Biden recunoaște în premieră că a renunțat la o nouă candidatură la presiunea taberei democrate

Biden recunoaște în premieră că a renunțat la o nouă candidatură la presiunea taberei democrate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Joe Biden recunoaşte în premieră că a renunţat la al doilea mandat în urma unor presiuni ale taberei democrate, din cauza vârstei sale şi ”pericolului” unei victorii a lui Donald Trump.

Şeful statului american, care a abandonat la 21 iulie cursa la fotoliul de la Casa Albă, a explicat într-un interviu difuzat duminică de postul CBS News că parlamentari democraţi şi-au exprimat termeri grave cu privire la şansele lor de a fi realeşi în alegerile parţiale care au loc în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, la 5 noiembrie.

ADVERTISING

”Un anumit număr dintre colegii mei democraţi din Camera Reprezentanţilor şi din Senat au crezut că le voi aduce prejudicii”, a recunoscut el, citând-o pe Nancy Pelosi.

Pelosi a recunoscut săptămâna trecută că a avertizat că Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, nu conduce ”pe drumul către victorie”.

De trei săptămâni, presa americană scrie că Pelosi - care nu l-a susţinut pe Joe Biden în al doilea mandat - şi fostul preşedinte Barack Obama au exercitat presiuni asupra acestuia pentru a se retrage.

În mod vizibil într-o formă mai bună decât la dezbaterea dezastruoasă de la 27 iunie la CNN cu fostul preşedinte şi noul candidat Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, Joe Biden a recunoscust cu jumătate de gură că vârsta sa a cântărit în decizia de a se retrage.

ADVERTISING

”Abia pot să spun vârsta pe care o am (…). Mi-e greu să mă exprim”, a recunoscut octogenarul, care îşi caută tot mai des cuvintele şi a cărui exprimare, cu o voce slabă şi răguşită este uneori dificil de înţeles.

El a dat însă asigurări că nu are nicio ”problemă gravă” de sănătate şi că în seara dezbaterii dezastruoase cu Donald Trump era ”cu adevărat, cu adevărat într-o stare rea (…) pentru că eram bolnav”.

După retragerea sa, Biden a susţinut-o imediat pe vicepreşedinta Kamala Harris, în cârstă de 59 de ani.

ADVERTISING

”Avem o obligaţie faţă de ţară să facem cel mai important lucru care ne stă în putere: trebuie, trebuie să luptăm împotriva lui Trump”, a subliniat Joe Biden.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