Situația de la azilele groazei din Voluntari a fost tratată în ședința de guvern de vineri. Cu toții, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, s-au declarat revoltați și șocați, însă niciunul nu și-a asumat răspunderea pentru faptul că, de la conducerea statului, au permis să se întâmple astfel de orori.
La începutul ședinței de guvern, Ciolacu, pe un ton grav și cu voce pe alocuri tremurândă, a povestit că i-a fost atât de greu să afle cum au fost tratați bătrânii, că nici nu a putut duce până la capăt lecturarea stenogramelor apărute în presă.
Premierul a înșirat apoi o listă de funcții ai căror ocupanți trebuie demiși de îndată.
„Mi-aş fi dorit astăzi să vorbesc despre măsurile economice, sociale pe care urmează să le luăm în şedinţa de Guvern, dar atât eu, cât şi dvs, cu toţii suntem oameni şi am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, aşa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă. Oameni în vârstă, vulnerabili care în loc să fie ajutaţi au fost efectiv torturaţi.
Eu personal, vă spun sincer nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari trebuie să răspundă cât mai repede. Îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANEPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială – n.r.) să fie destituită şi conducerea AJPIS Ilfov (Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov – n.r.).
Conducerea AGPIS Ilfov, care are atribuţii clare de control şi autorizare a acestor centre, au autorizat un centru pe 29.06, unul pe 10.05 şi un centru autorizat provizoriu pe 10.05.2023. Domnul ministru o să vă prezinte nişte poze din dosar care arată că aceste centre sunt hoteluri de 5 stele şi realităţile pe care presa le-a găsit acolo.
Anumiţi funcţionari au schimbat pozele şi realitatea şi au dus către conducerea ANPIS către autorizare imagini şi lucruri care nu aveau nicio legătură cu realitatea. Vă rog, domnule ministru, toate materialele pe care le aveţi să le puneţi la dispoziţia presei. Cu toate informaţiile. Românii să ştie exact ce s-a întâmplat”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri la începutul şedinţei de Guvern.
Şeful Executivului a mai cerut destituirea conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, pasând, astfel, cartoful fierbinte al răspunderii către Primăria Sectorului 3.
„Vreau să fac, nefiind în atribuţiile mele de prim-ministru, un apel la conducerea Consiliului Judeţean Ilfov şi conducerea Primăriei Sectorului 3, să destituie de urgenţă conducătorii DGASPC-urilor locale. Aveau atribuţii directe în ceea ce priveşte funcţionarea şi calitatea serviciilor către persoanele vârstnice, copii sau persoane cu dizabilităţi. De asemenea, doresc destituirea din funcţia de preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, instituţia având corp de control şi atribuţii clare de a controla ce se întâmplă în aceste centre de îngrijire”, a mai precizat Ciolacu.
Citește și analiza Ioanei Ene Dogioiu - Gabriela Firea - demolarea imposturii. Când zâna e vrăjitoare
Budăi spune că n-are atribuții, dar arată poze și anunță măsuri
La finalul ședinței a venit în fața jurnaliștilor ministrul Muncii Marius Budăi. Ca și colega sa Gabriela Firea, Budăi a insistat că nu are atribuții să închidă căminele de bătrâni, arătând cu degetul către Consiliul Județean Ilfov, condus de liberalul Hubert Thuma. Însă acesta din urmă spune că nici el nu are ce face.
Budăi a prezentat, în briefingul din presă, mai multe poze din dosarele de licenţiere ale azilelor de bătrâni din Voluntari care arată condiţii cu totul diferite de ceea ce au descoperit procurorii DIICOT.
„Am făcut o analiză privind autorizarea acestor centre. Sunt supărat şi indignat de ceea ce am văzut la televizor. Sunt şocat de ceea ce am văzut la televizor. E revoltător şi şocant şi sper ca într-un termen scurt anchetatorii să acţioneze, astfel încât cei vinovaţi să răspundă, iar noi să aflăm adevărul.
În cazul Asociaţiei Sfântul Gabriel cel viteaz am constatat că prima licenţă provizorie a fost dată în 2021, iar în noiembrie 2022 a fost reînnoită. Anual, Agenţia Naţională de Protecţie şi Inspecţie Socială trebuie să facă controale la aceste centre.
