Bâlbâială în PNL după ce Ciolacu a vorbit de alianțe pentru alegerile de la anul. Bode: Să fie foarte clar, nu există discuții. Ciucă: Discuții cu PSD există

Bâlbâială în PNL după ce Ciolacu a vorbit de alianțe pentru alegerile de la anul. Bode: Să fie foarte clar, nu există discuții. Ciucă: Discuții cu PSD există
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a susținut, marţi, că există discuţii cu PNL privind candidatura pe liste comune la alegerile de anul viitor. Nu este foarte clar însă cu cine din PNL vorbesc social-democrații, pentru că liderii liberali s-au contrazis când au fost puși în fața aceleiași întrebări despre alianțe.

Ciolacu a fost întrebat dacă există discuţii cu PNL privind candidatura pe liste comune la alegerile locale sau parlamentare.

„Normal că există discuţii, facem politică. Eu cred că şi PSD, şi PNL am adus o stabilitate în România. Nu aş vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare, eram în plină criză socială şi era o incoerenţă guvernamentală acută. Ăsta este adevărul şi nu aş vrea să îi deranjez sau să îi supăr pe colegii mei”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă se pune problema susţinerii unui candidat comun la alegerile prezidenţiale, Ciolacu a replicat: „Eu aş merge şi la Comisia Europeană să avem candidat comun”.

Bode: Să fie foarte clar, nu există niciun fel de discuţie

Puțin mai târziu, însă, întrebat la Parlament la rându-i despre potențiale liste comune, secretarul general al PNL, Lucian Bode, a negat că s-ar fi discutat acest subiect.

ADVERTISING

„Am citit şi eu astăzi că există discuţii secrete, nesecrete, în legătură cu o alianţă între PNL şi PSD la alegerile de anul viitor. Să fie foarte clar, nu există niciun fel de discuţie secretă sau nesecretă care se poartă pe acest subiect, în acest moment”, a subliniat Bode.

El a precizat că  „PNL încearcă să îşi maximizeze scorul electoral de anul viitor”. 

„Din acest punct de vedere, PNL nu exclude nicio variantă de alianţă, de candidatură pentru anul 2024, începând cu alegerile europarlamentare şi încheind anul cu alegerile prezidenţiale, astfel încât proiectul nostru politic să poată să fie votat de români şi implementat în mandatul 2024-2028. Aşadar, concluzia este simplă, nu sunt discuţii în acest moment pe acest subiect, însă nu excludem, PNL nu exclude nicio variantă de alianţă sau candidatură pentru anul viitor”, a arătat Bode. 

Secretarul general al PNL a mai spus că partidul este „în plin proces de sondare a opiniei publice, în fiecare regiune în parte, în fiecare judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti”. 

„Vrem să facem măsurători cantitative şi calitative, astfel încât la sfârşitul acestui an PNL să aibă pe masă toţi candidaţii, cei mai bine poziţionaţi, şi la alegerile europarlamentare, şi la alegerile locale şi la alegerile parlamentare. Deci vrem să luăm aceste decizii în baza unor studii şi sigur, stând într-o coaliţie de guvernare cu PSD, ducând programul de guvernare la bun sfârşit, atingându-ne obiectivele, nu pot să spun că nu avem în intenţie să ne aşezăm la masă, fiecare cu datele pe care le are, şi să luăm cea mai bună decizie pentru români.

ADVERTISING

Dacă românii îşi vor dori ca să avem în continuare o alianţă la guvernare PNL-PSD, care să conducă România pentru următorii patru ani, aşa vom face. Dacă nu, avem fiecare drumul nostru”, adaugă liderul liberal. 

Despre afirmaţia lui Ciolacu cum că există discuţii pe tema unei candidaturi comune PSD-PNL la alegeri, Lucian Bode a precizat „că nu există discuţii punctuale, strict pe acest subiect”. 

„Nu ne-am întâlnit în coaliţie să discutăm cum vom candida anul viitor, într-o alianţă PNL-PSD. În cadrul şedinţelor noastre de coaliţie, în care discutăm de câteva luni chestiuni legate de fiscalitate în principal şi despre obiectivele noastre de guvernare, discutăm şi cum va arăta anul electoral 2024, tangenţial, este firesc, dar nu avem pe masa coaliţiei tema candidaturilor comune la alegerile de anul viitor, cu plusuri, cu minusuri, aşa cum se face. Aceste discuţii nu au existat şi nu există în acest moment”, a menţionat Bode. 

