Guvernul prezentat de Joe Biden este format din experţi reputaţi. Acesta reflectă mai ales prin diversitatea sa realităţile din SUA.
Se poate auzi de-a dreptul cum lumea răsuflă uşurată. Prin bărbaţii şi femeile pe care preşedintele american desemnat i-a prezentat marţi ca parte a viitorului său cabinet s-a deschis calea pentru o schimbare radicală a politicii SUA.
În sfârşit. Pe viitor nu vor mai fi dominante discuţiile privind cel mai nebunesc mesaj pe Twitter sau cele mai stridente teorii ale conspiraţiei în relatările din SUA sau privitoare la această ţară.
Va fi iarăşi vorba de conţinutul unor teme. De strategii şi concepte. Se va discuta iarăşi despre multilateralism, despre alianţe globale şi ţeluri politice comune pe agenda internaţională.
Pe ordinea de zi va rămâne chestiunea tratamentului adecvat rezervat Chinei, dar nu va mai fi vorba doar de etalarea muşchilor. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Cuba, Venezuela, Iran, Afganistan şi toate celelalte focare mari de criză de pe scena internaţională.
Înţelepţi cu îndelungată experienţă
În acest moment se poate din nou resimţi ceva din vechea şi actuala Americă. O ţară în care factorii politici de vârf sunt experţi recunoscuţi în domeniul lor de activitate. Cu înţelepciune şi cunoştinţe, dar mai ales cu îndelungată experienţă.
Iată-l pe Antony Blinken, un diplomat de carieră, care crede cu tărie în alianţe internaţionale şi care vrea astfel să înfrunte China.
Sau Janet Yellen, care va fi prima femeie în fruntea Ministerului de Finanţe.
Alejandro Mayorkas, care va prelua conducerea Ministerului pentru Securitate Naţională, a fost el însuşi odinioară un imigrant din Cuba. Acum va fi responsabil, între altele, pentru graniţa americano-mexicană.
În Europa, mai ales desemnarea lui John Kerry ca însărcinat pentru probleme climatice produce bucurie. Kerry este unul din arhitecţii Acordului climatic de la Paris. Joe Biden va avea alături un om cu experienţă în domeniu, care şi-a dedicat de ani buni cariera în scopul combaterii crizei climatice. Relaţiile sale excelente la vârful politicii internaţionale îi vor permite să realizeze de unul singur alianţe importante doar cu ajutorul relaţiilor sale personale.
Cabinetul lui Joe Biden nu aminteşte doar de vechiul rol de lider al SUA în lume, marcat adesea de ideologii şi principii. Speranţa e îndreptăţită că va fi mai mult decât o nouă ediţie revizuită, că prezentul va fi chiar mai bun decât trecutul.
Aceasta fiindcă Guvernul nu este marcat doar de experţi, ci reflectă în sfârşit, prin diveritatea sa, realităţile din SUA. Pentru prima dată în proporţie mare sunt prezenţi într-un guvern SUA afro-americani, latino-americani, asiatici şi o pleiadă de femei.
Cu toţii îşi vor aduce contribuţia la bunul mers al ţării, prin experienţele lor biografice specifice şi competenţele aferente. Ce câştig uriaş!
Joe Biden nu este numai primul preşedinte ales care are alături o vicepreşedintă non-albă, dar este şi primul preşedinte care încearcă să reflecte preţioasa diversitate a ţării sale.
Citește și alte informaţii despre oamenii din echipa lui Joe Biden:
Şi Biden va decide în favoarea SUA
Dar drumul către viitor nu va fi uşor. Pentru noul guvern principala chestiune va fi cine va avea majoritatea în Senat. O Cameră superioară dominată de republicani îi va pune beţe în roate preşedintelui oriunde va putea, pentru a-i zădărnici planurile.
O altă muncă herculeană va fi atragerea celor mai bine de 70 de milioane de oameni care l-au votat pe Donald Trump, de partea acestei politici. De a-i convinge de valoarea unei democraţii care cooperează la nivel internaţional şi de-ai încredinţa că diversitatea Cabinetului nu este ceva satanic. Că este doar o reflecţie a realităţii.
O muncă grea aşteaptă noua conducere a SUA. Multe pot ieşi prost. Şi aceşti oameni pot comite erori în ciuda experienţei lor bogate. Şi ei vor decide mereu în interesul SUA, opunându-se pe alocuri dorinţelor unor aliaţi apropiaţi.
De aceea, nu există motive pentru elogii naive, fără rezerve. Există doar motive de a răsufla uşuraţi.
Carolina Chimoy