Învestirea unui nou cabinet aduce multă bucurie în viața personală a celor numiți, speranță în inimile celor care sunt implicați în domeniul respectiv și dezinteres în cotidianul omului de rând. Oricum ar fi, finalul de mandat aduce simțirile la numitor comun pentru toată lumea, și anume, dezamăgire totală.
Prin decret prezidențial, noua paradigmă a schimbării constatăm că este stabilitatea. Se face atâta tam-tam cu această stabilitate de parcă ar trebui să rămânem cu toții răstigniți de admirație că banalul a fost sanctificat, iar dezideratele unei economii moderne, precum bunăstarea, dezvoltarea, competitivitatea și progresul, sunt ținte false ale unor ignoranți care nu înțeleg profunzimea gândirii strategice pas cu pas.
La urma urmelor, în China, Rusia, Belarus, Coreea de Nord și alte regimuri totalitare, stabilitatea este ridicată de decenii la rând la rang de politică de stat. În contrast, în țări precum Italia, Israel, Belgia și altele, instabilitatea politică reprezintă o constantă, dar economiile prosperă și populația beneficiază de acest lucru. Chiar și la americani observăm cum la jumătatea mandatului puterea pierde, de obicei, majoritatea în Senat.
Dacă lumea liberă se caracterizează prin ceva anume și după care am tânjit și noi atât amar de timp, asta înseamnă diversitate, alternanță, schimbare.
Problema cu stabilitatea e o perdea de fum care ascunde un fapt cât se poate de real și păgubos și anume că în România viața economică, administrativă și socială este acaparată de politic, iar schimbările de putere aduc adevărate cutremure în ceea ce privește alocările de resurse, plasarea de oameni în funcții cheie și scorul electoral.
Trecând peste entuziasmul cu iz de epocă dragnistă al instalării noului guvern, observăm câteva lucruri interesante: poziția premierului nu mai este în capul mesei, ci la mijloc, pe una din laturi, politicile populiste intră cu bocancii propagandei socialiste în economia de piață privind alinierea prețurilor, iar partidul mai cu moț îi arată pisica celuilalt partener mai turtit, referitor la politica de cadre la nivel de vârf.
În primul rând, într-o societate nebântuită de fantomele trecutului și de egalitarism deșănțat, vizibilitatea unui prim-ministru în ședințele de guvern este esențială pentru echipa guvernamentală dacă se dorește ca mesajul să fie transmis și recepționat în condiții optime. Într-o perioadă relativ recentă, am participat și eu la ședințe similare din Palatul Victoria și vă spun că dacă stai pe una din laturi nu îi vezi decât pe cei de pe latura opusă și pe cel din capul mesei.
Păi ce să înțeleagă doamna Turcan care stă pe aceeași parte cu premierul, dacă nu îi vede chipul acestuia, nu-i citește starea de spirit și nu îi prinde gândul din zbor? Iar apoi ne mai mirăm că proaspăt numita ministru al Culturii mai scoate cine știe ce elucubrație de ne trezim toți morți de perplexitate!
O astfel de așezare pe două rânduri, față în față, este corespunzătoare protocolului diplomatic bilateral, când fiecare din părțile implicate este cu echipa lui, iar mesajele se transmit frontal de către liderii grupurilor sau mai este întâlnită în grupurile de lucru când este nevoie de o comunicare încrucișată între echipele așezate la masă.
În al doilea rând, clamarea ca prioritate zero a alinierii/plafonării prețurilor/adaosurilor într-un sector competitiv, demască o orientare eminamente populistă având în vedere că efectul este limitat, semnalul dat competitorilor este nociv, iar repercusiunile în timp sunt mult mai contraproductive decât beneficiile minore pe care le aduc. Sper să treacă repede febra asta și să nu vedem în continuare că lipsurile cetățenilor se rezolvă prin tipărirea de bani sau că eliminarea șomajului se rezolvă prin neraportarea statistică a celor care au depășit anul de șomaj și nu și-au găsit loc de muncă sau că dușmanii poporului sunt multinaționalele care au investit în România. Dacă asta înseamnă stabilitate, pardon!
Dacă se dorește o intervenție pe lanțul de valoare, mult mai inteligent este să acționezi asupra creșterii productivității, inovației, creativității, spiritului antreprenorial și calității produselor, adică factori structurali care aduc beneficii pe termen lung.
În al treilea rând, nu se usucă bine cerneala pe decretele de învestire și vedem că mișcările de putere în interiorul puterii s-au activat precum vâslele la barca lui Dragnea pe când erau toți în aceeași barcă. Diferența este acum că Dragnea a fost debarcat, iar Ciolacu îmbarcat. Cât tupeu politic să ai ca în rotația ta de putere să numești la conducerea Secretariatului General al Guvernului un fost condamnat pentru acte săvârșite în exercitarea funcției de demnitar, iar la rotația celuilalt să-l sfidezi pur și simplu și să refuzi numirea unui demnitar în exercițiu chiar la Guvern la data realizării schimbului?