Ceea ce m-a contrariat pe mine foarte mult, în calitate de vechi lucrător în asistență socială, este ceea ce am găsit la nivelul dosarelor de acreditare, o discrepanţă majoră cu ceea ce se prezintă public şi ce au prezentat procurorii. Trebuie să fim foarte atenţi la fotografiile pe care vi le arăt care sunt într-o discrepanţă majoră cu ce au prezentat procurorii DIICOT.
Veţi vedea că sunt nişte condiţii de hotel de lux, în totală discrepanţă cu ceea ce practic public s-a prezentat până acum. Trebuie să vedem cum a fost posibil aşa ceva.
Eu, ca ministru, nu am dreptul legal de a mă amesteca în ce lucrează un inspector social. Eu sper ca procurorii să clarifice neconcordanțele în termenul cel mai scurt, şi pozele continuă sunt foarte multe fotografii de la dosarul de licenţiere şi cu paturi, cu condiţiile de locuit. Lipsesc de aici din unele dosare, lipsesc fotografiile cu oameni, însă discrepanţa fiind uriaşă trebuie să vedem cum a fost posibil aşa ceva.
Toate aceste probe, începând cu februarie 2023 au fost puse la dispoziţia DIICOT şi sper ca aceste organe să facă lumină cât mai rapid”, a declarat Marius Budăi, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.
El a adăugat că va cere Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov o informare privind verificările făcute lunar la aceste centre de îngrijire şi asistenţă a bătrânilor.
„Voi solicita o informare şi de la DGASPC Ilfov cu privire la verificările pe care le-au făcut lunar atunci când ordonanţau la plată facturile. DGASPC Ilfov era în contract cu aceste centre de îngrijire şi asistentă, iar lunar ordonanţau la plată şi verificau tot ceea ce înseamnă respectarea condiiţiilor minime. Cred că e obligatoriu ca CJ Ilfov să ceară control la DGASPC Ilfov, iar aceştia să demareze controale”, a completat Budăi.
Acesta a mai spus că a luat act de solicitarea premierului Marcel Ciolacu de demitere a conducerilor Agenţiei Naţionale de Protecţie şi Inspecţiei Sociale.
„Prin ordin de ministru se vor forma comisii pentru verificări în toate centrele sociale, că vorbim de copii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi”, a mai precizat Budăi.
Pasă la CJ Ilfov, PNL, dar primește rapid mingea înapoi
Întrebat ce aşteptări are în urma controlului pe care l-a cerut la DGASPC Ilfov, în contextul în care şeful instituţiei Bogdan Pintea este trimis în judecată de anul trecut pentru că a oferit informaţii sensibile din dosarul unui copil care a fost violat, iar aceste informaţii au mers către infractori, Budăi a spus că liberalul Hubert Thuma trebuie să răspundă.
Ministrul Muncii Marius Budăi a precizat că, dacă ar fi fost preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, atunci Pintea nu mai era în funcţie şi a adăugat că acesta trebuia suspendat.
„Este o întrebare bună pe care cu siguranţă cred că o să o adresaţi şi preşedintelui CJ Ilfov (Hubert Thuma de la PNL - n.r.), indiferent de la ce partid este, însă dacă eu aş fi fost preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, acea persoană nu ar mai fi fost la acolo ( la conducerea DGASPC Ilfov – n.r.). Era cel puţin, pentru că un proces până la final nu este vinovat, ca cel puţin pe durata procesului atunci când vorbeşti de copii este impardonabil. Trebuia să fie suspendat”, a declarat Marius Budăi,
În replică, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a explicat, la Digi24, că de fapt era responsabilitatea Ministerului condus de Budăi.
„Nu vorbim de orori, vorbim de nereguli. DGASPC-urile nu au atribuții de control în centrele private. Controlul îl face Ministerul Muncii, prin AJPIS, nu prin DGASPC”, a replicat liberalul.
Soluția lui Budăi - bătrâni supravegheați video
Budăi a venit însă și cu o seri de idei pe care a spus că i le-a prezentat lui Ciolacu. Printre ele, monitorizarea video a centrelor de bătrâni.
