’’Predicțiile sunt dificile, mai ales despre viitor’’, spune o frază celebră. Toți ne întrebăm asta: Va fi război? Vom vedea o invazie rusească a Ucrainei? Și dacă se ajunge la asta, există riscul ca acest conflict să atingă și România?
Răspunsuri clare la aceste întrebări sunt greu de dat, mai ales că evenimentele au obraznicul obicei de a degenera și a scăpa de sub controlul celor care le-au declanșat, până la punctul în care se ajunge la exact opusul scopului inițial.
La urma urmei, știm sigur că puterile europene nu plănuiau în 1914 un război distructiv cu zeci de milioane de victime și prăbușire a unei lumi întregi.
Cum oamenii inteligenți sunt prudenți cu predicțiile, ce putem face e să avem o poză a momentului pentru a avea o idee despre multiplele posibilități ale dezvoltării acestei crize.
Sunt câteva lucruri care ne dau o idee despre direcții, dar NU despre declanșarea sau nu a războiului sau măcar dacă acesta va fi limitat sau nu. Un domeniu fascinant dezvoltat în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial e intuirea acțiunilor politice și militare pe baza pozițiilor publice ale inamicului.
Astfel, dacă un actor care ţine la aparența de putere și necesitatea peste limite de a-și hrăni populația cu dezinformare (de obicei în regimuri autoritare sau dictatoriale) escaladează suficient de mult lucrurile, e destul de clar că el trebuie să acționeze (și suficient de dur) pentru a nu ’’pierde față’’. Spre exemplu, în 1944, britanicii au putut să anticipeze destul de bine că Hitler chiar pregătea o armă secretă și urma să o folosească în curând.
Ce putem deduce până acum din acțiunile Rusiei? Două elemente.
1. Rusia nu va pleca cu mâna goală din această criză
Nu știm dacă Rusia chiar va recurge la o invazie în toată regula în Ucraina. Pentru Kremlin asta va fi varianta cea mai costisitoare, mai ales din punct de vedere economic și uman.
Sancțiunile de după anexarea Peninsulei Crimeea au mușcat mult din economia rusă, care de atunci a avut fie căderi economice, fie creșteri modeste raportate la potențialul său.
Iar acum putem spune sigur că vor deveni și mai serioase. Deja economia rusă este sub o mare presiune, cu investitorii plecând și banca sa centrală intervenind pentru a opri o prăbușire a rublei. Înainte ca primul foc să fi fost tras.
Și să nu uităm că din punct de vedere al greutății sale economice Rusia este o putere în declin. Nu putem exclude o invazie, dar pentru Kremlin poate fi mai avantajos să folosească o combinație de mini-ofensive ale separatiștilor pe care îi sprijină în regiunea Donului, atacuri cibernetice, sabotaje economice și de altă natură, plus multe alte elemente de război hibrid.
Doar că Rusia nu-și permite să plece cu coada între picioare din toată povestea asta. Nu când a investit atât de mult. Rusia va trebui să plece cu o înțelegere bună din treaba asta, preferabil una în care Ucraina ar fi cât mai slăbită și pliată pe dorințele Rusiei, asta însemnând mai ales depărtarea de Vest. Și de democrație. Sau cu ceva pe care îl va putea vinde cât mai bine publicului intern rusesc ca ’’victorie’’.
Și dacă nu? Rusia va acționa astfel încât să pară că a ’’pedepsit’’ nu doar Ucraina, ci și Vestul, mai ales America. Ce înseamnă asta? Foarte puțini oameni din lumea asta știu.
2. Rusia a declanșat deja un război psihologic pe scară largă
Un jucător de poker agresiv și experimentat, dar care nu are cărți atât de bune știe că poate compensa acest neajuns măcar parțial într-un singur mod: Jucând tare. Jucându-se cu mintea adversarului. Amenințându-l. Ridicând miza până la punctul în care celălalt se teme că și-ar putea pierde casa ori mașina.
Rusia este o mare putere din punct de vedere militar, însă economia sa și alte elemente din arsenalul unei superputeri nu se ridică la același nivel. Dar Rusia are o armă puternică.
Capacitatea de a folosi războiul psihologic. Capacitățile de dezinformare ale Kremlinului, mai ales în epoca fake news, au atins un nivel ridicat în ultimii ani, până la nivelul la care au devenit echivalentele unui alt braț armat. Unul care încearcă să influențeze orice, de la alegerile din SUA până la criza refugiaților sau suportul pentru partidele extremiste din țările europene, de la cele roșii până la cele aurii.
