Augustin Zegrean spune că Iohannis are două variante: Să continue consultările ori să numească premier o persoană susţinută de Parlament

Augustin Zegrean spune că Iohannis are două variante: Să continue consultările ori să numească premier o persoană susţinută de Parlament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a afirmat că şeful statului Klaus Iohannis are două variante şi anume poate să continue consultările până va fi găsită o soluţie sau poate să desemneze în funcţia de premier pe cineva despre care crede că va avea susţinere în Parlament.

Varianta este să continue consultările până când găsesc o soluţie. Asta ar fi prima variantă. A doua ca preşedintele să numească o persoană pe care crede domnia sa că o va susţine Parlamentul. Alte variante eu nu ştiu care ar putea să fie. În situaţia rezultatului din alegeri, preşedintele nu este obligat să ţină seama de niciuna dintre propunerile făcute de cei cu care se consultă.

De aceea se şi numesc consultări aceste întâlniri între preşedinte şi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, pentru că trebuie să găsească o soluţie, o persoană care să fie propusă să formeze Guvernul şi să aibă şi speranţa că va obţine votul Parlamentului”, a afirmat Augustin Zegrean, întrebat luni la Digi 24 ce variante are Klaus Iohannis la finalul consultărilor de luni de la Cotroceni cu partidele parlamentare.

ADVERTISING

”Se poate orice”

Chestionat dacă există posibilitate să se ajungă la un Guvern minoritar sau de uniune naţională, cum doreşte PSD, fostul preşedinte al Curţii a răspuns: ”Orice se poate”.

”Am mai avut situaţie în ţară cu Guvern minoritar – Guvernul PNL condus de domnul Tăriceanu a fost mai mult de 2 ani cu sub 20% în Parlament şi a condus ţara, pentru că a fost susţinut din umbră de PSD. Şi aceea există, varianta unui Guvern de uniune naţională, dar e greu să cred că se va întâmpla acest lucru, pentru că nu este înţelegere. Doar în situaţia unei înţelegeri între partide.

Guvernul Cioloş a fost oarecum un guvern de uniune naţională, nu neapărat pentru că era format din reprezentanţii partidelor care înseamnă Guvern de uniune naţională, dar a fost acceptat de toate partidele din Parlament. Ştiţi bine că atunci când a fost votat, a fost votat şi de unii şi de alţii şi chiar unele partide au avut reprezentanţi în Guvernul respectiv”, a adăugat Zegrean.

ADVERTISING

Trebuie Iohannis să explice alegerea?

Întrebat dacă şeful statului trebuie să explice alegerea de premier pe care o face, acesta a spus: „Sigur că discuţii pot să existe. Preşedintele nu are nicio obligaţie. Repet. Este strict la voia preşedintelui cine va fi numit acum să formeze Guvernul.

Sigur preşedintele îşi asumă un risc, pentru că dacă va numi o persoană care nu va trece prin Parlament, mai avem un pas până la anticipate, că după aceea trebuie să reia discuţiile, iar să facă o propunere şi după aceea dacă pică, în termen de 60 de zile, mergem la anticipate. Şi nu ştiu dacă se doreşte asta. Dacă se doresc alegeri anticipate, că tot numai despre asta am vorbit în acest an până prin iulie, poate se are în vedere şi această soluţie”.

PSD poate ataca numirea

El a mai precizat că PSD poate să atace numirea de premier făcută de Klaus Iohannis, însă nu crede că vor avea succes, pentru că ar însemna că prim-ministrul este desemnat de către CCR, iar partidele nu ar accepta asta.

ADVERTISING

„De putut pot, dar fără succes. Nu văd care ar fi şansa să câştige la Curte. Asta ar însemna ca şi candidatul pentru Guvern să fie desemnat de CCR şi nu cred că partidele ar accepta aşa ceva”, a explicat Zegrean.

Întrebat dacă întâlnirile preşedintelui Iohannis cu liberalii de la Vila Lac 1 sunt în afara Constituţiei, fostul şef al CCR a replicat: „Nu, acelea au fost pur şi simplu joc de glezne, pentru că nu acolo s-a format Guvernul, nu acolo s-a ales persoana desemnată să formeze Guvernul”.

„Dacă se întâmpla la o crâşmă, că erau deschise crâşmele, ce era? Acelaşi lucru, nu? Nu e important unde s-au întâlnit şi ce discută oamenii între ei. N-au decât să discute. Ideea e să cadă odată la pace, să facă un Guvern şi să conducă ţara, dacă au câştigat alegerile sau, mă rog, dacă au participat la aceste alegeri”, a mai afirmat Zegrean.

Trebuie algoritm pentru șefia Camerei şi Senatului?

De asemenea, chestionat dacă trebuie să existe un algoritm pentru împărţirea şefiilor Camerei şi Senatului şi partidul care să dea premierul, Augustin Zegrean a spus că nu există nicio prevedere constituţională în acest sens, iar acest lucru ţine doar de înţelegerea între partide.

„Nu există nicio regulă constituţională în acestă privinţă. E doar la înţelegerea dintre ei, pentru că ei ce fac acum? Înfiinţează o coaliţie de guvernare, nu? Asta fac. Nu au decât să se înţeleagă între ei, să facă un act în care să scrie ce s-a obligat fiecare şi pe urmă să verifice dacă îl respectă cei care au semnat sau nu. Dar avem experienţă cu coaliţii din acestea care nu au mers bine.

Da, este clară miza bătăliei pentru Camera Deputaţilor, pentru că pentru cele mai multe legi Cameră decizională este Camera Deputaţilor. Sunt puţine legile la care decizional este Senatul, legile justiţiei şi încă câteva, ori Camera decizională, chiar dacă prima Cameră votează altceva, Camera decizională este cea care stabileşte ce se votează şi ce nu, ce devine lege şi ce nu”, a conchis Zegrean.

Preşedintele Iohannis are consultări luni la Cotroceni cu partidele parlamentare în vederea desemnării premierului. PNL îl susţine pe Florin Cîţu la şefia Guvernului, PSD l-a propus pe Alexandru Rafila, iar USR-PLUS a anunţat că propunerea de premier va fi Dacian Cioloş.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