Atribuțiile lui Mihai Chirica au fost preluate de viceprimarul PNL

Atribuțiile lui Mihai Chirica au fost preluate de viceprimarul PNL
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Viceprimarul cu atribuţii de primar al Iaşiului, Daniel Juravle, care îl înlocuieşte pe Mihai Chirica, pus sub control judiciar, susţine că activitatea primăriei se va desfăşura fără sincope şi că peste o săptămână consilierii vor lua în discuţie bugetul local.

Daniel Juravle, membru PNL, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că nu este un moment uşor, după ce edilul Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar, dar că priveşte spre viitor cu optimism. 

"Vreau să vă asigur că activitatea municipalităţii se desfăşoară fără sincope, iar serviciile Primăriei Municipiului Iaşi funcţionează în parametri normali. Echipa noastră şi-a asumat în faţa comunităţii ieşene proiecte importante şi ne vom asigura că acestea vor deveni realitate", afirmă viceprimarul PNL Daniel Juravle. 

ADVERTISING

El a adăugat că bugetul oraşului se află în dezbatere publică şi va fi supus aprobării Consiliului Local peste o săptămână. 

"Lipsa unui buget aprobat, cum a fost anul trecut, permite doar cheltuieli curente şi frânează foarte mult investiţiile. De această dată, am speranţa că totul va fi în regulă şi că vom avea un întreg an la dispoziţie pentru implementarea proiectelor. Oraşul nu poate sta pe loc", a precizat Daniel Juravle în postarea sa pe Facebook.

Într-adevăr, nu este un moment ușor. Totuși, privesc spre viitor cu optimism și sunt convins că lucrurile vor evolua...

Publicată de Daniel Juravle pe Sâmbătă, 5 februarie 2022

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus vineri sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA pentru fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei. Chirica şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu sunt suspectaţi că au semnat documente, cu încălcarea legii, legate de atestarea construirii şi extinderea unui bloc din Iaşi. Pe timpul controlului judiciar, Chirica nu poate intra în primărie și nu poate desfăşura activitatea de primar. 

ADVERTISING

Atribuţiile de primar pe perioda controlului judiciar impus lui Chirica vor fi preluate de viceprimarul Daniel Juravle. 

USR a cerut demisia lui MIhai Chirica și organizarea de alegeri anticipate la Iași.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