Marcel Ciolacu se află în fruntea Guvernului României din data de 15 iunie 2023. Alegerile din SUA au avut loc la începutul lunii noiembrie 2024. Prim-ministrul a avut timp berechet să facă strategii și să găsească oamenii potriviți pentru a păstra relația cu Casa Albă în cazul în care Donald Trump va câștiga alegerile, cum s-a și întâmplat, dar n-a făcut-o. Doar el știe de ce.
Nici măcar nu era obligat să se ocupe personal, ci să deschidă un dosar și să desemneze un șef de proiect cu care să se consulte din când în când. Asta în situația în care era interesat de subiect sau dacă s-a gândit vreodată la el până acum câteva săptămâni.
Pe parcursul anului 2024, au fost cel puțin patru întâlniri între liderii europeni la care s-a discutat despre o strategie comună în situația în care Donald Trump se întoarce la putere.
Zbaterile de acum ale premierului Marcel Ciolacu care încearcă personal să găsească o cale de comunicare cu administrația de la Casa Albă arată, în opinia mea, ridicol și neprofesionist.
Brusc, după ce ani de zile s-a lăudat peste tot că relația cu SUA e stabilă, iar parteneriatul strategic, o umbrelă de securitate fără fisură, Marcel Ciolacu s-a trezit că noua administrație ne-a trântit ușa în nas, ne trage de urechi pe unde ne prinde, a se vedea sinistrul discurs al lui JD Vance de la Munchen, iar Musk a condus o operațiune de bullying pe rețeaua sa socială împotriva României.
Dar și mai anapoda e modul în care premierul, după ce a conștientizat, într-un târziu, că România are o problemă cu noua administrație de la Casa Albă, încearcă să rezolve criza.
...diaspora românească a avut o înclinație, cumva, către Partidul Republican. Și mi s-a părut corect, prin prietenii pe care-i am, să căutăm persoane care sunt în anturajul Partidului Republican, pentru a spune despre România, de a face discuții despre România...
Marcel Ciolacu, prim-ministru România
De la tentativa de a-l schimba pe Emil Hurezeanu din poziția de ministru de Externe cu un influent liberal în zona cultelor neoprotestante din Ardeal, numele vehiculate fiind ale lui Ben-Oni Ardelean și Robert Sighiartău, până la sulfurosul personaj Dragoș Sprânceană, trimis special al guvernului să sară gardul în curtea lui Trump, totul arată ca o operațiune de film de comedie sortită din start eșecului.
Conform unor surse politice, un al doilea emisar pentru SUA, numit de premier, ar fi Lucian Romașcanu, tocmai votat membru al Curții de Conturi Europene.
România, un partener volatil
„Există o relație instituțională între statul român și statul american. Avem un parteneriat strategic cu SUA. A fost o perioadă în care cineva a vrut să ne împartă - România să țină cu Europa, ba să țină cu America.
O aberație. România este în Europa, n-are cum să țină cu Europa, fiind în Europa, e în Uniunea Europeană, nu, nu are cum să nu țină cu casa ei.
Dar totodată, securitatea României se bazează în primul și în primul rând pe parteneriatul strategic cu SUA”, a explicat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă, modul în care țara noastră se raportează la Europa și la America.
De fapt, declarația premierului ilustrează perfect strategia diplomației românești, cea cu „f… în două luntrii”, adică adoptarea unor poziții ambigue în ce privește marile teme, evitarea unor mesaje clare în situații de criză, lipsă de asumare și de obiective pe terme scurt, mediu și lung.
Respectiva strategie face ca România să fie un partener volatil atât pentru europeni cât și pentru americani, în situații de criză devenind o țintă facilă, exact cum s-a întâmplat în cazul atacului hibrid declanșat de Rusia și care a bulversat întreaga țară.
O viziune veche ca țara
Slăbiciunea diplomatică are o cauză constituțională și una istorică.
Cauza constituțională. Președintele, conform legii fundamentale, este responsabil de politica externă a țării. Astfel că atunci când la Palatul Cotroceni e un șef de stat care nu se pricepe, nu e interesat și nu are consilieri buni, acțiunile diplomatice sunt șterse, iar inițiativele Ministerului de Externe sunt descurajate de președinte.
Asta s-a întâmplat în cea de a doua jumătate a mandatului lui Klaus Iohannis, mai ales după plecare lui Bogdan Aurescu de la conducerea ministerului. Președintele s-a decuplat total de cetățeni, de problemele interne și globale, dar nu și-a delegat competențele, astfel că toate procesele diplomatice s-au blocat.
