Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a discutat cu parlamentarii americani sosiți la București despre parteneriatul strategic și vize. Întâlnirea a avut loc marți, la Palatul Cotroceni.
De acolo, oaspeții americani au plecat la Parlament, unde au avut „o discuţie liberă” despre anularea alegerilor cu aleșii români. Apoi, delegația SUA s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu și cu mai mulți miniștri.
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au participat şi consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Bogdan Mazuru şi Luminiţa Odobescu.

Ce au transmis americanii la întâlnirea cu Bolojan
„Noi suntem aici pentru a construi relaţia noastră şi să o ducem la un alt nivel. Avem multe companii care vin aici, care creează locuri de muncă bune. Vrem mai multe companii şi mai multe locuri de muncă. Această țară este foarte importantă pentru noi”, a declarat Vern Buchanan, citat de News.ro.
„Vrem să ducem acest parteneriat la un nivel următor”, a adăugat el.
Întrebat despre posibila retragere a trupelor SUA din România, Buchanan a spus că totul este revizuit acum, dar că este „optimist”.
„Cred că totul este revizuit acum și noul nostru președinte, care este de două luni în funcție, dar sunt foarte optimist în legătură cu relațiile noastre și vom discuta toate aspectele”, a precizat republicanul Vern Buchanan, citat de Mediafax.

Bolojan: România a învățat lecțiile trecutului
Discuțiile au vizat teme majore, de la securitatea în regiunea Mării Negre și evoluția includerii României în Programul Visa Waiver, până la perspectivele de cooperare economică și angajamentul democratic al statului român, a anunțat într-un comunicat Administrația prezidențială.
Președintele interimar Ilie Bolojan a evidențiat că România a învățat lecțiile trecutului în ceea ce privește procesul electoral, iar instituțiile sunt ferm angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor din 2024. Bolojan a subliniat că acest proces se desfășoară în deplin acord cu standardele democratice internaționale.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat și subiectul includerii României în Programul Visa Waiver, considerat de către partea română drept o prioritate strategică și o așteptare legitimă a cetățenilor. Bolojan a transmis deschiderea totală a României de a colabora cu autoritățile americane pentru atingerea acestui obiectiv într-un termen rezonabil și cu un rezultat favorabil.
De asemenea, România a reafirmat importanța prezenței americane sporite pe Flancul Estic al NATO și contribuția activă a țării noastre la întărirea arhitecturii de apărare euroatlantice.
S-a discutat și despre dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, încurajând atragerea investițiilor americane și extinderea cooperării comerciale. Partea română a transmis că actualul context economic oferă un potențial semnificativ pentru consolidarea relațiilor bilaterale.
În plan regional, Ilie Bolojan a reafirmat susținerea fermă a României pentru Ucraina în fața agresiunii ruse și pentru parcursul european al Republicii Moldova. A fost reiterat angajamentul României de a acționa ca partener responsabil în cadrul comunității euroatlantice, dedicat apărării valorilor democratice, stabilității și securității în regiune.
Surse: Americanii au înţeles de ce s-au anulat alegerile
Reprezentanții Congresului au fost mulțumiți de clarificările primite la Cotroceni privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, informează surse politice citate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, parlamentarii americani au întrebat "ce s-a întâmplat în decembrie și au fost mulțumiți de clarificările oferite de președinte și nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai".
Discuția a fost calificată de sursele citate drept una "extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomația clasică", iar reprezentanții Washingtonului "au venit cu o atitudine caldă și deschisă".
Cei opt reprezentanți ai Congresului american au subliniat că politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată.
Oficialii americani au spus că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România.
Totodată, ei au arătat că vor sprijini includerea României în Programul Visa Waiver.
La Parlament a fost "o discuţie liberă" despre anularea alegerilor
De la Cotroceni, oaspeții americani au mers la Parlament. Aici a fost ”o întâlnire extrem de caldă, de binevenită, în care s-a discutat şi formal şi informal despre ceea ce ne apropie, despre zona geografică, despre business şi întărirea pateneriatului strategic”, după cum a spus vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu.
Suciu a mai spus că le-a mulţumit partenerilor americani pentru prezenţa celor aproape 1.700 de militari americani prezenţi în România şi nu a fost nici măcar o secundă, o discuţie despre posibila retragere a acestor trupe, relatează News.ro.
”În spatele uşilor nu s-a discutat absolut deloc despre acest subiect, ci doar despre modalităţi de a întări parteneriatul dintre România şi Statele Unite”, a declarat el.
Deputatul PSD a mai spus că s-a vorbit despre anularea alegerilor "doar ca o discuţie liberă despre situaţia politică în România”.
Întrebat dacă americanii au deschis acest subiect şi dacă au cerut concret explicaţii, clarificări despre anularea alegerilor, Suciu a arătat că ”pur şi simplu au făcut schimb de impresii despre situaţia politică”.
