Viitorul României - cineva l-a încuiat în beci și a aruncat cheia

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Națiunile depind astăzi, într-o măsură din ce în ce mai mare, de adaptarea la noua economie, cea care se bazează, din ce în ce mai mult, pe cunoaștere.

Locul unei națiuni moderne în lumea „economiei cunoașterii” este dat de măsura în care forța sa de muncă este educată. Educația devine, astfel, cheia oricărui popor către dezvoltare și către un loc mai bun în economia globală.

Oare cât de pregătiți suntem pentru viitor? Și oare cât de educați suntem?

Cum este poziționat sistemul nostru de educație față de cel al celorlalte națiuni?

Ei bine, la nivel global, în clasamentul anului 2021, sistemul nostru educațional este abia al 47-lea din lume, în cădere de pe poziția 40, atinsă în anul 2020.

Clasamentul mondial este dominat de cele două mari puteri anglofone (SUA și Marea Britanie), dar cuprinde și multe state asiatice (Japonia, Coreea de Sud, Singapore și China).

Germania este statul din UE cu cea mai bună poziție în acest clasament, fiind a treia putere globală în educație. Franța este pe locul 5, Suedia pe 9, Olanda pe 10, Italia pe 14 și Austria pe 16.

China (locul 22) și Rusia (locul 23) se situează imediat deasupra Israelului (locul 24).

Cel mai bine plasată națiune est-europeană din UE este Polonia (locul 26), iar Ungaria o urmează (locul 30 global), imediat după Taiwan, care, deși pe locul 29, nu este menționată în clasament.

Înaintea noastră în clasament mai găsim Croația, Estonia și Slovacia din UE , dar și Turcia, Egipt și Ucraina, din afara UE (sursa: AICI).

Nu stăm, așadar, prea bine la calitatea globală a sistemului de educație.

Dacă vorbim însă, de pregătirea noastră pentru viitor, să spunem că suntem, din păcate, pe ultimul loc în Uniune și chiar în Europa, la proporția celor cu studii superioare (terțiare):

Sursa: AICI

Noi avem unul din șase oameni între 15 și 64 de ani cu diplomă universitară, ungurii au un sfert din populația activă (23,6%), iar polonezii aproape 29%!

Cam atât de pregătiți suntem noi pentru viitor și pentru „economia cunoașterii”: avem o pondere de două ori mai mică a  absolvenților de facultate decât polonezii!

Vorbind de calitatea educației, ne mai putem uita și la poziționarea universităților noastre, în raport cu cele din alte state. Și pentru a nu mai visa la poziții globale, să ne comparăm cu cei din liga noastră, cu cei din Europa de Est și Asia Centrală.

Vârful clasamentului primelor 100 universități din regiunea noastră este dominat de ruși (Universitatea Lomonosov din Moscova este prima, iar Universitatea de stat din Sankt Petrsburg este a treia, cele din Novosibirsk și din Tomsk pe pozițiile 8 și 9, iar pe 10 se află Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova), dar găsim și câte două universități cehești (Carolina din Praga și Masaryk din Brno) și poloneze (cea din Varșovia și cea Jagellonă din Cracovia).

Dar lumea este destul de încăpătoare și pentru națiunile mici, dar tenace, astfel că, pe locul 4 în regiune, găsim Universitatea din Tartu, Estonia (sursa: AICI).

Ungurii au șase universități în primele 100 din regiune, cel mai bine poziționată fiind Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta (locul 26):

Sursa: AICI

Polonezii au 17 universități în primele 100 din regiune, cea mai bună clasare fiind pe locul 5:

Sursa: AICI

Cehii au și ei 10 universități în primele 100:

Sursa: AICI

Dar România? Noi avem tot șase universități printre primele 100 din regiune, la fel ca ungurii, o națiune și o economie de două ori mai mici decât ale noastre, dar ale noastre pe poziții mult mai slabe decât ale lor, cea mai bună fiind locul 40, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj:

Sursa: AICI

Nu se poate să nu observăm o corelare a tuturor indicatorilor de mai sus cu finanțarea educației.

Noi suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană ca pondere a cheltuielilor bugetare pentru școală, cu excepția Irlandei, care are însă un PIB uriaș, din motive de înregistrare contabilă a unor mari companii multinaționale:

Sursa: AICI

Ca să fie clar: un stat UE alocă, în medie, 4,7% pentru educație, iar noi 3,6% (aşa era în 2019, astăzi stăm mai prost)! Ungaria alocă exact media europeană, 4,7% din PIB, iar Polonia chiar mai mult, 5% din PIB.