Cauza istorică a bolii cronice de care suferă politica externă a României este doctrina împărtășită în toate straturile instituționale că singurul mod de a supraviețui ca națiune este să ne facem preș în fața celor puternici, să nu-i supărăm și să ne modificăm obiectivele în funcție de ale lor.
O astfel de diplomație își are rădăcinile în secolul XIX, dovedindu-și în multe situații eficiența, mai ales în cazul unor provincii mici, aflate la granița confruntărilor dintre marile imperii.
„Ce am fost înainte de declararea războiului? Fost-am noi dependenți către Turcia? Fost-am noi provincie turcească? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru, însă, era ceva: erau niște legături sui generis; niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște legături care erau tari când românii erau slabi”, a spus Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe, în discursul său în fața Parlamentului din 9 Mai 1877, când a declarat independența Regatului României.
Eșecuri pe bandă rulantă
De atunci au trecut 148 de ani, iar politica externă a rămas cantonată în cuvintele și viziunea lui Kogălniceanu, geniale la acea vreme, dar astăzi, când România e membră a Uniunii Europene, a șaptea țară ca populație din organizație, și parte a NATO, cea mai mare alianță militară din lume, o astfel de viziune e mai mult decât păguboasă, iar asta se vede cu ochiul liber.
Astfel, s-a ajuns în situația ca de la nivelul președinției, guvernului și Ministerului de Externe să nu existe nicio strategie pentru o administrație Trump în SUA.
La fel, n-am reușit să dezvoltăm relațiile politice, economice și militare cu Polonia și statele baltice, astfel încât să realizăm cu adevărat un cordon de securitate în estul Europei în fața agresiunii Rusiei.
Mai mult, nu reușim să coborâm spre sud, spre Bulgaria și Grecia și să întărim cu adevărat flancul de graniță al NATO.
Să amintim aici haosul creat de Iohannis și Marcel Ciolacu cu privire la aderarea la Schengen, atunci când au început să se bată cu pumnii în piept că suntem ca și intrați în spațiul de liberă circulație înainte să aibă undă verde de la Austria.
Veto-ul Vienei, apoi, a creat o adevărată furie națională și înghețarea relațiilor dintre cele două țări, tensiuni care au alimentat furia extremistă și naționalistă.
O propunere de nerefuzat
Pentru ca România să nu mai fie o frunză în bătaia vântului, e nevoie de un plan și de obiective care să transceadă interesele de partid.
Apoi, e nevoie de diplomați pregătiți cu adevărat și nu angajări în serie pe pile și lupte interne istovitoare între grupări din instituții pentru privilegii și trimiteri „la post”, în străinătate.
Atmosfera din multe ambasade ale României e otrăvitoare din cauza corupției și a mediocrității celor de acolo, iar acțiunea diplomatică e anihilată de meschinăria relațiilor interumane.
E o rușine ca o țară ca a noastră să depindă de aventurieri ca Sprânceană, de călătoriile private ale lui Ponta sau de o petrecere la care a participat un lider politic când trecea și Trump pe acolo.
Scormonirea în buzunare a premierului, care caută cu înfrigurare moneda potrivită s-o bage în tonomatul de la Casa Albă, e cea mai bună dovadă de diletantism și lipsă de viziune, iar tăcerea lui Donald Trump e un răspuns pe măsură.
Sunt indicii că noul președinte american urmează să pună presiune militară pe Iran și în loc să folosim cârligul strategic în discuțiile cu SUA și să amintim partenerilor americani că baza de la Mihail Kogălniceanu și scutul de la Deveselu au fost realizate cu scopul inițial de a facilita forțelor americane un acces rapid către Orientul Mijlociu, Marcel Ciolacu se uită pe poze să vadă ce români și-au făcut selfie cu Trump la vreo petrecere de la Mar-a-Lago.
În general, pentru a avea relații profitabile cu o țară, cu o persoană, chiar, e nevoie de o propunere de nerefuzat, una în care arăți că partenerul va avea un câștig dacă se asociază cu tine. Dar pentru o astfel de propunere e nevoie de o informații, de o înțelegere profundă a realității, de cunoaștere amănunțită a partenerului, lucruri care nu se văd dinspre guvernul condus de Marcel Ciolacu.