Cazanciuc le-a arătat harta americanilor
Robert Cazanciuc (PSD), vicepreședinte al Senatului, a afirmat marți că a prezentat delegației americane o hartă cu rolul și locul României în Europa și că discuțiile au avut loc cu harta strategică pe masă.
El a explicat după întâlnire că din acea hartă reiese că Europa se bazează pe doi "piloni": unul în nord - Polonia și altul în sud - România.
"A fost o componentă parlamentară subliniată de colegii noștri americani, nu o componentă executivă. Ei sunt pentru prima oară în România. Le-am prezentat și o hartă, pe care o să v-o dau și dumneavoastră, cu rolul și locul României în Europa, cu cei doi piloni - din nord și din sud. La jumătatea Europei se află (un pilon - n.r.) România și pilonul celălalt - Polonia.
Documentul a ajutat la deschiderea unor subiecte pentru fiecare parlamentar în parte. Așa cum a fost, să spunem, așezarea în cazul acestui eveniment, fiecare a avut posibilitatea să discute cu colegii din toate partidele politice, cu harta strategică pe masă", a declarat Cazanciuc, citat de Agerpres.
Senatorul PSD a evidențiat că membrii Congresului SUA "nu au venit cu o agendă anume, nu au venit cu o temă anume, ci pur și simplu au venit, din dorința fiecăruia dintre membri, de a consolida relația, știind lucrurile bune pe care le-a făcut România, mai ales în cazul conflictului din Ucraina".
"Nu a fost o temă specifică, pur și simplu am discutat despre toate din România și despre situația din Statele Unite la modul general. Nu s-a discutat despre "anul alegerilor ca fiind o problemă". Chiar aș putea spune că au subliniat de câteva ori - și în discuțiile în plen, și în cele particulare - faptul că au foarte mare încredere în democrația din România", a punctat Cazanciuc.
El a menționat că a stat la masă lângă o membră a Congresului SUA care i-a subliniat, de câteva ori, "că întreaga delegație americană vrea să dea acest semnal de sprijin necondiționat pentru România și că vor autoriza diplomația parlamentară pentru orice formă de sprijin de care România va avea nevoie și, foarte important, și pentru Republica Moldova".
Întâlnirea cu Ciolacu
La discuțiile cu Marcel Ciolacu, premierul s-a referit la Parneteriatul Strategic dintre cele două ţări şi a transmis că ”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe Flancul Estic al NATO”.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de către Guvern, în cadrul întâlnirii cu delegaţia Congresului SUA, premierul Marcel Ciolacu a apreciat această vizită ca fiind un prilej de a consolida dialogul părţii române cu Congresul american şi de a oferi, totodată, o imagine clară şi onestă a importanţei relaţiei dintre România şi Statele Unite.
”Între România şi Statele Unite ale Americii sunt relaţii de fond, atât pe latura strategică, cât şi economică. România este interesată de consolidarea, în continuare, a relaţiei bilaterale excelente cu SUA şi cu reprezentanţii Congresului, instituţie cu rol activ pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic România-SUA”, a declarat şeful Executivului român, citat în comunicat.
Potrivit documentului, Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea unui Parteneriat transatlantic robust.
Programul congresmenilor la Bucureşti
Discuțiile au avut loc în contextul apropierii alegerilor prezidențiale și după blocarea de către SUA a ridicării vizelor pentru români.
Luni, delegaţia americană s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Chişinău.
Care a fost programul delegației SUA de marți, la București:
- ora 11.00 – întâlnire cu președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni
- ora 12.30 – întâlnire cu parlamentari români
- ora 16:00 – întâlnire la Guvern cu premierul Marcel Ciolacu și cu mai mulți miniștri
- ora 18.00 – cină informală la Vila Dante găzduită de Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București
Cine face parte din delegația Congresului SUA
Delegația americană este parţial aceeași care a discutat vineri, la Bruxelles, cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola și cu mai mulți europarlamentari, inclusiv cu vicepreședintele Nicu Ștefănuță.
Delegaţia face parte din House Democracy Partnership – o comisie a Camerei Reprezentanţilor care sprijină democraţiile tinere în consolidarea instituţiilor parlamentare prin schimb de experienţă şi cooperare tehnică.
La Bucureşti au venit 8 congresmeni republicani și democrați:
- Vern Buchanan (Republican, Florida),
- Neal Dunn (Republican, Florida),
- Andy Ogles (Republican, Tennessee),
- Anna Paulina Luna (Republican, Florida),
- Dina Titus (Democrat, Nevada),
- Ilhan Omar (Democrat, Minnesota),
- Lloyd Doggett (Democrat, Texas)
- Ted Lieu (Democrat, California).