fi trimisă la Parlament să devină lege cu tot ce implică aceste alegerile”, a explicat liderul PSD.

ADVERTISING

Până acum informațiile despre datele stabilite pentru alegeri au ajuns în presă doar pe surse, fiind prima dată când unul dintre liderii coaliției comunică public oficial acest lucru.

Întrebat unde vor fi listele comune, Ciolacu a vorbit doar de europarlamentare.

„Am stabilit o alianță politică de liste comune pentru europarlamentare. E corectă abordarea. Vom vedea dacă românii sunt de acord să avem această coaliție transformată în alianță electorală în acest moment și din 2025. Dacă alegem această stabilitate politică, care nu a făcut rău României.

Hai să vedem de unde am plecat. Am plecat de la un deficit imens, de la o datorie externă de peste 5%, de la o țară blocată economic. Absolut totul era blocat. Orice politician în acel moment se ferea ca dracu de tămâie să intre la guvernare. În PSD am găsit maturitatea că e momentul de a ne implica în actul de guvernare chiar și fără a avea în prima parte un prim-ministru”, a răspuns Ciolacu.

ADVERTISING

Șeful PSD a fost întrebat de ce nu au ales liste comune până la capăt, având în vedere că pe 9 iunie va fi situația ciudată în care pe de-o parte liberalii și social-democrații se țin de mână, la europarlamentare, pe de altă parte „își vor da cu topoarele în cap, la locale”.

În acest moment, noi, în România, avem stabilitate la nivelul administrației locale. Atunci când românul votează, are o stabilitate de patru ani, știe cine e primarul, care sunt consilierii.

Când vorbim de stabilitate la nivel central, vă reamintesc că în 10 ani am avut 10 prim-miniștri, zeci de miniștri la Finanțe, Transporturi, la Muncă, la Sănătate. (...) Eu nu vreau să intervin, cum s-a întâmplat în trecut. Eu nu pot să uit și nu pot interveni peste deciziile colegilor mei din fiecare organizație județeană. Ei decid dacă vor, la nivel județean, să aibă liste comune, să aibă o alianță cu PNL sau nu. Am lăsat democrația partidului să funcționeze.

ADVERTISING

În schimb, vrem să creionăm o alianță pentru anul 2025 și să dăm un semnal românilor că dorim să venim…. Europarlamentarele sunt un test. E normal să fac acest lucru. Românii știu foarte bine cu cine vor să voteze, înțeleg foarte bine mesajul. Noi am luat decizia politică, că vrem o alianță electorală pentru europarlamentare. După alegeri ne strângem și vedem decizia românilor”, a răspuns Marcel Ciolacu.

Firea în cursă sau candidat comun?

Întrebat dacă PSD are candidat pentru Primăria Capitalei, el a indicat-o pe Gabriela Firea: „Candidatul din partea PSD, unica persoană care și-a asumat candidatura, este Gabriela Firea”.

Ciolacu a precizat că aceasta nu va fi candidatul coaliției, pentru că din partea PNL va candida Sebastian Burduja, însă a lăsat să se înțeleagă că meciul încă se joacă și e posibil să existe un candidat comun, pentru că scenariul fragmentat l-ar avantaja pe Nicușor Dan.

„Sebastian Burduja își va asuma candidatura din partea PNL, Gabriela Firea își asuma candidatura din partea PSD. E normal să vedem compatibilitatea electoratului și a PSD și a PNL. Abia am luat decizia, se va vedea în perioada următoare. Am hotărât în coaliție să facem fiecare partid sondaje și să vedem exact ce își doresc românii.

Dacă PSD vine cu doamna Firea, PNL vine cu domnul Burduja, fiecare ne susținem candidatul, în acel moment, statistic vorbind, primarul în funcție are cele mai multe șanse. Și eu cred că ar fi o catastrofă pentru București ca să continue cu Nicușor Dan.

Va fi o persoană de la PSD sau de la PNL care va candida pentru această funcție, care va fi mai compatibilă. Noi venim cu oameni cu experiență, e o abordare corectă, fiecare ne dorim mai mult, vrem niște decizii mai rapide. Și eu vreau să fie totul roz”, a mai spus liderul social-democrat.

Ciolacu a negat că alianța cu PNL ar fi creată din teama de AUR.

„Nu se teme nimeni de nimic. E vorba de stabilitatea României. Dacă intrăm într-o zonă și continuăm acest proiect de construcție. Avem cele mai mari provocări, știm crizele, știm deciziile greșite, îi știm pe autorii acestor decizii și știm ce s-a întâmplat în această perioadă. Sunt 900 de km în România fiind total 1.000 km de autostradă. E un semnal politic, românii să decidă prin vot dacă doresc continuarea acestei coaliții transformate în alianță electorală”, a conchis Ciolacu.

Marcel Ciolacu la România TV - 28.02.2024

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, președintele #PSD, în cadrul emisiunii „Punctul culminant”, la postul de televiziune România TV

Publicată de Marcel Ciolacu pe Miercuri, 28 februarie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