Întrebat când va lua PNL o decizie privind acest aspect al alegerilor anul viitor, Lucian Bode a spus că el crede că „modul în care vor merge în alegeri anul viitor trebuie să fie decis în structurile statutare ale partidului, cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”. 

ADVERTISING

Despre prezidenţiale, Bode subliniază că „este firesc ca un partid istoric, mare, să îşi propună de fiecare dată să câştige alegerile prezidenţiale, nu doar să aibă un candidat”. 

Ciucă: Discuții cu PSD există

Spre seară a venit și rândul liderului PNL Nicolae Ciucă să primească această întrebare și l-a contrazis pe numărul 2 în partid.

„În primul rând, nu există niciun fel de negociere secretă, pentru că nu aş face acest lucru şi sunt convins că nici domnul Ciolacu nu ar putea sa facă negocieri secrete. Din perspectiva mea şi din modul în care am înţeles pană acum că trebuie să facem politică, nu poate să fie niciun fel de negociere secretă. Atunci când doi oameni ştiu acelaşi lucru, nu mai este secret.

Doi, în niciun fel de demers pe care l-am întreprins până acum nu am luat decizii singur, am discutat de fiecare dată, pentru ca sunt anumite momente ale evoluţiei unei situaţii sau a alteia care se negociază la nivelul conducerii executive a partidului, dar de fiecare dată am mers şi am discutat cu Biroul Politic Naţional sau cu Biroul Executiv atunci când a fost cazul.

Ca atare, indiferent cum se vor derula toate aceste aspecte a ceea ce poate să însemne o abordare politică pentru anul 2024, nu se va face decât în deplin consens şi cu votul Biroului Politic Naţional”, a răspuns președintele PNL.

Chestionat cum vede el această situaţie şi dacă doresc liberalii liste comune cu PSD la alegeri, indiferent care sunt ele, liderul PNL a răspuns: „În momentul de faţă discuţii cu PSD există, pentru că suntem la guvernare împreună”.

„Orice evoluţie politică viitoare trebuie să depindă de rezultatele guvernării. Orice opţiune politică rămâne deschisă. Discutăm de un proiect care trebuie să se concretizeze în ceea ce aşteaptă electoratul de la noi. Nu de fiecare dată poate să funcţioneze un construct politic, după cum îşi doresc liderii sau partidele. Este vorba de modul în care ne raportăm la ceea ce aşteaptă electoratul şi la modul în care putem să realizăm un proiect politic care, într-adevăr, să ofere o perspectivă. Trebuie să măsurăm şi să vedem ce vrea electoratul”, a completat Ciucă.

Liderul liberalilor a adăugat că toate ipotezele privind un construct politic PSD şi PNL la alegeri sunt pe masa de lucru a fiecăruia dintre partide.

„Am spus mai devreme că toate ipotezele şi toate variantele de lucru pentru un construct politic sunt pe masa fiecărui partid, nu doar la noi. Nu numai la PNL, şi la PSD, şi la USR, la oricare partide vor să aibă o abordare coerentă a anului electoral 2024”, a mai explicat Ciucă.

Întrebat care ar fi atunci condiţiile ca listele comune să se îndeplinească şi ce ar trebui sa se întâmple ca PSD şi PNL să participe pe liste comune la alegerile din 2024, Nicolae Ciucă a replicat: „Este nevoie sa asigurăm coerenţa coaliţiei şi rezultate foarte bune la guvernare”.

„Este nevoie sa identificăm care sunt aşteptările electoratului şi cum este primită o astfel de construcţie politică şi desigur ce-şi doreşte electoratul şi partidul fiecăruia dintre noi. Păstrarea fidelităţii şi-o doreşte fiecare partid, dar ca orice partid politic ne dorim să evoluăm şi să obţinem rezultate cât mai bune. În funcţie de perspectivele acestor rezultate se vor lua şi deciziile”, a conchis Ciucă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