„Într-o primă fază, i-am prezentat câteva măsuri, aşa cum era normal, premierului Marcel Ciolacu. Introducerea în legislaţie a unei cerinţe privind instalarea de camere de luat vederi privind monitorizarea activităţii din aceste centre, astfel încât, dacă este cazul înregistrările să poată să fie puse la dispoziţia organelor de control sau de anchetă.
Vom afişa pe site-ul Ministerului Muncii o listă a centrelor verificate, după care ulterior această listă va fi actualizată periodic. Vom reglementa printr-un act normativ procedurile de colaborare cu reprezentanţii societăţii civile”, a declarat Marius Budăi, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.
El a adăugat că modificarea Legii asistenţei sociale este aproape finalizată la nivelul Ministerului, iar actul normativ va fi modificat astfel încât să existe un auditor social pentru fiecare centru de îngrijire şi asistentă.
„Am avut în această perioadă, începând din februarie-martie, consultări cu Organizaţia Naţiunilor Unite, cu tot ceea înseamnă Comisia Europeană, dar şi cu Consiliul Asistenţilor Sociali din România. În această perioadă lucrăm, din februarie-martie, la modificarea Legii asistenţei sociale, astfel încât pentru fiecare centru de îngrijire şi asistenţă să existe un auditor social.
Vom defini, prin Codul ocupaţional din România ce înseamnă auditor social şi ce tipuri de verificări independente asupra condiţiilor de cazare, igienă, tratament, poate să iniţieze. Proiectul de act normativ este deja aproape finalizat la nivelul Ministerului Muncii”, a mai explicat Budăi.
Firea își apără imaginea
Prima care s-a spălat pe mâini de responsabilitatea pentru situația din centrele din localitatea condusă de soțul său a fost Gabriela Firea. Ea a anunțat vineri că a sa consilieră Ligia Enache a cerut să fie suspendată din funcție pentru a nu-i afecta imaginea ministrei Familiei.
În apărarea soției a sărit și edilul din Voluntari Florin Pandele, care a avut chiar o reacție nervoasă și și-a permis și să fie sarcastic: „Dacă, într-adevăr, aceste necazuri, azile ale groazei, cum dumneavoastră le tot menționați de câteva zile, se găsesc doar în Voluntari, înseamnă că România este salvată, înseamnă că am găsit răul la Voluntari”.
El a acuzat Digi24 că i-au „decimat” familia și apropiații, fără a-i permite un punct de vedere, și susține că „tot acest spectacol mediatic este făcut ca să o îngroape pe Firea Gabriela”.
Budăi, apărat de colegi
După ședința de vineri de Guvern a ținut să își prezinte și Radu Oprea, fost purtător de cuvânt al PSD, actualmente ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
El consideră că există foarte multe contradicţii între documentele oficiale pe care le-au primit fie la Ministerul Muncii, fie alte instituţii care au atribuţii de control.
„Este evident din ceea ce a prezentat şi colegul meu Marius Budăi, că există foarte multe contradicţii între documentele oficiale pe care le-au primit fie la Ministerul Muncii, fie alte instituţii care pot controla şi au dreptul de control, astăzi, în România. Se desfăşoară această anchetă a DIICOT-ului. Îmi doresc şi eu, aşa cum îşi doresc şi ceilalţi colegi din cabinet, ca această anchetă să se desfăşoare cât mai repede, să aflăm adevărul împreună”, a declarat Ştefan Radu Oprea, întrebat, vineri, dacă cetăţenii mai pot avea încredere în instituţii, având în vedere problemele găsite în centrele din Ilfov, iar autorităţile nu au luat măsuri.
Social-democratul a mai precizat că îşi doreşte ca cei care au greşit în acest caz să fie pedepsiţi exemplar.
„Şi mai am o dorinţă pe care sigur sper să nu fiu pedepsit că o voi mărturisi public. Este ca atunci când un astfel de caz ajunge în instanţă, pedepsele care să fie exprimate, este opinie personală, nu încerc să influenţez în niciun fel actul de justiţie, dar tare mi-ar plăcea să văd că, într-adevăr, cei care au greşit într-un mod flagrant, bătându-şi joc de viaţa oamenilor, să simtă că într-adevăr există o autoritate morală şi de judecată în statul român”, a mai declarat Radu Oprea.