Toate aceste unduiri de glezne și mimări de schimbare ascund lucruri importante care scapă lentilei carelor de reportaj sau condeiului analiștilor. Ce se întâmplă în profunzimea lucrurilor, ce lasă miniștrii în urmă, ce preiau alții și ce trebuie făcut pentru a îndrepta lucrurile și a le pune pe un făgaș normal?
S-a întrebat cineva, de exemplu, ce a lăsat în urmă ministrul Boloș și secretara de stat Hegedus la fonduri europene? Hai să facem un inventar!
În primul rând, un PNRR blocat, îndeplinindu-se doar jumătate din obligațiile asumate. Miza este de miliarde de euro care trebuie să ajungă în economie și în societate. Cine decontează? Poporul român. Ce se întâmplă cu Boloș? Este mutat ministru la Finanțe. Ce se întâmplă cu Hegedus? O preia partidul din care provine și îi găsește un loc călduț așa cum a mai avut în fruntea Ministerului Culturii, Guvernului, etc.
În al doilea rând, vedem un aparat ministerial blocat de concursurile trucate, conform acuzațiilor lansate în spațiul public. Ce s-a întâmplat cu oamenii puși de Boloș și Hegeduș în funcții de conducere? Deși nu au luat examenele la concursurile respective, au fost numiți direct prin ordine de ministru și își văd bine-merci de treabă în continuare.
În al treilea rând, un haos organizatoric prin spargerea direcțiilor generale din minister, creând astfel direcții paralele conduse de protejații lui Boloș și Hegedus și lăsând fără obiect direcțiile care aveau ca directori generali profesioniști care au promovat concursurile de recrutare, dar care nu erau obedienți celor doi.
În al patrulea rând, nearmonizarea acțiunilor de lansare a unor apeluri cu potențialul uman al ministerului și, în consecință, blocarea unor acțiuni de mare interes pentru întreprinzători. Este cazul măsurilor 4.1.1. și 4.1.1 bis care s-au împotmolit pentru că tandemul Boloș – Hegedus, în vria raportărilor pompieristice cu orice preț, nu s-a gândit să asigure și capacitatea necesară pentru derularea unor astfel de acțiuni. Cum au ascuns cei doi gunoiul sub preș? Au înființat o noua direcție generală în care au băgat pe liste vehiculate pe sub masă, fără niciun criteriu legal sau profesional (ANFP-ul aude?), toți oamenii agreați pe ochi frumoși și au lăsat Direcția Generală Program Operațional Competitivitate de izbeliște, și fără oameni și cu peste 2500 de contracte în derulare. Oare se îngrijorează cineva de neasigurarea pistei de audit pe linie de management pentru un program care gestionează 2,5 miliarde de euro?
Nu în ultimul rând, îngroparea unor programe de importanță internațională cum este cazul proiectului laserului de la Măgurele (sute de milioane de euro finanțare nerambursabilă) care, în ciuda sfaturilor primite de la profesioniști și de la experții Comisiei Europene, a eșuat și în loc să fie finanțat din fonduri europene, a fost trecut pe fonduri din bugetul de stat. Cine plătește? Noi toți, doar nu credeți că i-a întrebat cineva de sănătate pe Boloș și Hegedus!
Cam așa stau lucrurile, numai la unul din multele portofolii deținute discreționar de „schimbarea stabilă” promovată cu atâta patos de la tribuna prezidențială.
Lucrurile nu trebuie să rămână așa, toate aceste nerealizări trebuie analizate, cei responsabili să plătească, iar cei care preiau, în totală cunoștință de cauză, să elaboreze un plan activ de măsuri pentru a veni cu soluții reale și eficiente.
Citeam că noul ministru de la Fonduri Europene va pune accentul pe calitate și nu pe cantitate. Ne bucurăm să auzim asta, dar vom monitoriza îndeaproape mișcările și semnalele pe care le dă și anume: ce oameni își ia în echipă, ce acțiuni declanșează și ce obiective realizează.
Până una alta, vedem că din turnul lui de fildeș de la Finanțe, Boloș îi ia caimacul noului ministru anunțând fără minimul de bun simț elementar că la Fonduri Europene, deși nu mai deține portofoliul, se va operaționaliza sistemul unic de management integrat, PNRR va fi deblocat, iar măsura 4.1.1 se va derula în condiții bune. Cumva, cât a fost în funcție nu a reușit nimic, dar de acum încolo, tot ce se va întâmpla bun, i se datorează, iar cei care au preluat nu vor face altceva decât să urmeze linia roșie trasată de tandemul Boloș – Hegedus.
Să-l lăsăm pe noul ministru să stingă lumânările de pe tortul de instalare, să identifice bomboanele otrăvite lăsate de predecesori și să vină cu o rețetă care să asigure că următoarea schimbare nu va mai fi între chefi la cuțite, ci între profesioniști puși în slujba poporului și a interesului național. Bon appetit viitorilor beneficiari de fonduri europene!