Guvernul de la Chișinău pierde cel mai bun manager în politici sociale, care a reușit să amortizeze, cu bani puțini, impactul scumpirilor dramatice, cauzate de războiul din Ucraina și de șantajul energetic rusesc.
Ministrul Muncii, Marcel Spatari, și-a anunțat demisia în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de premierul Natalia Gavrilița și de Alexei Buzu, care va prelua portofoliul rămas vacant. „Plecarea mea din funcție este o decizie strict personală, dar asumată, pregătită și coordonată din timp cu colegii din Guvern și din minister”, a precizat Spatari.
Omul care a anihilat prin fapte frica de iarnă indusă de oamenii lui Putin
El a preluat funcția de ministru al Muncii în guvernul Nataliei Gavrilița ca urmare a victoriei zdrobitoare a Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, generate de președintele Maia Sandu.
Marcel Spatari a preluat fotoliul de ministru în Republica Moldova revenind din România, unde s-a stabilit împreună cu familia de mai mulți ani. „Marcel Spatari este un exemplu când oamenii noștri revin din diaspora și fac lucruri frumoase acasă. Dar înțelegem că funcțiile cu responsabilitate înaltă pot veni și cu anumite costuri personale, inclusiv mai puțin cu familia”, a menționat Natalia Gavrilița.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și criza energetică generată de Rusia prin Gazprom, care au lovit firava economie moldovenească după criza pandemică, au produs în Moldova o inflație fără precedent de 35%. Numai prețul gazului procurat de Moldova în 2022 a crescut de șapte ori față de anul 2021.
Forțele pro-ruse au încercat să speculeze această anomalie economică, pentru a destabiliza țara și a deturna cursul pro-european al Moldovei. Deocamdată planul rusesc în privința Moldovei a eșuat din trei motive: rezistența armatei ucrainene, ajutorul financiar oferit constant Chișinăului de către partenerii de dezvoltare și administrarea corectă și decentă a banilor în favoarea oamenilor simpli de către Guvern.
Pe fundalul crizei economice profunde, ministrul Spatari a reușit să dezvolte un mecanism inedit de ajutor în factură pentru cetățeni, în funcție de nivelul de vulnerabilitate energetică al familiilor.
Acest mecanism de compensare a plăților la energie și gaz este aplicat în raport cu peste 800 000 de familii și a fost pus în practică deja în lunile noiembrie și decembrie, reușind să tempereze panica scumpirilor și frica de o iarnă grea, alimentate de partidele și media pro-ruse.
Statul va compensa facturile cetățenilor inclusiv pentru luna martie.
Mai mulți bani familiilor cu copii din contul profitorilor cronici de alocații
În paralel, s-a lucrat la ajustarea veniturilor celor săraci. Au fost mărite substanțial alocațiile și pensiile, salariile în sectorul public au fost majorate cu 81%.
A fost reformat ajutorul social în favoarea familiilor cu copii și, în paralel, a fost limitată dependența de ajutor de la stat pentru adulții apți de muncă.
De asemenea, în pofida opoziției Bisericii și a unor politicieni din epoca sovietică, s-a reușit ratificarea Convenției privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
În opinia lui Marcel Spatari, Moldova are șanse mari de aderare rapidă la UE. „UE are nevoie de Moldova, pentru că împărtășim aceleași valori și, în plus, jumătate dintre noi avem deja pașapoarte europene. Iar pentru că suntem o țară mică, UE ne poate absorbi ușor. Avem nevoie de investiții minime pentru modernizare rapidă. Europa are nevoie de noi și din punct de vedere economic, pentru că avem forță de muncă, avem oameni care pot munci în companiile multinaționale europene”, a menționat Marcel Spatari în ziua în care Consiliul European a decis acordarea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană pentru Moldova.
Apreciat și de cei mai aprigi critici ai Guvernului
Internauții și liderii de opinie, care critică frecvent activitatea actualului guvern de la Chișinău, de data aceasta au deplâns demisia lui Marcel Spatari din Guvern. La rândul său, acesta a promis că va oferi în continuare consultanță de la distanță oamenilor din ministerul pe care l-a condus.
Spatari a spus că la minister a învățat că lucrurile mari se fac împreună, că prioritățile trebuie argumentate, că impactul trebuie calculat în bani și că nu poți fi „făcător de decizii” (decision maker) doar din intuiție”, că e nevoie de creșterea capacității de absorbție și că protecția socială nu trebuie să se limiteze doar la plăți.
Tot luni, și-a anunțat demisia „din motive personale” și Anastasia Taburceanu, purtător de cuvânt al premierului Natalia Gavrilița. Anterior presa a scris că aceasta ar fi verișoara șefei statului Maia Sandu.
Vitalie Călugăreanu