Probabil că diferențele de alocare a fondurilor pentru educație nu sunt singurele explicații ale calității mai slabe a sistemului nostru de învățământ în raport cu celelate state, dar sigur ele sunt cele mai semnificative motive.

Ministerul Educației va primi, din bugetul anului 2022, 32,5 miliarde de lei. La un produs intern brut (PIB) de 1.317 miliarde de lei, asta înseamnă 2,47% din PIB (sursa: AICI).

În 2021, acelaşi minister a primit 28,5 miliarde de lei, adică 2,39 % din PIB. În 2020, 30,57 miliarde de lei, la un PIB de 1.055 miliarde de lei, adică 2,89% din PIB. În fine, în 2019, 30,96 miliarde de lei la un PIB de 1.058 miliarde de lei, adică  2,92%! Și ne oprim aici. Căci anul 2019 este anul în care România a intrat în procedură de deficit excesiv, adică a depășit deficitul de 3% din PIB, fixat prin Tratatul de la Maastricht.

Deschiderea, de către Comisia Europeană, a procedurii de deficit excesiv împotriva țării noastre a însemnat diminuarea bugetului alocat Ministerului Educației cu 18% anul trecut. Dacă ne raportăm la anul 2022, reducerea de pondere în PIB este de „doar” 16 puncte procentuale. Adică a găsit cu cale Guvernul României să diminueze cu o șesime ponderea în PIB a bugetului Ministerului Educației, ca măsură de ieșire din criza bugetară, pe care tot Guvernul a provocat-o!

De fapt, propunerea inițială de buget cuprindea o alocare bugetară pentru ministerul respectiv de sub 30 de miliarde de lei:

Sursa: AICI

Dar cheltuielile pentru educație nu se regăsesc doar în bugetul ministerului de resort, ele sunt, în mare măsură, în bugetele locale, de acolo finanțându-se substanțial unitățile școlare pre-universitare.

În total, anul 2021 a adus o finanțare guvernamentală de 39,65 miliarde de lei, ceea ce, la un PIB de 1.190 de miliarde de lei, înseamnă cam 3,33% din PIB.

E mult, e puţin? Păi depinde cu ce ne comparăm. În 2020, statul a alocat pentru educație 3,6% din PIB, iar în 2019 3,44% din PIB. În 2008, în schimb, s-a atins un maxim în ceea ce privește ponderea educației în cheltuielile națiunii, de 4,24% din PIB!

Ieșirea din criza economică precedentă, cea din 2008-2011, s-a făcut, la fel ca și acum, inclusiv pe seama educației, care a ajuns la o alocare din PIB de doar 2,97% în 2013, în doar 5 ani de la alocarea record din 2008.

Minimul absolut al banilor alocați educației l-am avut în 2016 (numai 2,85% din PIB),  în vremea guvernului de tristă amintire al lui Dacian Julien Cioloș.

Sursa: AICI

Iar anul trecut, sincer vorbind, ne-am reîntors cu alocările către educație la nivelul anului 2005. 16 ani care au trecut degeaba pentru națiunea noastră.

Acolo, în alocările bugetare pentru educație, se găsește și grija pentru viitorul acestei țări. Grija pentru modul în care România se va descurca în competiția cu celelalte națiuni europene, pentru un loc în viitoarea „economie a cunoașterii”.

Iată, în paralel, care au fost bugetele serviciilor secrete în 2021:

SRI: 2,7 miliarde lei​

SIE: 390,7 milioane lei​

SPP: 397 milioane lei​

STS: 622,1 milioane lei​

Și cât sunt în 2022:

SRI – 3,17 miliarde lei

SIE – 600,2 milioane lei

SPP – 366,9 milioane lei (scădere față de alocarea de anul trecut)

STS – 938,2 milioane lei

Se pare că povara reducerii deficitului bugetar a cam rămas pe umerii educației și cercetării. De altfel, dacă ne uităm cu atenție, vom vedea că SRI are un buget aproape dublu față de cel al cercetării (1,78 miliarde de lei)!

Deci, oameni buni, după atâtea cifre și tabele să tragem și concluzii: suntem zgârciți cu banii pentru educație, ceea ce înseamnă că ne aruncăm singuri la periferia Europei de mâine. Ponderea mică a românilor cu studii superioare ne va menține în afara modelului european de „economie a cunoașterii” și ne va lăsa să săpăm șanțuri și să lipim capete de cablu pe regletă, nu să producem tehnologie și valoare adăugată ridicată.

Faptul că ne-am întors cu alocările pentru educație la nivelul anului 2005 nu arată decât rețeta simplă a guvernelor de ieșire din zonele cu deficit excesiv: tăierea de cheltuieli pentru educație, renunțarea la orice viitor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