Ceea ce vedem desfășurându-se chiar în fața noastră este chiar acest joc de presiune psihologică asupra statelor europene și nord-americane. Caracteristicile care ies cele mai mult în evidență sunt:
- Folosirea jocului de ’’brinkmanship’’
Dacă vrei rezultate bune, a împinge lucrurile ’’la limită’’, pe marginea prăpastiei, ajută de cele mai multe ori, mai ales când îți permiți. Amenințarea unui război important în Europa nu e ceva ce europenii iau cu inimă ușoară.
Cu cât Rusia devine mai agresivă, cu cât aduce mai multe trupe, cu cât pune mai multă presiune cu atât mai mulți oameni, de la simpli cetățeni (a se citi votanți) la lideri de afaceri și politicieni sunt înclinați să considere că un pas înapoi în fața rușilor nu e atât de rău. Cel puțin nu comparativ cu riscul unui război.
Cred că acest joc de brinkmanship este abia la început. Cu cât Putin ridică miza, cu atât e mai probabil dacă nu să obțină mai multe de la vestici și Ucraina, măcar să ofere mândrie națională rușilor. De altfel, publicul rusesc e deja ’’fezandat’’ în direcția unei confruntări, chiar și în presa teoretic independentă și mai liberală.
Jocul va fi escaladat de îndată ce apar primele ’’evenimente’’ prin Ucraina. Poate vreo explozie, poate vreo incursiune militară de câteva ore (pentru început) și alte lucruri care sunt minore spre insignifiante din punct de vedere strategic, dar care vor avea un impact psihologic puternic. Pentru că nu vom ști ce urmează.
- Frontul larg al panicii și tensiunii
’’Trebuie să evităm o cădere nervoasă’’, a declarat Josep Borrell, șeful politicii externe a UE. Măcar de data asta știe ce vorbește și înțelege jocul Moscovei. Rusia nu se mulțumește să țintească doar Ucraina, din simplul motiv că Ucraina este mai mult o miză și un câmp de luptă decât un adversar.
Ce vedem acum desfășurându-se, mai ales în Europa, e creșterea tensiunii asupra societăților în sine, dincolo de posturile militare și diplomatice. Desigur, țări mai rezonabile cu Moscova, precum Ungaria și Austria, sunt tratate cu mănuși, deși sunt și ele afectate indirect.
Spre exemplu, Rusia escaladează criza prețurilor la gaze refuzând să crească livrarea de gaze pe termen scurt, exact acum când e nevoia mai mare, sau chiar reducând temporar nivelul, deși are grijă să respecte contractele pe termen lung. Nu e nevoie să arătăm că asta sporește starea de nervozitate a populației, e de ajuns să ne uităm la România.
Mai vrem un alt front? Vedem discutată la cel mai înalt nivel și posibilitatea unui atac cibernetic rusesc asupra țărilor UE.
Ce e și mai interesant e cum se joacă Rusia cu state neutre, deci care nu sunt în NATO (uneori nici în UE) și deci n-ar trebui să fie amenințătoare.
Republica Moldova, cu al său guvern pro-european, are și ea mari probleme cu contractele de gaze din partea Federației Ruse. De ce mai deschide Moscova un mic front, un mic motiv de tensiune și aici? Pentru că poate, pentru că Occidentului îi pasă și pentru că experimentele democratice de tip occidental n-ar trebui să aibă succes în spațiul ex-sovietic.
Dintre țările occidentale nici Suedia nu a scăpat de întâmplări nefericite care au panicat populația. Drone misterioase – și care pun pariu că nu aparțin Estoniei sau Americii, ci erau aproape sigur rusești – au apărut noaptea deasupra unor centrale nucleare, a unei stații de tratare a apei și chiar deasupra palatului regal.
La doar o lună după ce Putin a avertizat Suedia și Finlanda să nu adere la NATO – o probabilitate redusă oricum, ambele fiind țări neutre în care discuția despre aderarea la Alianță a căpătat un pic de viață mai mult pe fundalul amenințărilor rusești.
Lucruri misterioase de genul ăsta se întâmplă și altor țări din Scandinavia. Norvegia, membră NATO dar nu și UE, s-a trezit cu un cablu subteran de Internet care asigură legătura cu arhipelagul Svlbard tăiat în mod misterios. Straniu, lumea nu îi suspectează pe pescarii islandezi, ci vede tiparul unei acțiuni de sabotaj a Rusiei. Un fel de ’’ce lucruri frumoase ai, ar fi păcat să pățească ceva’’.
Vrem să ne uităm ceva mai aproape? Cererile absurde ale Rusiei în privința retragerii trupelor NATO din România și Bulgaria, care se joacă cu suveranitatea națională până la limita obrăzniciei, sunt parte din același joc.
PS – Nu știm dacă va fi război în toată regula. Dar războiul psihologic este deja în plină desfășurare. Și ne trebuie nervi tari. Și înțelegerea faptului că suntem pe frontul acestui război invizibil.