Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, arată un sondaj Avangarde făcut public sâmbătă.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare:
- AUR ar obține 35% din voturi
- PSD - 22%
- PNL - 14%
- USR - 11%
- UDMR - 5%
- S.O.S. România - 3%
- SENS - 2%
- Partidul Oamenilor Tineri (POT) - 2%.
Un sondaj INSCOP publicat la începutul lunii arăta că 38% dintre alegătorii care au exprimat o opțiune de vot ar vota cu AUR la alegerile parlamentare. Pe locul al doilea se află PSD, cu 19,2%, urmat de PNL cu 14,5% și USR cu 11,4%.
La întrebarea ”Cât de mulțumit sunteți de modul în care gestionează România Guvernul condus de Ilie Bolojan?”, 43% din repondenți s-au declarat total nemulțumiți, 37% mai degrabă nemulțumiți, 17% mai degrabă mulțumiți și 1% foarte mulțumiți, în timp ce 2% nu au știut sau nu au răspuns.
La întrebarea ”Ținând cont de așteptările pe care le aveați înainte de ianuarie 2025, sunteți mai degrabă dezamăgit de modul în care gestionează actualul Guvern țara sau mai degrabă mulțumit?”, 48% dintre cei intervievați s-au arătat mai degrabă dezamăgiți, 14% mai degrabă mulțumiți, 36% spun că nu aveau așteptări, iar 2% nu au răspuns.
De asemenea, 49% dintre repondenți au spus că nu sunt deloc mulțumiți de activitatea prim-ministrului Ilie Bolojan, 24% s-au declarat mai degrabă nemulțumiți, 20% mai degrabă mulțumiți, iar 1% foarte mulțumiți, în timp ce 5% nu au știut sau nu au răspuns.
Întrebați dacă direcția în care se îndreaptă România este una bună sau una greșită, 79% din repondenți au răspuns că direcția este greșită, 18% consideră că direcția e bună, iar 3% au preferat să nu se pronunțe.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-17 martie 2026 pe un eșantion de 1000 de subiecți, prin metoda CATI (telefonic), iar eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3%.
